În anul 1952, sateliții au transmis pe Pământ fotografiile mai multor cercuri neobişnuite, care se distingeau foarte evident pe o arie a stepei din Uralii de Sud, însă nimeni nu știa ce anume reprezintă.

 

Odată cu demararea săpăturilor în văile din Arkaim*, arheologii au făcut cunoscut oamenilor de ştiinţă din întreaga lume descoperirea unui oraş antic, cu o vârstă de peste patruzeci de secole, oraş în care au locuit oamenii civilizației străvechi indo-europene. Aceştia au găsit de cuviinţă să denumească Arkaimul în acelaşi timp oraş, altar şi observator. Cine e interesat să afle mai multe despre ipoteza avansată de oamenii de ştiinţă, o poate studia în literatura de specialitate. Eu voi relata despre Arkaim doar ceea ce mi-a povestit bunicul Anastasiei. Logica gândirii sale este mult mai exactă şi mai interesantă decât logica pe care se bazează ipotezele ştiinţifice, ne spune autorul Vladimir Megre în cărțile sale Cedrii Sunători ai Rusiei.

 

Arkaim, academia unde au trăit învățătorii magilor

Se spune despre Arkaim că ar fi fost un oraș altar și observator. Un sălăș al urmașilor indo-europeni. Învățații vremurilor au sugerat că India, Persia, o parte a Europei și Asiei au aceeași obârșie: este leagănul proto-indo-europenilor** de unde provine rasa albă ariană.

 

Citește mai multe despre leagănul proto-indo-europenilor AICI.

 

Arkaim nu e nici oraş, nici templu. Cât despre observator, e adevărat, însă aici nu are nicio însemnătate. În termenii contemporani, Arkaim poate fi denumit academie. În Arkaim au trăit şi au muncit învățătorii magilor. Aici se ocupau cu studiul Universului, cu stabilirea interacțiunii dintre corpurile cereşti şi a impactului acesteia asupra omului. Măreţele lor descoperiri, nu le memorau şi nici nu le divulgau public, prin lungi prelegeri. În decursul anilor de cercetare, ei au elaborat ritualuri pe care le-au prezentat poporului, urmărind ulterior cât sunt de eficace şi, acolo unde era necesar, ajustându-le. Studiile lor le puteau descrie printr-un scurt cuvânt sau două, în dosul cărora şedea esența descoperirii.

Cine erau magii?

Pentru început este necesar să fac o precizare elementară pentru o mai bună înțelegere. Magii nu erau preoți. Ei erau diferiți de preoții egipteni, de înțelepții greci și de savanții contemporani care se considerau importanți.

Nimeni, niciodată nu i se închina vreunul mag, așa cum fac astăzi mulți oameni în fața așa numiților ierarhi spirituali.

 

Magul nu primea pentru marile sale descoperiri niciun fel de titluri, premii, nu putea acumula averi și nu aveau nicio putere așa cum aveau preoții din Egipt.

Singurele lucruri pe care le primeau ei venind într-un așezământ erau: hrana, îmbrăcămintea și încălțămintea, un adăpost în care se puteau odihni. Deseori se puteau priva și de pat, dormind sub cerul liber. Mai primeau considerații sincere și respectul nelingușitor al oamenilor. Aceste condiții au făcut posibil de-a lungul veacurilor să fie aleși cei mai buni gânditori și învățători din popor.

 

Aceste condiții au făcut posibil ca de-a lungul veacurilor să fie aleşi ca magi cei mai buni gânditori şi învățători din popor. Descoperirile nu le memorau, nici nu le divulgat public. Au elaborat ritualuri poporului pe care le ajustau pe parcurs acolo unde era necesar.

 

Spre exemplu, există ritualuri foarte vechi, cum ar fi:

Răspasul mierii pe (14 august)

Răspasul mărului (19 august)

 

Până la Răspasul Merelor, oamenii nu mâncau mere din noua recoltă, până la cel al Mierii – miere din ultima prelevare.

Prin studii îndelungate şi prin observaţii, magii au tras concluzia că până la data specificată, mărul nu-i aduce omului foloase deosebite, chiar dacă este copt. Până la Răspasul Mărului, maturează multe plante, fructe şi rădăcinoase benefice omului, iar dacă acesta începe să mănânce mere, atunci nu mai lasă loc şi pentru alimentele mult mai trebuincioase lui în această perioadă.

