S-au făcut descoperiri și cercetări în toate domeniile, dar cunoaștem atât de puține despre istoria noastră, despre moșii și strămoșii noștri. Tradițiile, obiceiurile, credințele, sărbătorile, cultura înaintașilor prea puțin sunt cunoscute și pătrunse. Fără acestea nu știm de unde venim. Și dacă nu știm de unde venim, nu știm nici cine suntem. Dacă nu știm cine suntem, nu știm nici încotro ne îndreptăm. Suntem ca bezmeticii, fără rost și scop, îndreptându-ne spre nicăieri. Nu avem forța, rădăcinile, cunoașterea străbunilor. Și cât de frumos sună termenul de STRĂ-BUN. Bunii și străbunii noștri. Se pare că au fost oameni de samă, cum s-ar zice în graiul românesc, străvechi.

Vechiul nu este întotdeauna despre lucruri învechite, roase de vreme, distruse, ci poate fi despre comori, taine, lucruri cu adevărat valoroase care, odată descoperite, te reîntregesc, te unesc, te stabilizează și înrădăcinează. Da știu, noi vrem progres, nu vrem să ne legăm de nimic vechi, de trecut. Fugim de el, neștiind că odată acceptat și iubit el lucreză pentru tine și familia ta, pentru sufletul tău care caută contopirea cu esența. Iar esența ta nu poate fi descoperită și trăită cu adevărat fără ei, fără strămoșii noștri. Moșii, bunii și străbunii noștri. Pentru ei am scris, pentru ei și împreună cu ei și pentru fiecare cititor în parte, care are răbdarea să parcurgă acest articol și să cuprindă darul lui.

 

Nici nu realizăm cât de frumoși sunt românii sufleteşte, câtă lumină și căldură poartă în inimile lor, câtă măreție curge prin sângele acestui neam. România este binecuvântată de peisaje inedite, bogății naturale și spirituale care o fac unică. În România este adunată bucățele din frumusețile lumii. Am călătorit mult, dar așa frumuseți adunate pe un teritoriu așa restrâns nu am văzut niciunde. Într-adevăr suntem tentați să vedem doar imperfecțiunile, umbrele care uneori ne întunecă drumul. Dar tindem spre bine, și tocmai această tendință, această căutare a perfecțiunii ne defineşte. Suntem un popor cu rădăcini adânci, cu tradiții pline de sens și o cultură ce ne vorbește despre cine suntem, de unde venim şi spre ce ne îndreptăm. Suntem un neam înzestrat cu valori autentice, cu suflete pline de credință și dorința de a lăsa ceva în urmă.

Când istoria nu este nici îndeajuns de studiat, nici înțeleasă pe deplin, nici puterile nu-i pot fi descoperit și nici mecanismele care ne ajută ca a noastră viață să fie plină și încântătoare. Acesta este unul dintre motivele pentru care se întâmplă astăzi pe pământ tot ceea ce se întâmplă. Pentru că nu cunoaștem mai nimic despre noi și istoria noastră, despre cine suntem cu adevărat, dincolo de cine ni se spune că suntem.

 

CINE NU-ȘI CUNOAȘTE ISTORIA

Un om care nu-și cunoaște istoria autentică nu poate fi cu adevărat stabil și stăpân pe propria viață. O țară care nu-și cunoaște și respectă înaintașii nu va fi una îmbogățită nicicând. Un popor care nu-și va onora străbunii nu va putea beneficia de darurile lor. Și sunt tare multe, și prețioase!

Un stat care va promova altceva decât ceea ce este autentic și propriu poporului său va fi unul care va coborî pe povârnișul decăderii.

 

Cercetătorul S.N.Lazarev ne amintește câteva direcții prin care poate fi distrus un stat în câteva decenii:

Imoralitate. Destrăbălare sexuală. Cruzime. Individualism. Indulgență față de crimele morale. Denaturarea viziunii asupra lumii. Propaganda cultului banilor. Perceperea greșită a istoriei. Favorizarea vânzării de droguri (alcool, țigări, produse modificate genetic, produse sintetice)… și cred că lista poate continua.

