
TELEGONIA SAU INFLUENȚA PRIMULUI PARTENER
Un fapt de mult timp uitat, voit sau poate nevoit, ridiculizat de mulți și chiar de unii oameni de știință – influența foștilor iubiți ai părinților asupra copiilor.
Este bine cunoscut faptul că materialul genetic al copilului nenăscut constă în egală măsură din ADN-ul mamei și al tatălui, dar oamenii de știință au demonstrat că și foștii parteneri sexuali nu au avea o influență deloc neglijabilă. Oamenii de știință care au fost preocupați totuși de subiect au descoperit că substanțele chimice din lichidul seminal al bărbaților au un efect mult mai lung și mai important decât se credea anterior.
În lumea animală dovezile sunt mai concludente, sau poate mai ușor acceptate decât în lumea „oamenilor mari”.
Cercetătorii care studiază Drosophila (micile musculițe de fructe) au descoperit că mărimea puilor este influențată, printre altele, de mărimea partenerului anterior al femelei.
Porumbeii sau iubitorii de câini știu aceste lucruri: dacă un mascul fără pedigree se împerechează cu o femelă de rasă, atunci, chiar dacă urmașii nu s-ar fi născut, atunci când se încrucișează cu un mascul pursânge, ea nu ar mai obține „descendență de elită”.
Teoria numită „telegonie” nu este un concept nou. Se spune că ar fi fost propusă de filosoful grec antic Aristotel. Poate că da, poate că nu. Mai degrabă propusă spre studiu, că această temă esențială a fost discutată și analizată de vechii magi cu mulți, dar mulți ani înainte de faimosul filosof. Am scris de asta AICI.
Telegonia (de la „tele” – departe și „gonos” – descendent) susține că descendenții unei femei sunt influențați de toți partenerii ei sexuali anteriori. Prin urmare, relațiile sexuale anterioare ale unui individ îi afectează urmașii. Acest lucru se aplică atât femeilor, cât și bărbaților. În special, această influență este exercitată de primul partener sexual. El stabilește viitorul bazin genetic al descendenților.
Cuvântul „telegonie” în sine provine din sintagma greacă „născut departe de tată” și se referă la legenda fiului mitic al lui Ulise – Telegonos. Potrivit acestui mit, Ulise a fost ucis din întâmplare și din necunoaștere de fiul său, care s-a născut departe de el. Tocmai această teorie a devenit unul dintre motivele pentru care în antichitate căsătoriile regilor cu persoanele divorțate erau interzise. S-a presupus pe bună dreptate că trupul unei femei transmite copiilor informații despre fostul ei soț, iar moștenitorii regelui vor avea „sânge impur”.
Conceptul de telegonie a mai fost amintit și în anii 1960 ai secolului trecut, și anume în Uniunea Sovietică (unde „iubirea liberă” fost promovată în toate modurile posibile, revenind apoi la obiceiurile tradiționale și a avut fluctuații în funcție de puterile care poposeau la conducerea statului) unde se spune că la nouă luni după Festivalul Mondial al Tineretului din 1957 de la Moscova, s-au născut mulți copii de culoare. Puțini oameni au fost surprinși de acest lucru, iar cea mai mare parte a nou-născuților au completat imediat orfelinatele locale. Dar câțiva ani mai târziu, copii de culoare au început să se nască brusc în unele familii din Moscova. În același timp, nefericitele mame au recunoscut că au avut primul contact sexual în urmă cu câțiva ani în timpul unui festival cu un invitat din Africa și au adus pe lume un copil ani mai târziu din soțul lor alb, pe care nici nu s-au gândit să-l înșele. Există și un scandal cu o studentă a Universității de Stat din Moscova dintr-o familie de elită care a născut un băiat de culoare. S-a dovedit că ea avusese odată un coleg student iubit, de culoare, înaintea soțului ei alb.
Dacă conceperea unui copil a fost precedată de relațiile sexuale ale mamei sale cu unul sau mai mulți parteneri, în plus față de tatăl acestui copil, atunci născutul avea și elemente ale foștilor iubiți ai mamei. Orice metode sau medicamente contraceptive nu au niciun fel de efect în a combate aceste fenomen și vom înțelege și de ce din studiile următoare.