Magii au observat că în natură secvența care maturează fructele nu este aleatorie. Tocmai această secvență este acea dietă divină care, de-a lungul secolelor, știința avea să o caute fară succes.

Despre modul în care au decurs aceste studii, se pot aşterne tratate întregi cu multe volume. Dar magii nu le-au întocmit şi nici nu au împovărat oamenii cu cunoaşterea lor, ci şi-au prezentau direct concluziile în doar câteva cuvinte. Iar oamenii i-au crezut. Sfaturile lor au fost întotdeauna confirmate de viaţă.

 

După un proiect al magilor, oamenii care le erau recunoscători, ridicau construcții, ca cea din Arkaim, unde ei veneau să cugete şi să-şi împărtăşească gândurile, unde povesteau, ca la un înalt sfat al învățaților, despre descoperirile lor, descriind ritualurile fondate pe seama lor. Deseori, oamenii nici nu ştiau cine stă în spatele unui ritual sau altuia şi cui să-i mulțumească pentru înțelepciune şi eficienţă.

 

De exemplu, unul din măreții magi ai umanității, un mare filozof, astronom şi psiholog, şi-a dedicat nouăzeci de ani din viață cercetării modului în care se poate combate fenomenul numit astăzi TELEGONIE. Citește mai multe despre acest fenomen AICI.

 

El a aflat această metodă şi a transmis oamenilor un ritual eficient, ce durează doar cincisprezece minute. Ce-i drept, pregătirile sunt mult mai lungi. Condiția este că a simți și a înțelege acest ritual este posibil doar prin înțelegerea trăirilor lubirii, trăiri ce le aveau înaintaşii noştri, a filozofiei Iubirii lor. Cu cât mai profund vei reuşi să penetrezi cu gândul în trecut, cu atât mai complet vei reuşi să pătrunzi sensul ritualului.

 

Arhitectura Arkaimului

Are forma unui cerc cu diametrul exterior de aproximativ 160 m. După cum se vede, cam puțin pentru a fi un oraș. Era împrejmuit de un canal de ocolire cu apă  de 2 m lățime. Zidul exterior este masiv, la înălțimea 5.5 m atinge o lățime de 5 m. În zid sunt însemnate 4 intrări. Cea mai mare era cea din S-V, celelalte trei erau mai mici amplasate pe partea opusă și în drept unghi drept față de această direcție. Intrând în oraș te pomeneai imediat pe unica stradă circulară cu lățimea de circa 5 m ce separa locuințele lipite pe zidul exterior de pereții inelului intern. Strada era pavată cu o podină din bârne, pe sub care, pe toată lungimea, era săpat un șanț de 2 m care comunica cu canalul extern de ocolire. Astfel orașul avea o canalizare fluvială, iar excesul de apă se scurgea de-a lungul părții carosabile a străzi din bârne nimerind în șanț și de acolo în canalul extern de ocolire. Toate casele ridicate pe zidul exterior ca niște loje aveau ieșirea spre strada principală. În total pe cercul exterior s-au descoperit 35 de locuințe. Un număr mic chiar și pentru un sat. Inelul zidului interior este mai masiv decât cel al zidului exterior cu o lățime de 3 m și o înălțime de 7 m.

 

Acest zid, conform deducțiilor făcute în urma săpăturilor nu avea niciun pasaj cu excepția unei mici breșe în partea de S-E. Astfel 25 de locuințe interne identice cu locuințele cercului exterior rămâneau practic izolate de toate celelalte, fiind separate de un zid înalt și gros. Pentru a ajunge la intrarea mică din inelul interior trebuia să parcurgi întreaga stradă de centură.

 

Acest lucru avea un sens ascuns. Cel care intra în oraș urma calea făcută de soare. În cele di urmă Arkaimul era înconjurat de o piață centrală de formă rectangulară cu laturile de 25 pe 27 m. Judecând după rugurile amplasate într-o anumită secvență aceasta era piața săvârșirii unor ritualuri. În acest mod ceea ce se vede este schematic o Mandală. Un pătrat circumcis într-un cerc. În textele cosmogonice vechi cercul simbolizează universul, pătratul simbolizează pământul și lumea noastră materială.