 

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea ne spune că  Adevărul este mai presus de toate. Desigur, nu există adevăr fără iubire, nici iubire fără adevăr. Fără iubire adevărul devine o vorbă stearpă, care nu poate să hrănească sau să rodească bine; poate doar să lovească ori să sune în gol. Iubirea fără adevăr este minciună, este patimă; şi, de asemenea ceea ce va rodi – dacă va rodi ceva! – va fi nesănătos, ori de-a dreptul ucigaş. De aceea pentru mine Adevărul – cu iubire – este mai presus de toate. Fie că adevărurile cunoscute/exprimate sunt plăcute sau neplăcute, frumoase ori urâte, îmbucurătoare sau dureroase.

 

Cine nu cunoaşte Istoria o va repeta în tot ce a avut mai rău. Cel care cunoaşte Istoria se poate feri de toate cursele şi ameninţările ce au mai fost folosite în trecut. Sunt izvoare prețioase spre a le dărui Românilor de pretutindeni, ca o mică poartă spre cunoaşterea străbunilor. Desigur, izvoarele acestea scrise nu sunt totul, ci doar un început. Ele se referă prea puţin la străbunii sud-dunăreni, la cei nord-pontici sau din alte părţi, mai îndepărtate de Dacia ptolemeică (zona dintre Tisa, Nistru şi Dunăre, cum apare Dacia ca zonă geografică la Ptolemeu). De asemenea, cuprind o serie de inexactităţi, fie impuse de limitările vremii, de ideile scriitorilor, de subiectivităţi personale sau impuse politic etc. Aceste izvoare scrise trebuie completate cu alte surse – fie scrise, fie arheologice – şi însoţite de multă răbdare şi dragoste de adevăr. „Completarea” lor cu închipuiri este acceptabilă doar ca formă de literatură. În Istorie înseamnă falsificarea adevărului. O practică răspândită, ce-i drept, şi extrem de distrugătoare.

 

„Un popor care nu-și cunoaște trecutul e condamnat să-l repete”. Nicolae Iorga

 

CUNOȘTINȚE STRĂVECHI

Astăzi dacă vrei să cunoști istoria țării tale, cultura și cunoștințele înaintașilor ești acuzat de păgânism, de barbarism. De ce oare? Sub influența cui? Urmând programul cui? Prin analogii, ușor putem să aducem la suprafață informații valoroase ale străbunilor noștri. Dacă se adună legendele, basmele, poveștile, evenimentele și analogiile se va putea da o formă istoriei neamului nostru. Din perioada pre-creștină lipsesc informații despre cultura, teritorii, organizare statală. Ca și cum n-ar fi existat!

Judecați singuri!

Cei care au încercat să nimicească cu atâta tărie cultură înaintașilor noștri nu au reușit să o dezrădăcineze și din adâncul inimii și sufletelor noastre. Va trebui cu orice preț să ne cunoaștem istoria țării proprii. S-o cunoaștem cu adevărat. S-o respectăm! Să ne onorăm strămoșii, eroii care au luptat și apărat țara cu propria viață. Vedismul, păgânismul, creștinismul sunt toate etape ale istoriei noastre și niciuna nu trebuie desconsiderată. Dacă atacăm una din ele, vom continua să ne atacăm pe noi înșine. Să ne comportăm cu îngăduință și respect cu toate religiile lumii. Doar atunci toate perioadele istoriei vor forma un fundament trainic pentru viitor. Cunoașterea, înțelegerea și prețuirea fiecărei etape. Asta este cu adevărat important. Vedismul și păgânismul au fost culturi ale unui model de viață a unei înalte civilizații spirituale care a trăit pe pământ. O civilizație care nu avea nevoie să creadă în Dumnezeu, că îl cunoșteau conștient pe Dumnezeu. Oamenii erau în contact cu Dumnezeu și îi cunoșteau gândurile Sale. Cunoșteau menirea naturii, insectelor, planetelor.