SUSȚINĂTORII TELEGONIEI ÎN ȘTIINȚĂ
Potrivit directorului Institutului Suedez de Biologie Moleculară Arthur Mingraim, prin analiza ADN-ului anumitor oameni în diferite perioade ale vieții lor a făcut posibil să se stabilească că o femeie suferă modificări vizibile ale ADN-ului după naștere – ea are genele tatălui copilului ei. Oamenii de știință suedezi au descoperit că acidul hialuronic, care poartă lanțuri de ADN, care se găsește în secrețiile mucoase masculine, în timpul intimității intră în ovare, unde sunt depozitate ouăle, și este introdus în ele. Astfel, o femeie, chiar și fără a rămâne însărcinată, va purta ouă în care vor fi încorporate lanțurile de ADN ale tuturor partenerilor ei sexuali anteriori.
La rândul său, profesor Russell Bonduriansky de la Universitatea din New South Wales din Australia, care a descoperit modelul acestei moșteniri genetice la muștele fructelor, a spus: „Știința convențională sugerează că transferul ADN-ului patern în timpul împerecherii are loc numai atunci când un făt este conceput, dar noi credem că procesul este mult mai complicat.”
Un studiu din 2014 asupra muștelor a dezvăluit că femela se leagă continuu cu partenerii anteriori. Mai mult decât atât, dacă urmașul a fost conceput cu al doilea „soț”, atunci dimensiunea sa nu depindea deloc de tată, ci de „amantul” anterior. Profesorul crede că un astfel de efect al „elementelor chimice de lungă durată”, transmis femelei de la mascul, a fost dezvoltat în procesul de evoluție. Corpul muștei femele stochează ADN-ul tuturor partenerilor anteriori și îi „alege” pe cei mai buni, înglobându-i în urmași.
În plus, potrivit profesorului, același lucru s-a observat și în studiul gibonilor și șoimilor. Femelele lor au transmis descendenților de la ultimul „soț” „bonusuri” de la cei mai puternici reprezentanți masculini ai speciei, cu care au încheiat anterior „căsătorii” pe termen scurt fără nașterea urmașilor. „ARN-ul patern este un sistem prea complex care este încă prost înțeles”, a spus Bonduriansky, observând că teoria telegoniei funcționează bine și la nivel chimic, în ciuda faptului că implică schimbul de informații folosind un biocâmp.
El a sugerat, de asemenea, că această teorie s-ar putea aplica și bărbaților: informațiile despre toți partenerii anteriori ar putea fi capabile să câștige un punct de sprijin în corpul bărbatului și să fie transmise descendenților prin intermediul mamei. Cu toate acestea, Bonduriansky nu a dezvoltat încă cercetări în această direcție. Dar au continuat alții, iar înaintea lui au fost suficienți pentru a ne dovedi că acest fenomen există și ceea ce ne oprește în a aprofunda subiectul este propria noastră limită.
Unul dintre argumentele oamenilor de știință este faptul că setul de celule reproducătoare feminine este unic și nu se schimbă de-a lungul vieții. Spre deosebire de celulele reproducătoare masculine, care sunt capabile să se reînnoiască de mai multe ori pe an. De asemenea, femeile sunt mai sensibile la efectele negative și sunt susceptibile la diferite mutații. Astfel, fata poartă inițial în sine începuturile viitoarelor urmași, care sunt influențate atât de consumul de alcool, bolile trecute, cât și de alți factori negativi, precum și de partenerii sexuali.
P. P. Garyaev a încercat să confirme impactul acestei din urmă circumstanțe. Doctorul în științe biologice a efectuat experimente pentru a studia ADN-ul folosind spectroscopie laser. După ce a repetat experimentul de mai multe ori, s-a convins că spectrul de împrăștiere al moleculei de ereditate („fantoma”, o urmă intangibilă) a fost păstrat chiar și după ce a fost scoasă din dispozitiv. P. P. Garyaev, pe baza experimentelor sale, a formulat ipoteza că primul bărbat lasă unei femei un „autograf cu val” al ADN-ului său, care nu poate decât să afecteze viitorii copii. Experimentele omului de știință au fost supuse criticilor în lumea științifică, dar acest lucru nu l-a împiedicat să găsească mulți susținători.
Există sugestii că un anumit tip de ARN mic blochează manifestarea caracteristicilor materne, dar asigură dezvoltarea celor paterne. Susținătorii telegoniei consideră și acest fapt ca fiind una dintre dovezile teoriei lor.
Dacă pentru omul de știință A.G. Blaznyuchenko a cărui mecanism de funcționare descoperit se baza pe pătrunderea unor părți din ADN în ou, fragmente care s-au format după descompunerea spermei, pentru cercetătorul A. Mingram abordarea sa se baza pe caracteristicile structurale ale acidului hialuronic, care este prezent în celulele germinale masculine. Molecula este capabilă să capteze lanțuri de ADN, să le dizolve învelișul și să introducă gene străine.