Omul înțelept al antichității care cunoștea la perfecțiune structura cosmosului vedea cât de armonios și natural este alcătuit. Prin asta, ca și cum ar fi reprodus universul în miniatură. Arkaim a fost edificat conform unui plan dinainte proiectat ca un complex unic, complicat, orientat cu mare precizie spre corpurile cerești.

 

Svastica în construcția Arkaimului

Figura formată de cele 4 intrări din zidul exterior al Arkaimului reprezintă o svastică orientată după mișcarea soarelui. Svastica (în sanscrită asociată cu binele, cea mai are izbândă), este unul din simbolurile arhaice cele mai sacre care apare în perioada paleoliticului superior la multe popoare din întrega lume.

India, Rusia Antică, China, Egiptul și chiar statul mayașilor din America Centrală reprezintă arealul incomplet al acestui simbol. Svastica poate fi văzută pe icoanele vechi ortodoxe. Svastica este simbolul soarelui, norocului, fericirii și creativității.

Prin antagonism, la rușii antici, svastica îndreptată în direcția opusă simbolizează întunericul, distrugerea, Soarele Nopții. După cum se vede în ornamentele antice, în special pe vasele ariene găsite în împrejurimile Arkaimului se foloseau ambele svastici. Asta poartă o profundă semnificație: ziua schimbă noaptea, lumina schimbă întunericul, noua naștere schimbă moartea. Asta este ordinea firească a lucrurilor din univers.

Prin urmare, în antichitate nu exista svastică rea și bună. Acestea erau percepute în unitate (ca și energia yin și yang în est).

 

Arkaim era un oraș frumos pe dinafară, perfect rotund, cu turnuri proeminente la intrare și cu torțe aprinse, cu fațada frumos decorată. Fără îndoială acesta era un model sacru care purta un sens deoarece în Arkaim totul este pătruns de sens. Fiecare locuință era alipită cu o latură ori de zidul intern, ori de cel extern și avea ieșirea în strada principală spre centură sau în piața centrală. În holul improvizat se găsea un jgheab special de scurgere care comunica cu canalul de sub strada principală.

Pe vremea arienilor antici exista canalizare. Pe deasupra, în fiecare locuință se afla o fântână, un cuptor și o mică magazie cu bolta sub formă de cupolă. Din fântână deasupra nivelului apei deviau două conducte de lut: una dădea în cuptor și cealaltă în depozitul cu bolta cupolă. În ce scop? Totul e genial de simplu. Știm bine cu toții că din fântână întotdeuna vine aer rece. În acest fel în soba arienilor acest curent de aer rece trecând prin tubul de lut genera un tiraj atât de puternic încât se putea topi bronzul fără a folosi foale. Un astfel de cuptor se găsea în fiecare casă, iar fierarilor antici nu le rămânea decât să își perfecționeze măiestria, întrecându-se în arta lor. Cealaltă conductă de lut ducea la magazie asigurând în ea o temperatură joasă.

 

Arkaim ca observator astronomic

Un cunoscut astro-arheolog rus Bistrushkin (cel care a descoperit data exactă de naștere a sitului) a cercetat Arkaimul ca observator astronomic și a tras următoarea concluzie:

Arkaimul nu este doar o construcție complexă, ci una de de o complexitate subtilă. În timpul studierii planului am remarcat imediat o analogie cu celebrul monument din Stonehenge, Anglia. De exemplu, diametrul cercului interior al Arkaimului este de 85 de m, cerc care este de fapt un inel cu 2 raze: 40 și 43,2 m. Raza cercului format din găurile Aubrey (cele 56 de cavități circulare din cadrul monumentului Stonehenge, care poartă numele celui care le-a descoperit – John Aubrey) din Stonehenge are 43.2 m. Arkaim și Stonehenge sunt situate pe aceeași latitudine, ambele în centrul unor văi în formă de cupă iar între ele sunt aproape 4000 de km.