Aceștia trăiesc în stare latentă și astăzi în sufletele noastre și se vor trezi negreșit, veselii și primii de viață făurari ai minunatei planetei, copiii lui Dumnezeu spunea frumoasa Anastasia, pustnica siberiană care avea acces la o cunoaștere milenară, despre care autorul Vladimir Megre a scris atât de frumos în urma dialogului cu ea. Ea continuă –  acestea nu sunt doar vorbe în vânt, dovezi sunt câte vreți. Una e Japonia care prin religia ei națională – șintoismul – se apropie cel mai mult de păgânism. Nivelul lor de trai este superior, au mulți poeți și artiști, multe arte și tratează natura cu tandrețe. Nivelul lor tehnologie este mult superior celorlalte țări. În traducere -șintoism- înseamnă calea zeilor. Țelul adepților șintoismului este de a trăi în armonie cu natura. Așadar, modelul de viață japonez ar fi necivilizat și îngrozitor. La fel era definită și viața păgână. Omul acesta conturat astfel din punct de vedere al spiritualității îl depășea cu mult pe omul modern. Și Japonia nu este nici excepția, nici unicul exemplu.

Poeți geniali, filozofi și învățați cum ar fi: Arhimede, Socrate, Democrit, Heraclit, Platon, Aristotel ajung la urechile noastre din abisurile mileniilor. Au trăit intr-o epoca cuprinsă între 200 și 600 î.Hr. Au trăit în Grecia, tot o țară păgână în acele vremuri. Japonia, Grecia, Roma, Egiptul, templele lor construite în antichitate, arta antică, sărbătorile și tradițiile mai sunt și astăzi mărturii grăitoare ale nivelului de cultură al popoarelor respective. Chiar și în Rusia vedică trăiau oameni glorioși, artiști, războinici care nu au atacat niciodată pe nimeni și erau totuși iscusiți mânuitori ai armelor. Casele vechi stau mărturie existenței anumitor culturi. Sunt înfrumusețare cu sculpturi, opere artistice, de o arhitectură remarcabilă și pline de simbolism. Cu cât te adâncești mai mult în trecutul poporului tău cu atât locuințele sunt mai frumos împodobite. Prin muzee până și uneltele și cănile sunt frumos împodobite și de o frumusețe aparte. Ușile, gardurile erau ornamentate și personalizate cu sculpturi deosebite. Îmbrăcămintea era brodată și nu le făceau maeștri artizani specializați ci fiecare familie în parte. Cu sute de ani înainte erau înfrumusețează în această manieră.

 

Cu cât te întorci mai mult în secolele apuse cu atât mai mult măreția artiștilor crește. Întregul popor era artist, asta denotă că trăiau în îndestulare. Pentru a dedica atât de mult timp artei, acesta trebuia să existe. Istoricii fabulează când spun că în trecut oamenii erau necontenit osteniți și cocoșați pe ogoarele lor. Oamenii aveau timp și liniște pentru creația artistică. Ridicau case așa frumoase doar din topor, așa cum pictorul știe să stăpânească penelul. Avem multe dovezi în țara noastră și multe opere care au ieșit din mâini iscusite. Dar pentru asta, nu doar ochii trebuie să fie deschiși, ci și sufletul.

Rădăcinile ne definesc identitatea culturală. Ne întregesc, ne înfloresc!

 

PELASGII SUNT PLECAŢI DIN CARPAŢI

Istoria noastră este scrisă în legende, povestiri, doine, balade păstrate cu sfințenie și îndârjire.

Englezii. Care este originea englezilor? Noi am învăţat la şcoală că sunt anglo-saxoni care veneau de prin Danemarca. Însă există o carte de istorie engleză de 550 de pagini, scrisă în latină, care se numește „De Anglorum Gentis Origine Disceptatio” (Cercetare asupra originii neamurilor englezeşti) și care a fost scrisă de profesorul Robert Sheringham. În această carte se spune că „Strămoşii noştri sunt geţii” și că „Geţii sunt cei mai puternici, sunt civilizaţi, au obiceiuri vechi şamd.” Cartea e un imn de glorie adresat geţilor. Acest autor este o celebritate în epocă pentru că este citat şi de Carolus Lundius şi de o serie de alţi autori. Deci iată că strămoşii englezilor sunt geţii. În Londra există Dacorum Campus (câmpul dacilor), apare pe hartă, este un oraş universitar. În revista People of all nations (nu a fost publicată în România) Florand Farboreaux scrie: „În timp ce vechii britoni alergau sălbatici prin păduri cu corpurile vopsite, pradă celor mai degradate superstiţii, civilizația de pe teritoriul actualei România era una avansată, având ordine, disciplină şi cultură.”