Între 1973 și 1975, au fost efectuate cercetări pentru a studia modul în care ADN-ul străin pătrunde în celulele germinale. De exemplu, timidina marcată a fost injectată în cobai masculi. ADN-ul a fost obținut din testicule și implantat în ovarele iepurilor. Prin autoradiografie, s-a obținut dovezi că molecula de ereditate marcată pătrunde în nucleele celulelor ovariene și ovulului (mature și imature), precum și în epiteliul embrionului.
Pe tema telegoniei, ca pe multe alte subiecte sensibile și clasate la categoria tabu, oamenii au avut mereu un sentiment de părtinire. Unii aleg să creadă, alții consideră că este o prostie, și încă una gogonată.
Dar cum să crezi așa ceva care îți poate da peste cap întreg sistemul de valori și viața, care îți va împiedica conștiința să o ia prin bălării și să se „răsfețe” prin plăcerile vieții? Plăceri care sunt atât de dulci, cum ar spune unii. În loc să fim recunoscători că ni s-a adus la cunoștință acest tip de informație, ca să vedem ce este de făcut, cum putem să ne puneam în ordine, să curățăm acest tip de informație, – dacă până acum nu am știut și să înțelegem cu adevărat valoarea virginității, despre care amintesc nu doar marii înțelepți ai trecutului, dar și religiile și alte spirite înalte, – noi ce facem? Continum să ne bălăcim prin ape tulburi care ne va costa pe viitor, nu doar pe noi, cât și pe urmașii noștri.
Dar să continuăm…
Luc Montagnier, virologul francez laureat al Premiului Nobel care a descoperit că virusul imunodeficienței umane este cel care provoacă SIDA, a făcut o afirmație interesantă. În opinia sa, există motive suficient de puternice pentru a crede că ADN-ul oricărei ființe vii poate trimite „amprente electromagnetice” ale lui însuși celulelor și fluidelor extraterestre.
Aceste enzime celulare pot lua astfel de amprente pentru ADN real și apoi pot începe din nou să sintetizeze o astfel de copie. „De fapt, aceasta este teleportarea cuantică a ADN-ului”, scrie publicația străină New Scientist.
Nu există încă informații certe despre studiul lui Montagnier dar, desigur, mulți oameni de știință deja au criticat această teorie, subliniind fantasticitatea ei. Cu toate acestea, se cunosc câteva detalii despre experiment: două eprubete adiacente au fost plasate în interiorul unei bobine de sârmă și expuse unui câmp electromagnetic slab cu o frecvență de 7 herți. În același timp, într-una dintre eprubete era o secțiune scurtă de ADN, iar în cealaltă, apă dulce obișnuită.
După 18 ore, aceste probe au fost supuse analizei PCR (reacția în lanț a polimerazei). Cu ajutorul acestuia, numărul de urme de ADN este crescut, folosind enzime speciale pentru a crea copii ale materialului sursă. În mod surprinzător, din ambele eprubete a fost recuperată o bucată de ADN, deși a doua eprubetă ar fi trebuit să conțină apă obișnuită.
Membrii echipei științifice care a efectuat experimentul sunt încrezători că ADN-ul emite cumva semnale care imprimă structura moleculară în apă. Deoarece copiază molecula originală de ADN, enzimele PCR o recunosc ca ADN original și îl folosesc ca șablon pentru a face ADN nou similar cu cel care a trimis semnalul.
O astfel de teorie a transmiterii ADN-ului de informații la distanță poate părea fantastică. Dar faptele reale dovedesc contrariul.
Biologii moderni găsesc o posibilă explicație a fenomenului telegoniei prin „allele”, o secvență reprezentată de poziția ocupată de un număr din codul ADN în cromozom. Aceste secvențe de ADN alcătuiesc codul unei gene, iar un set de „allele” dau genotipul individual. Mai explicit și mai pe scurt, primul bărbat din viața unei femei poate avea niște secvențe dominante care să se „lipească” de secvențe din cromozomii femeii, producând un efect mai târziu. „Al lele”, cum se pronunță conform dicționarului Encarta, posibil de origine proto-latină, seamănă foarte mult cu vorba românească străveche „al lelei”, când este vorba despre un copil cu tată incert. În concluzie, telegonia caută să demonstreze că păstrarea virginității până la căsătorie, nu e doar un principiu moral, ci și genetic.
