Ia sama române, este primul articol din această nouă rubrică – Cititorii Scriu – în care cititorii blogului, dintre care unii îmi sunt și clienți, au decis să scrie și să lase în urma pașilor lor trăirile interioare, să își expună parte din lumea lor interioară. Și pentru asta le mulțumesc, pentru curajul de a-și împărtăși stările cu ceilalți… că poate cineva se va regăsi printre rânduri, povești, gânduri, lumi și vieți trecute.

Așa începe povestea de astăzi cu iz istoric…

UNIREA CU PĂMÂNTUL NOSTRU NE DĂ PUTERE

După mai bine de un an de la trăirea unei experiențe interioare de o reală importanță sufletească care nu-și găsise înțelegerea în întregime, am decis să caut o mai mare claritate, pentru a găsi zala pierdută a lanțului ce reprezintă traseul sufletului și înțelegerea în plenitudinea sa.

Imaginea interioară începea pe frontul de luptă… frontul de luptă al țării noastre, unde multe strigăte se auzeau: De ce? De ce să ne supunem noi? De ce să ne dăm noi pământul nostru, al nostru pământ din străbuni? De ce?

Născuți fiind pe acest pământ, avem o legătură foarte profundă cu el.
Simt că legătura noastră cu acesta era diferită de alte țări ce au fost cotropite. Și nu o spun din mândrie! Când romanii ne-au cotropit pământurile, simt că parcă ne-au luat și inima odată cu ele. Suflarea! Atât de mare era legătura noastră cu rădăcinile și energia plaiurilor natale.
La noi nu a fost nicicând vorba de avere. Cu toate că, dacii noștri aveau multe bogății, dar mai important le era pământul. Și asta pentru că acesta era seva din care-și trăgeau puterea interioară.
Din această cauză, după cucerirea parțială a țării noastre, nu au lăsat neamul împreună, au fost luați bărbații, luptătorii noștri și mutați în alte zone ca Anglia, Roma și altele… și așa ei și-au pierdut din putere. Seva și-o luau toți de aici, din pământurile lor natale și, prin acest fapt, i-au destrămat pe interior.

Multe războaie am dus și multe nații străine au năvălit peste femeile noastre. Prin îndepărtarea bărbaților noștri, s-a diminuat energia noastră, lucru cunoscut în rândul marilor înțelepți de peste hotare. Lupta s-a dus pentru destrămarea cu orice preț a nucleului țării noastre pentru că unirea cu pământul nostru ne dădea puterea.

De asemenea, este bine cunoscut faptul că femeia reprezintă energia pământului. Prin ea bărbatul se conectează cu energia hrănitoare. Bărbații se puteau încărca direct din conexiunea puternică cu natura pe care, înainte o aveau toți ai noștri. Atât de conectați erau toți cu mama pământ și energia naturii care reprezenta forța lor încât se adăpau cu seva pământului.

Ce s-a dorit prin această separare a lor? Ca aceștia să-și piardă puterea interioară. Pentru că omul este puternic atunci când este conectat la energia pământului de unde provine. Când înstrăinezi omul, acesta își pierde din forța vieții și îl poți supune mult mai ușor.
Înțelepții romani știau de forța pe care ai noștri și-o trăgeau din pământ și credeau că oricine se poate încărca de la ea, chiar și străin să fie, doar că ei nu înțelegeau că doar cel ce se trage din mama și tatăl ce-și aveau rădăcinile în acel pământ poate avea acces la marea forță a pământului său.

Așa e lăsat de la Dumnezeu!

S-a încercat atât de mult să fie accesată această energie, până și prin cuplarea femeilor noastre cu bărbații străini. Din păcate, asta a dus la scăderea energiei, fiind nevoie de generații întregi ca omul să fie născut și să-și continue șederea pe pământul lui pentru a readuna energia pierdută.
Din această cauză o lume întreagă e lipsită de energie. Pentru că se mixează națiile între ele și toată energia rădăcinilor se pierde. Energia fiecărui om se diminuează distrugând proveniența lui, esența lui, rădăcina lui… (un semnal de alarmă este și globalizarea)

Of, cu ce iubire, dar și durere spunea dragul nostru Decebal: „Atât timp cât mă voi putea mișca, atât timp cât va mai fi un dac care să vrea să fie liber, ne vom lupta pentru acest pământ, bun și frumos!” Dragul… știa el de ce.