 

Latinii. Theodor Mommsen, care scrie Istoria Romană în 7 mari volume (dintre care numai 4 sunt traduse în România) spune clar: „Nici vorbă de legenda lui Eneas de la Troia.” Troienii sunt plecaţi din Carpaţi, la fel ca şi grecii. A fost un război fratricid (războiul greco-troian). În concluzie şi latinii sunt plecaţi din Carpaţi. Au venit prin Europa, au mers prin Alpii Austriei şi au coborât către sud. O profesoară de la Universitatea din Milano, Pia Loza Zambotti spune clar (într-o carte publicată în 1947): „Din spaţiul carpatic au venit în Italia, traversând fie Marea Mediterană, fie prin Munţii Alpi coborând în sud şi au dat naştere latinilor.” Și pelasgii sunt un subiect extraordinar. Pelasgii sunt strămoşii grecilor, latinilor, troienilor ş.a.m.d. Pelasgii sunt plecaţi din Carpaţi, sunt populaţie carpatică. Felix Colson (1806-1870), celebru scriitor francez publică „Naţionalitatea şi regenerarea ţăranilor moldo-valahi”. Ei bine, în această carte ne arată clar cu documente cum pelasgii au ajuns în Italia şi au dat naştere latinilor, cum au ajuns în Grecia şi au devenit atenieni, spartani. Şi amintește şi Herodot.

Marele savant Gabriel Gheorghe: ”Foarte succint, și câteva aspecte despre limbă. Gabriel Gheorghe a publicat multe lucrări în care a prezentat dovezile că limba română veche este limba indo-europeană comună. Profesorul afirmă că din ea se trag toate limbile europene. De ce? În primul rând pentru că numai româna are rădăcini proprii. Limba trebuie să aibă rădăcini proprii. Franceza nu are rădăcini, latina nu are rădăcini, germana nu are rădăcini. Că limba romană este limba primordială rezultă din foarte multe aspecte. Observaţi că toate gradele de rudenie apropiată numai în limba română sunt definite prin reduplicări de silabe: ma-ma, pa-pa, ne-ne, da-da, le-le, ba-ba. Deci era modul cel mai simplu pentru ca unui copil să îi spui: e mama, e tata, e nenea ş.a.m.d. Acest lucru se găseşte numai în română. Cuvântul „mama” este peste tot, este universal şi e natural, pentru că un copil pronunţă spontan. De ce trebuie să spun mother, muther. Toţi copii germani spun la început „mama”, nu „muther”. La fel este și la englezi, copiii nu spun de la început „mother”. Continuăm cu câteva referiri la originile popoarelor, care așa cum spune profesorul Gabriel Gheorghe, cel mai probabil au plecat din zona teritoriului vechii Dacii.”

 

Germanii. Germanus înseamnă în latină frate bun, din aceeaşi părinţi. Nu este o realitate etnică, este un grad de rudenie. Ei au fost numiți așa de către împăratul Romei, Cezar. Probabil pentru că vorbeau aceeași limbă cu ei. Iată o dovadă: În 1567 Heinrich Pantaleon publică în Elveția o carte numită „Cartea eroilor naţiunii germane”. Cine sunt eroii naţiunii germane? Se poate vedea scris negru pe alb: Dacus, Zamolxis, Dromihete, Burebista, Deceneu, Decebal ş.a.m.d. Deci acum 500 de ani aceștia erau considerați de Pantaleon, care era un mare savant german, eroii națiunii germane! În mod similar, în anul 1667 Laurentius Toppeltinus publică cartea (scrisă tot în latineşte): „Despre originea şi căderea transilvănenilor”, unde spune la fel de clar: „Strămoşii germanilor sunt dacii.” Și Leibnitz, care a fost o glorie a umanităţii, în cartea sa Collectanea Etymologica (publicată la Hanovra în anul 1717) spune și el că strămoşii germanilor sunt dacii şi geţii. Profesorul Reynolds în anii noştri, după 1970, publică o carte The geat of Beowulf. Beowulf este cea mai veche epopee britanică, scrisă în sec IX, dar se referă la fapte şi din sec.VI. Rezultatul cărţii: „Geaţii sunt geţii!” Profesorul Reynold scrie: „Geţii desemnaţi în sursele latine ca cei mai străluciţi popor dintre toate popoarele germanice.”