Câteva studii din secolul 21 au indicat că un organism poate moșteni trăsături care nu sunt mediate de materialul genetic (ADN) moștenit de la părinți. Studiul unor astfel de efecte se numește epigenetică. Un studiu publicat în 2014 a raportat existența telegoniei în Telostylinus angusticollis ca mecanism non-genetic al moștenirii epigenetice.
Alte studii
Conceptul de telegonie, care sugerează că urmașii pot moșteni trăsături de la partenerii sexuali anteriori ai unei mame, a fost explorat în studii recente. Un astfel de studiu, intitulat „Uterozomi: The Lost Ring of Telegony?” propune că mecanisme precum infiltrarea spermatozoizilor în țesuturile uterine și implicarea uterozomilor – vezicule extracelulare din lichidul uterin – ar putea media acest efect.
Un alt articol, „Secretele seminale: cum un partener sexual anterior poate influența descendenții unui alt mascul”, oferă dovezi din studiile pe animale, care arată că lichidul seminal de la o parteneră anterioară poate influența dezvoltarea descendenților din împerecherile ulterioare. Aceste studii contestă modelele tradiționale de moștenire mendeliană.
Ca urmare a numeroaselor studii, s-a constatat că efectul telegoniei se extinde asupra oamenilor în același mod ca și asupra tuturor speciilor biologice, dar pentru a le accepta este necesară un anumit tip de cunoaștere și deschidere.
CRESCĂTORII RASELOR DE ANIMALE
Observăm manifestarea semnelor primului mascul la urmașii din lumea animală, chiar dacă sarcina nu a avut loc în timpul împerecherii pentru prima dată.
Credința în telegonie este răspândită în principal printre crescători.
De exemplu, crescătorii implicați în creșterea raselor de animale (câini, cai etc.) știu de mult că, dacă o femelă a contactat pentru prima dată un mascul fără pedigree, atunci nu va exista descendenți buni de rasă pură. Unii crescători de câini, precum și crescătorii de cai, cred în posibilitatea existenței unui astfel de fenomen. În mod categoric, nu tolerează încrucișarea femelelor cu indivizi necurați, deoarece sunt încrezători că toți urmașii descendenți ai câinelui vor avea gene și trăsături negative.
În secolul al XIX-lea Lordul Morton, un prieten apropiat al lui Charles Darwin, s-a aventurat într-un experiment biologic, fiind exemplul cel mai larg creditat – cel al iapei lordului Morton, raportat de distinsul chirurg Sir Everard Home și citat de Charles Darwin. Lord Morton a încrucișat o iapă albă cu un armăsar de quagga sălbatic, și când a crescut mai târziu aceeași iapă cu un armăsar alb, urmașii aveau în mod ciudat dungi în picioare, ca și quagga.
Nu au existat urmași, dar doi ani mai târziu, după ce s-a încrucișat cu un mascul din propria rasă, urmașii aveau în mod ciudat dungi în picioare, ca și quagga.
Chirurgul general din New York, fiziologul Austin Flint, în Text-Book of Human Physiology (ediția a patra, 1888) a descris fenomenul după cum urmează:
„Un fapt ciudat și, mi se pare, inexplicabil este că sarcinile anterioare au o influență asupra urmașilor. Acest lucru este bine cunoscut crescătorilor de animale. Dacă iepele cu sânge pur sau cățelele au fost odată acoperite de un mascul inferior, în fecundațiile ulterioare, puii sunt susceptibili de a avea caracterul primului mascul, chiar dacă ulterior sunt crescuți cu masculi cu pedigree de nerefuzat. Care este mecanismul influenței primei concepții, este imposibil de spus; dar faptul este incontestabil. Aceeași influență se observă și la subiectul uman. O femeie poate avea, de la un al doilea soț, copii care seamănă cu un fost soț, iar acest lucru este deosebit de bine marcat în anumite cazuri de culoarea părului și a ochilor. O femeie albă care a avut copii de la un bărbat de culoare poate avea ulterior copii a unui bărbat alb, acești copii prezentând unele dintre particularitățile inconfundabile ale rasei negre.”
Fapte cunoscute:
• câinii și pisicile de rasă pură, atunci când sunt împerecheați cu cei din afară, produc descendenți „răi”, prin urmare, chiar și cu o singură împerechere;
• Printre crescătorii de porumbei profesioniști există un obicei crud de a strânge capul unei femele de porumbel dacă a avut contact cu un sizar, un reprezentant „sălbatic” al familiei de porumbei.