Acum înțeleg și de ce nu am ajuns la un final în relațiile trecute cu străini. Locul meu este acasă, în țara mea, pe pământul meu. Să-mi găsesc jumătatea care are aceleași rădăcini ca ale mele!

MÂNDRIA ȘI NEDREPTATEA

Într-o amintire trecută, ca și în cea actuală, eram un războinic, căpetenie a dacilor noștri, ce trăia o durere imensă. Urla sufletul în mine știind că oamenii mei sunt luați și duși, duși departe de puterea lor. Departe de țară, departe de pământ, departe de seva noastră pe care în trecutul îndepărtat nu ni-o putea lua nimeni…

Întorcându-mă la scena frontului de luptă, îl văd pe Burebista, trist, amărât de durerea acestei pierderi, dar mi se arată și un alt lucru. Trădarea lui se simțea asemănătoare cu trădarea din anul 1989. Anul în care lumea a fost manipulată să creadă că e o bucurie că Ceaușescu să fie omorât când, de fapt, a fost o lovitură de stat; omul fiind destabilizat de influențe exterioare, și îndemnat să se răscoale el singur, să pară a fi ideea lui. S-a avut grijă din afară ca totul să izbucnească dinăuntrul țării exact când țara era la nivelul care nu era pe placul terțelor forțe din exterior. La fel mi s-a arătat că s-a întâmplat și atunci. Prea mare și puternică era Dacia lui Burebista și Romei nu-i plăcea, dar după multe încercări prin luptă, romanii au realizat că nu pot să pună mâna pe țara noastră decât căutând distrugerea dinăuntru. Cum, de altfel, ni se confirmă din evenimentele istorice prin faptul că boierii s-au răsculat împotriva lui, influența externă fiindu-ne ascunsă.

La un moment dat simțeam o energie densă, ce mă acapara. Am mai simțit-o și alte dăți. Parcă încerca să mă supună, dar nu înțelegeam atunci de unde vine…

Și, în acest timp, a apărut părintele spiritual al neamului românesc, spunându-mi: „Lasă-i, lasă-l să ia ce vor ei și nu te mai împotrivi. Nu mai fi trufaș, nu te opune și-ți lua poverile lor în cârcă, că pedepsele și le vor plăti ei în final. Nu te împovăra tu cu greutățile lor… nici alor noștri, nici a celor ce te-au trădat. Nu te opune, că va veni ceasul în care-și vor aduce aminte și se vor întoarce singuri înapoi la calea dreaptă.”

Dar… era țara mea… era pământul nostru… de ce trebuie să renunț la pământul unde m-am născut? De ce să ne supunem? Cum să-ți lași o țară, pământul tău știind că e al tău? De ce pământul pe care te-ai născut să ți-l ia alții? De ce?  Cum? (simțeam durerea apăsătoare a  sufletului meu)

Atât de greu e să accept această nedreptate, neînțelegând că dincolo de aceasta, sunt alte sensuri pe care încă nu le pot cuprinde. O împotrivire pe care o simțeam până în adâncul plexului solar. O durere pe care o simțeam nu doar sufletește, ci și trupește.

În acest timp îmi spune el: „Taci, caută răbdarea, lasă lucrurile să se limpezească mai întâi și în timpul ăsta roagă-te! Gândește-te că ești stâlpul țării! Adu-ți aminte când am fost pus și eu, după moartea regelui, în fruntea țării, ca preot și rege, dar nu am putut da comandă la omoruri pentru că sângele curs și durerea înapoi se întorc.”
Asta l-a îndemnat și Deceneu pe Burebista, doar că acesta a simțit iubirea pentru țară, dar și nedreptatea în același timp. Aceasta din urmă l-a acaparat și nu a mai putut simți și înțelege acest îndemn din cauza durerii apăsătoare. Și s-a împotrivit atât de mult încât l-au omorât… atrăgându-și propria moarte.