 

Spaniolii. Cine sunt strămoşii spaniolilor? Cronicile spaniolilor spun că nu puteai fi rege al Castiliei sau nobil castilian (Castiliza era zona care reprezenta Spania în vremea aceea) dacă nu dovedeai că te tragi din goţi. Dar s-a făcut multă vreme confuzie cu acești aşa-zişi goţi. Ei bine, într-o carte celebră a istoricului Iordanes, „Despre originea şi faptele geţilor”, se arată cu claritate că goții sunt geţii. Şi peste 40 de autori sunt de acord că cei pe care înainte îi numeam geţi, îi numim acum goți. Deci este o schimbare de vocală, nu este un alt popor.

 

În India, în zona Pundjab, s-ar spune că sunt 80 milioane de oameni care vorbesc o limbă care conține 2000 de cuvinte din limba română arhaică. Să fie sau nu adevărat? …în această privință numai timpul sau unele cercetări mai aprofundate ne va demostra.

 

ALTE CÂTEVA SURSE

Avem studiul paleogenetic realizat de institutul de paleogenetică din Hamburg sub conducerea Prof. Rodewald. Rodewald s-a stins, dar lucrarea există, a fost chiar publicată în România. Studiul a fost realizat cu scopul de a căuta originea primilor agricultori europeni. Oasele necesare studiului provin de la mai multe situri arheologice din paleo, eneo, mezolitic și neolitic din Europa, multe, chiar foarte multe aflate pe teritoriul României, de altfel extrem de bogat în culturi preistorice. Genomul prelevat a fost comparat cu probe ale populației contemporane din toate regiunile Europei. Rezultatele studiului nu numai că plaseaza originea agricultorilor europeni în teritoriul actual al României, de unde au migrat spre vest și est, dar populația actuală a României are 84 % din structura genetică identică cu populația preistorică ce a trăit în spațiul nostru. Restul genomului are influențele migratorilor, 12% fiind slav. Apropierea genetică cea mai mare o avem cu bulgarii, apoi cu grecii. În mod surprinzător cu italienii avem doar resturi fără importanță. Studiul demonstrează clar continuitatea populației în spațiul carpatic până astăzi, în pofida diverselor teoriilor vehiculate de poporul vecin uralic.

 

Alte câteva citate despre strămoșii noștri care se potrivesc în acest context

„Patriotismul nu este iubirea țarinei, ci iubirea trecutului. Făra cultul trecutului nu există iubire de țara.” Mihai Eminescu

„Strămoşii etnici ai românilor urcă neîndoielnic pînă în primele vîrste ale Umanităţii, civilizaţia neolitică română reprezentînd doar un capitol recent din istoria ţării.” Eugene Pittard, 1917, ”La Roumanie – Valachie, Moldavie, Dobroudja”

„Civilizaţia s-a născut acolo unde trăieşte astăzi poporul Român, răspîndindu-se apoi, atît spre răsărit, cît şi spre apus, acum circa 13-15.000 de ani!” William Schiller, ”Unde s-a născut civilizaţia?”

„Locuitorii de la nordul Dunării de Jos pot fi consideraţi ca locuri de origine a limbilor indo-europene, adică strămoşii Omenirii.” Louise de la Valle Pousin, 1936, ”Histoire du monde. Indo-européens et Indo-iraniens. L’Inde jusque vers 300 av. J.C.”