Geneticienii răspund afirmativ la întrebarea dacă telegonia există. În 2014, a fost publicat un studiu care a confirmat fenomenul la muște. Muștele masculi au fost împărțite: unele au fost puse pe o dietă bogată în nutrienți, altele cu o dietă slabă. Nutriția proastă i-a afectat pe masculi; aceștia erau mici în comparație cu grupul care a primit o dietă bogată. Oamenii de știință au încrucișat femele imature cu ambele grupuri de masculi și și-au schimbat partenerii când au ajuns la maturitate. Ca urmare a celei de-a doua împerecheri, femelele au reprodus urmași mari (influența dietei nutritive a masculului din primul grup).
Cercetarea continuă
K. Ewart a efectuat experimentul său, care a implicat opt iepe de rasă pură și o zebră mascul. A ajuns să aibă treisprezece hibrizi diferiți. După care iepele au fost încrucișate cu armăsari din categoria lor de specie. S-au născut 18 mânji mici, iar niciunul dintre ei nu includea caracteristici zebroide. În același timp, un om de știință I.I. Ivanov și-a efectuat experimentele, dar nu a reușit niciodată să obțină dovezi științifice reale că termenul de telegonie este aplicabil în viața reală.
În 2014, unul dintre experimente a fost publicat oficial, care a fost însoțit de fapte reale care confirmă veridicitatea telegoniei. Experimentul s-a bazat pe următorii pași: masculii au fost sortați în mai multe grupuri, unul dintre grupuri consumând doar alimente bogate în nutrienți și microelemente, iar al doilea grup consumând alimente în care cantitatea de nutrienți era minimă. Masculii de diferite dimensiuni au fost crescuți cu iepe tinere. Imediat ce femelele au atins maturitatea deplină, partenerul lor a fost schimbat. În cele din urmă, s-au născut pui care depindeau de dieta primului mascul. Cu toate acestea, această experiență nu poate confirma 100% efectul telegoniei, deoarece alți factori pot influența și acest rezultat. De exemplu, absorbția moleculelor semințelor primului individ mascul de către ouăle imature ale iepei.
CĂRȚI DESPRE TELEGONIE
Câteva titluri care aprofundează sau doar amintesc în trecere subiectul mult controversat.
- F. Le Dantec – „Individ, evoluție, ereditate și originalitate”.
- G. Muravnik – „Despre misteriosul fenomen al telegoniei”.
- G. D. Berdyshev, A. N. Radchenko „Telegonia ca complex de fenomene genetice misterioase, mecanismele lor”.
- A. V. Bukalov – „Telegonie, genetica valurilor și structuri cuantice de levion”.
- A. Dumas „Contele de Monte Cristo”
- Otto Weininger – Sexul și caracterul
- Johann Wolfgang Von Goethe – Afinitățile elective
- William Shakespeare – Negustorul de la Veneția
- Vladimir Megre – Cedrii sunători ai Rusiei
În 2004, Biserica Ortodoxă din Rusia, încercând să stopeze desfrâul, a scos volumul „Virginitatea și telegonia. Biserica Ortodoxă și știința modernă a inversiunii genetice” (Virginity and telegony. The Orthodox church and modern science of genetic inversions).
Studiul reia toate dovezile „indubitabile” prezentate de Le Dantec – care a explicat transmiterea caracterelor prin faptul că aparțin unei specii dobândite, dar categorie ascunsă morfologic, iar aceste trăsături moștenite pot apărea în sarcinile ulterioare ale mamei – și concluzionează mai drastic decât Bochkarev: „un bărbat care deflorează o fată devine tatăl genetic al copiilor acesteia cu alt bărbat”.
Nu tocmai lipsită de dovezi, telegonia a fost definită ca o „lege biologică arbitrară”, și nu ca o știință. Un cercetator rus, Valeri Bochkarev, reia această controversata teorie, afirmând că o femeie care are contacte sexuale cu mai mulți bărbați înainte de a naște își „poluează linia cromozomială”, „virgina fiind pură din punct de vedere genetic”.
Chiar dacă știința telegoniei este subestimată de mulți oameni de știință și este considerată o pseudoștiință la egalitate cu astrologia, o serie de biologi și geneticieni continuă să lucreze și să surprindă cu rezultatele.
Concluziile vă aparțin!
Surse și alte referințe:
NLM (National Library of Medicine) sau National Institutes of Health
https://www.topicmd.com/forum.php?action=viewtopic&topicid=147774&page=p3186580
https://ablock.ru/ro/telegoniya-pravda-ili-lozh-telegoniya-u-lyudei-pravda-ili.html
Foto. Desiree Fawn on Unsplash
Pingback: Arkaim, academia unde au trăit magii - OanaPustiu.com