 

Oamenii de știință și cercetătorii susțin că: însumând datele obținute, se poate afirma că Arkaimul era un observator la firul orizontului. În timpul observărilor și măsurătorilor se foloseau monumentele răsăritului și apusului aștrilor la orizont. Așadar se însemna momentul atingerii sau desprinderii părții inferioare a discului de orizont, ceea ce permitea să se stabilească cu o mai mare exactitate locul acestui eveniment. Dacă urmărim soarele, observăm că în fiecare zi punctul răsăritului se mută din locul anterior atingând cea mai nordică poziție. La data de 22 iunie acest punct se deplasează spre sud ajungând la cealaltă extremă la 22 decembrie. Asta este regula cosmică.

 

Punctele clar vizibile în studierea soarelui sunt 4 la număr. Două dintre acestea sunt punctele de răsărit de soare, de la 22 iunie și 22 decembrie. Celelalte două, de apus de soare, se află de cealaltă parte a orizontului. Celelalte două puncte: echinocțiile din 22 martie și 22 septembrie. Toate acestea ofereau o determinare satisfăcător de exactă a duratei anului. Totuși în decursul anului mai există multe alte evenimente importante care pot fi determinate cu ajutorul unui alt astru și anume, al lunii.

 

În ciuda dificultăților din procesul de observare a acestuia, oamenii antici cunoșteau legile evoluției astrului pe bolta cerească. Iată unele dintre acestea:

1. luna plină care se manifestă în jurul datei de 22 iunie se poate observa în punctele solstițiului de iarnă și vice-versa
2. poziția lunii variază în funcție de punctele de solstițiu într-un ciclu de 19 ani.

Arkaimul în calitatea de observator permitea și monitorizarea lunii. În total, pe imensele ziduri-cercuri s-au putut remarca 18 evenimente astronomice (6 dintre ele sunt legate de soare și 12 de lună). Comparativ, cercetătorii de la Stonehenge au definit doar 15 evenimente cerești.

 

Pe lângă toate aceste evenimente-fapte s-au mai obținut următoarele date:

Unitatea de măsură arkaimică a lungimii era de 80 cm, centrul cercului interior era deplasat față de centrul cercului exterior cu 5.25 de măsuri arkaimice care este aproape de unghiul de înclinare al orbitei lunare. După părerea astro-arheologului rus acest lucru reflectă raportul dintre orbitele lunii și soarelui.

Corespunzător, cercul exterior al Arkaimului corespunde lunii, iar cel interior soarelui. În plus măsurătorile astro-arheologice au demonstrat legătura unor parametri ai Arkaimului cu precizia axei pământului, dar acest lucru este deja un pilotaj de clasă chiar și în astronomia modernă.

 

În concluzie putem observa că Arkaim nu poate fi catalogat ca fiind oraș, nici măcar printr-o evidentă exagerare.

 

Istoricilor le este cunoscut faptul că, în antichitate magii erau înțelepți și profesori venerați. Prin urmare, Arkaimul, ca unul dintre cele mai mari centre de cercetare putea să aparțină doar magilor. Alți oameni de știința la acel moment pur și simplu nu existau.

Este de asemenea cunoscut și că magii promulgau și corectau ritualuri pe baza cunoașterii cosmosului. Chestiunea este unde sunt acum toate acele ritualuri unice? Ce obscurantism le-a nimicit sau le ascunde în fața oamenilor?

 

Și astfel, bunicul înțelept își încheie povestirea cu privire la această academie a magilor. A fost necesar să adaug anumite detalii precise în articol tocmai pentru a evidenția nivelul de evoluție  a magilor acelor timpuri și a înțelepților vremurilor îndepărtate.

 

*Arkaim – sit arheologic din stepa Uralilor de Sud, la 8,2 km de Amursk, regiunea Celeabinsk, Rusia

**poporul proto-indo-european adesea cunoscut ca rasa ariană. Popor ce a locuit pe un teritoriu vast, care se extinde de la stepa ponto-caspică, la Europa Centrală şi Asia, între mileniile patru şi cinci î.Hr.

***răspas – astăzi schimbat în post. Interval de timp în care se abţinea de la ceva (în cazul de față, de la a consuma mierea, respectiv, merele)

–

Surse și referințe:
Cedrii sunători ai Rusiei, de Vladimir Megre

Wikipedia.org

https://rustyjames.canalblog.com/archives/2016/06/03/33909020.html

 

Foto. Gus Moretta on Unsplash

Citește și alte articole despre taine străvechi aici.