Mă tot gândesc, dacă Burebista făcea lucrurile diferit atunci, dacă lua altă cale decât împotrivirea din cauza nedreptății pe care o simțea, oare țara noastră lua o altă direcție?
(Fac o pararelă cu viața mea prezentă, unde mă confrunt exact cu aceleași dificultăți. Cum să faci să nu te mai împotrivești nedreptății, găsind totuși o soluție? Oare trebuie să acceptăm uneori suferința, pentru a mai calma fiara din noi, pentru a ne jertfi? Cum să calmăm nedreptatea? Furtul dreptului la replică? Oare trebuie să acționăm? Dar cum să acționăm?)

În genunchi fiind, el mi-a pus mâna pe frunte, și mi-a spus:
„Hai, fiule, hai te rog, dacă ai iubire de țară, hai să ne rugăm pentru ea. Hai să nu ne batem pentru ea. Asta înseamnă să-ți iubești țara cu adevărat. N-o mai lăsa să strângă mai mult sânge. Roagă-te să se elimine sângele acumulat de-a lungul anilor. Hai să nu mai dăm curs durerii. Putem să evităm suferința și, prin asta, să o protejăm și, implicit, poporul de la mai multă durere. Mergeți către unire și iubire, nu către luptă și sânge. Nu uita că sângele nu e jertfa adusă lui Dumnezeu, cum ați fost voi învățați. Sângele e moarte și omoară creația lui Dumnezeu. Cum să aduci jertfă Domnului prin omorul creației Lui? Nu are sens.”

Mi-am luat mai apoi câteva momente de liniște cu el, pentru a ne ruga pentru Țara noastră, iar parcă prin ruga noastră, s-a activat o lumină de-a lungul granițelor țării. Ca o energie. Fiecare om al țării noastre se poate conecta la ea, la energia pământului, dar mai întâi trebuie să învățăm să fim conectați cu noi înșine. Să fim mai aproape de noi!

După scurt timp, parcă un val de îngheț s-a pus deasupra țării și pe pământ, aducând împietrire și amorțeală împrejur. Parcă toată speranța era luată. Dar acest val se simțea doar deasupra, o amorțeală doar de suprafață, energia pământului fiind încă acolo așteptând să fie accesată. Omul doar trebuie să depună puțin efort și să o caute. Noi credem că Dumnezeu ne-a uitat prin separarea pe care o simțim, dar nici noi nu facem nimic pentru a restabili conexiunea.

Pământul ne așteaptă!

Așteaptă să ne rugăm, așteaptă frăția noastră care era înainte printre și cu noi, frăție ce ne duce la unitatea noastră. Este doar amorțită pe deasupra. Pâlpâie sub ger/ îngheț/ amorțeală, dar noi prin conectarea la sine, la noi ca grup și la pământ, avem capacitatea de a o dezmorți din nou.

Dialogul a continuat: Multe lucruri nu le știți voi și nici cauza morții lui Burebista. Boierii din triburi au fost acaparați și orbiți de promisiunile ce le-au fost oferite din partea exteriorului. Le-au fost orbite mințile. Și din această cauză, nefiind un popor unit, răul și-a putut face loc cu ușurință în interiorul țării. Vreți ca țara să-și revină? Atunci din interior, din fiecare om în parte trebuie să pornească dorința și acțiunea spre unitate, spre frăție. Uniți-vă și nu mai faceți loc printre voi lăcomiei și trădării. Cât timp  veți rămâne separați, vă va conduce mereu exteriorul, veți fi separați unii de alții, iar răul își va face loc printre voi cu ușurință.
Când te simți neliniștit, ia și citește Legile, citește-le în liniște și-ți promit că-mi voi pune energia acolo și voi fi acolo lângă tine. Vom îmblânzi și acest lup interior al tău!

(și uite dreptul la replică ce nu mi se oferă)… în unele cazuri, ține minte: tăcerea e puterea. Dacă ai ceva de spus, așteaptă o zi, roagă-te și apoi spune a doua zi!