„În ceea ce urmează voi scrie despre cea mai mare ţară care se întindea din Asia Mică pînă în Iberia şi din Nordul Africii pînă dincolo de Scandinavia, ţara imensă a Dacilor.” Dionisie Periegetul, 138 d.Hristos, ”Concisa, pasionanta, captivant ilustrata”

„Locurile primare ale dacilor trebuie căutate, deci, pe teritoriul României. Într-adevăr, localizarea centrului principal de formare şi extensiune a indo-europenilor trebuie să fie plasată la nordul şi sudul Dunării.” Vere Gordon Childe, 1926, ”The Aryans: A Study of Indo-European Origins”

„Vom presupune deci că indo-europeana posedă o anumită vocală, insuficient determinată, succeptibilă să fie confundată cu a şi cu i.” Louis de la Vallée Poussin, ”Histoire du monde. Indo-européens et Indo-iraniens. L’Inde jusque vers 300 av. J.C.”

„Dacii, ca popor hiperborean, coborau din Pelasgos – născut din “Pămîntul Negru”. Marea dacică este “Neagră”, Valahii au fost denumiţi de toate popoarele “Valahi Negri”, iar ţara “Valahia Neagră”, Kara Ulaghi, Kara-Iflak, de către turci; Kara-Ulak de sîrbi şi bulgari. Funcţiunea tradiţională supremă la valahi este “Negru-Vodă”.” Vasile Lovinescu, 1994, ”Dacia Hiberboreană”

„Care a fost dialectul vorbit de vlahi? Filologii l-au considerat ca fiind importat de la romanii cuceritori. Nu este decât o aserţiune. Idiomul vlahilor este acela al pelasgilor. El a fost vorbit şi în Munţii Pindului, cu mai mult de o sută de ani înaintea cuceririi lui de către soldaţii lui Traian… În Peonia, în Pelasgonia, în Macedonia de Sus, pe care Eschil o numeşte Pelasgia, în cantoanele din Epir şi din Tesalia, ocupate de pelasgi, dialectul vlah nu a fost împrumutat de la stăpînii lumii. Dimpotrivă, romanii vorbeau limba pelasgilor… Este evident că descendenţii pelasgilor care locuiesc în număr de mai multe sute de mii, în munţii care au fost leagănul rasei lor antice, cei care populează fosta Dacie, vorbesc încă limba naţională, care în Italia a dat naştere limbii latine… Nu ne mai este permis să ne îndoim că naţiunile pelasgice nu au fost poporul latin. Totul concură spre a dovedi că dialectul lor a devenit limba latină. Este incontestabil că pelasgii au contribuit la fondarea Romei…Dialectul vlah preexistă. Imediat după cucerirea romană, el s-a revelat spontan în Dacia, în Panonia şi pe Pind… A trebuit ca istoria să înregistreze povestea despre colonii care au adus în Dacia limba latină. În acest scop scriitorii au inventat povestea sîngeroasă a exterminării naţiunii dace de către Traian.” – Felix Colson, 1862, “Nationalite et regeneration des paysans moldo-valaques”

„Mult e dulce și frumoasă/Limba ce-o vorbim,/Alta limbă-armonioasă/Ca ea nu găsim.” Gheorghe Sion

„… N-a pierit nici o limbă a Dacilor, pentru că ei n-au avut o altă limbă proprie, care să fie înlocuită prin limba Romanilor şi n-au avut o astfel de limbă pentru simplul motiv că Dacii vorbeau latineşte. Limba Dacilor n-a pierit. Ea a devenit în Italia întîi limba Romanilor care era o forma literară a limbii Daciei, iar mai tîrziu limba italiană; aceeaşi limbă a Dacilor, dusă în Franţa a ajuns întîi limba Galilor, iar cu timpul limba franceză; în Spania ea a devenit întîi limba Iberilor, iar cu timpul limba spaniolă, iar aici a devenit cu vremea limba noastră românească.” – I. Al. Brătescu-Voineşti, 1942, ”Originea neamului românesc și a limbii noastre”

„Nu cumva noi nu putem “găsi” nici un cuvânt dac care să fie ne-latin, ne-grec, ne-german, ne-slav şi ne-maghiar, caz tipic de orbire cînd nu se vede pădurea din cauza copacilor?” Petre Morar, 2001, “Noi nu suntem Latini, Latinii sunt noi”

„Analele Chinei păstrează amănunte despre statutul şi mişcările triburilor pastorale, care pot fi adeseori distinse sub denumirea vagă de Sciţi sau Tărtari, succesiv vasali, duşmani şi cuceritori ai unui mare imperiu… De la vărsarea Dunării până la Marea Japoniei, longitudinea Sciţieii se întindea pe aproape 110 grade, care cuprindeau, pe această direcţie, peste 1.700 de localităţi. Triburile pastorale ale nordului au reuşit de două ori cucerirea Chinei.” Edward Gibbon, 1835, “Istoria decăderii Imperiului Roman”

„Pentru Europa, în afară de Balcani, aproape tot ce precede cucerirea romană face parte din preistorie… Dar punctul de pornire al civilizaţiei tuturor acestor regiuni trebuie căutat la nordul peninsulei balcanice.” Andre Piganiol, 1939, “Histoire de Rome”

„Toate legendele, toate tradiţiile arienilor, istoricii din Asia confirmă că vin din Occident… Să căutăm leagănul lor comun la Dunărea de Jos, în această Tracie pelasgică!” Roger Clemence, 1879, Buletinul Societăţii de Antropologie din Paris

„Chiar dacă trebuie să căutăm în Asia prima origine a arsacizilor, cînd au supus această parte a lumii, ei veneau din Europa şi făceau parte dintr-o puternică naţiune răspîndită de la malurile Dunării pînă în ţinuturile cele mai îndepărtate ale Asiei superioare: aceste popoare erau dacii, acesta era numele naţional al arsacizilor, pe care l-au dat tuturor supuşilor lor. Cu trei secole înaintea erei noastre, Ungaria şi Bactriana purtau în mod egal numele de Dacia/Dakia şi această denumire, care se poate recunoaşte uşor oricînd, dar modificată în mod diferit în idiomurile care s-au succedat în Europa şi Asia, se foloseşte chiar şi pentru a desemna popoarele germane şi pe urmaşii vechilor persani.” – Henry Jules Klaproth, 1826, “Tableaux historiques de l’Asie, depuis la monarchie de Cyrus jusqu’à nos jours, accompagnés de recherches historiques et ethnographiques sur cette partie du monde”

„Roma însăşi, învingătoarea tuturor popoarelor, a trebuit să slujească supusă şi să primească jugul triumfului getic.” Isidor din Sevilia, 624, “Historia de regibus Gothorum , Wundalorum et Suevorum”

„Geţii au avut propriul lor alfabet cu mult înainte de a se fi născut cel latin (roman). Geţii cîntau, însoţindu-le din fluier, faptele săvîrşite de eroii lor, compunând cîntece chiar înainte de întemeierea Romei, ceea ce – o scrie Cato – romanii au început să facă mult mai târziu.” Bonaventura Vulcanius, 1597, “De literis et lingua getarum sive gothorum”

„Să fie clar pentru toţi, că cei pe care antichitatea i-a numit cu o veneraţie aleasă Geţi, scriitorii i-au numit după aceea, printr-o înţelegere unanimă, Goţi… grecii şi alte popoare au luat literele de la Geţi. La Herodot şi Diodor găsim opinii directe despre răspîndirea acestor litere.” Carolus Lundius, 1687, “Zamolxis, primus Getarum Legislator”

„Este sigur că neamul goţilor este străvechi; unii bănuiesc că obîrşia lor se trage din Magog, fiul lui Iafet, după asemănarea ultimei silabe, scoţînd atare lucru mai ales după profetul Ezechiel. Dar şirul învăţaţilor de pe vremuri obişnuiesc să-i numească pe ei mai degrabă Getas decît Gog şi Magog.” Isidor din Sevilia, 624, “Historia de regibus Gothorum , Wundalorum et Suevorum”

„Asupra istoriei primitive a regiunilor care vor forma Grecia, grecii înşisi nu ştiu nimic. Pînă în prezent, solul grec n-a scos la iveală nici o urmă materială a paleoliticului. Cei mai vechi locuitori din Grecia sunt tracii (pelasgii), aparţinînd timpului neoliticului.” A. Jarde, 1926, “The Formation of the Greek People”

„Urmaşii geto-dacilor trăiesc şi astăzi şi locuiesc acolo unde au locuit părinţii lor, vorbesc în limba în care glăsuiau mai demult părinţii lor.” Huszti Andras, 1791, “Vechea şi noua Dacie”

„(Dacia) a fost centrul suprem al unei tradiţii mult mai puternice şi mai pure decît tradiţia celtică. Ocupaţia romană a durat numai de la 110 la 275 d.Ch, în total 165 de ani. Şi mai puţin de o treime din Dacia a fost ocupată; Transilvania şi Oltenia actuală. În tot restul ţării dacismul a subzistat fără să fie tulburat… Centrele spirituale ale dacilor se găseau în masivele centrale ale munţilor cei mai sălbatici şi mai de nepătruns din Europa. După părăsirea de către romani, avalanşa invaziilor barbare, care a durat mai mult de 1000 de ani, s-a preciptat peste Dacia făcînd astfel imposibilă nu numai viaţa citadină ci chiar viaţa agricolă. O imensă pădure a acoperit Dacia şi viaţa pastorală s-a generalizat din nou mai ales în munţii centrali inaccesibili… În jur, barbarii goţi, ostrogoţi, vandali, gepizi, slavi, cumani, pecenegi, unguri, mongoli au făcut vid. Să lasăm pe istorici să se lamenteze si să constatăm că acest fapt a ocrotit tot ceea ce trebuia să rămînă neviolat… Tradiţia dacică a continuat să subziste netulburată, în afara istoriei care se făcea în jurul ei. Astfel, cînd în sec XIII-XIV cînd au fost întemeiate principatele Moldovei, Valahiei şi Transilvaniei, a căror reunire avea să formeze România modernă, Dacia era neatinsă de istorie, ea se găsea în sensul cel mai riguros şi literal al cuvîntului, în aceeaşi stare ca pe vremea în care domnea peste ea Ler Împărat!” Vasile Lovinescu, 1994, “Dacia Hiperboreană”

„Nu pot să trec sub tăcere, faptul că întotdeauna am fost admiratorul, mai mult decît al tuturor, al acestui nume prin excelenţă nobil al unui neam, care crede din adîncul inimii lui în nemurirea sufletelor, căci, după judecata mea, condamnînd puternic moartea, ei capătă un curaj neţărmurit de a înfăptui orice. După cum se vede, neamul geţilor s-a ivit aşa din totdeauna de la natură, el a fost şi este un popor cu totul aparte şi veşnic.” Bonaventura Vulcanius, “De literis et lingua getarum sive gothorum”, 1597

„Cel mai mare păcat al oamenilor e frica, spaima de-a privi în faţă ş-a recunoaşte adevărul. El e crud, acest adevăr, dar numai el foloseşte.” Mihai Eminescu

 

Au fost mulți cei care au scris despre strămoșii noștri, cărțile lor au fost uitate pe rafturile prăfuite, or nu au avut suficientă susținere sau credibilitate ca ale lor lucrări să fie duse cu mândrie mai departe, peste ani, să ajungă la viitorii lor urmași. Amintesc doar câteva nume mai recente ale continuatorilor și iubitorilor de neam și adevăr: Nicolae Densușianu, Dr.Nicolae Săvescu, Pr. Bălașa, Vasile Lovinescu, Constantin Olariu Arimin, Octavian Sărbătoare, Dr.Morcov C.Florea, Adrian Bucurescu, Al.Papadopol Calimah, Gheorghe Iscru… și mulți alții.

Despre Pr.Bălașa și susținerea lui pentru continuitatea dacilor revin în curând cu un articol.

Pentru detalii suplimentare vă invit și pe grupul de facebook Glasul Dacic, unde mai aducem cunoștințe străvechi și informații lămuritoare.

 

Surse:

https:// mihaiandreialdea.org/2017/05/23/fontes-historiae-daco-romanae-i/

https:// romaniaimaginideierisiazi.wordpress.com/2021/02/14/getii-sau-gotii-au-fost-una-si-aceeasi-natiune-de-gabriel-gheorghe/

Cedrii Sunători de Vladimir Megre

 

Foto. Călin Stan on Unsplash

Citește și alte articole despre taine străvechi aici.