Din cauza mândriei noastre, amorțirea dreptului nostru la replică a trebuit să fie stopat, din cauza forței ce se găsește în interiorul nostru. Aceasta ar fi cauzat ceva mult mai rău. Un dezechilibru mai mare. Acea forță o puteam folosi pentru a face bine și a aduce armonie, dar folosită în scop de luptă și revoltă era periculoasă și putea provoca rău. Poate fi chiar o protecție, pe care eu am interpretat-o într-un mod greșit până acum. Aceasta anulează forța acelei reactivități. Anulează o parte din fiara din mine, iar timpul alocat și rugăciunea, ajută la deschiderea canalului unui alt tip de comunicare.

Și cum pământul și ADN-ul ne oferea puterea, această putere trebuia conștientizată și folosită în rugăciune pentru apărarea țării, nu în luptă.

Mă gândesc… poate alta era calea dacă alegeam tăcerea și rugăciunea și nu dreptatea cu orice preț și furia… poate alta era calea țării…
Și, totuși, mi se arată acum că nici asta nu a fost soluția. Omul pe atunci era plin de mândrie (cum și familia mea este plină de mândrie. Mă întrebam uneori: cum ar fi fost dacă aveam alți părinți, mai blânzi cu mine, mai armonioși, cu un suflet ce a adunat atâta mândrie și nedreptate de-a lungul vieților trecute? Aș fi crescut, s-ar fi intensificat aceste stări, în loc să fie calmate, în loc să fie stins focul ce provoca mai multă durere decât căldură.)

LUCRURILE SUNT EXACT CUM TREBUIE SĂ FIE

Uneori lucrurile sunt exact cum trebuie să fie, pentru binele sufletului și evoluției noastre, chiar de noi nu vrem să înțelegem și să acceptăm asta.
Din păcate, dacă țara noastră continuă să fie „bine” și prosperă fără ca omul să se schimbe, în el nu va crește decât mândria, orgoliul, și se poate ajunge la ceva devastator în viitor.

Știu, am decis să scriu aceste rânduri care poate nu vor plăcea unora, dar românul trebuie să învețe jertfa și smerenia, trebuie să intre în iad mai întâi ca să aprecieze raiul, pentru că Dumnezeu are un plan cu noi și pământul nostru.

Doar că nu ar trebui să ne batem cu pumnul în piept că noi suntem cei aleși, ci trebuie să arătăm că suntem demni și smeriți, ca să putem duce planul la bun sfârșit. Mândria și orgoliul nostru au trebuit să fie stopate cumva, prin suferința trecută.
Noi nu am înțeles că bătaia și impunerea nu este calea lui Dumnezeu, ci ruga, calmul, acceptarea și să simți când nu poți să mai faci nimic. Cred că asta trebuie să învețe poporul nostru!

Nu cred că era bine nici dacă luam eu o altă cale atunci. Țara era prea încărcată de energia mândriei și trebuia mai întâi domolit cumva acest egregor. Din păcate, s-a întâmplat de-a lungul anilor să fie prin supunere!
Știu, pare nedrept sau poate nu, dar de la noi se așteaptă la un alt mod de a fi decât restul. Cândva, pe pământul nostru nu exista furia și mândria. Exista armonia pentru că și omul era armonios, căuta pacea, se ruga pentru cel sărac cu duhul, era unitate și vibrațiile joase nu-și puteau face loc printre noi.

Acum înțeleg și de ce spatele meu este ușor încovoiat. Supunerea forțată din această viață s-a grefat până și pe corpul meu, îngenunchindu-mă, iar dacă până acum am luat-o ca pe o povară, în esență, era doar un semnal pentru mine.

Se zăresc deasupra pe cer, în umbra unui nor, multe lumini frumos colorate, ca un amestec de culori ale tuturor chakrelor. Vine ca o răsplată în urma deschiderii ochilor. Să alegem unitatea  și nu trebuie să așteptăm sfârșitul vieții pentru a o avea. O putem primi și aici! Raiul poate fi trăit și aici pe pământ, dar trebuie să răsară mai întâi din interiorul nostru și apoi exteriorul va fi armonizat de la sine.

Luminile erau ca un mesaj pentru țară. UNIȚI-VĂ! Și lumina va coborî pe pământ. E atât de aproape de noi și totuși îl simțim atât de departe. Și asta pentru că în noi și între noi mereu este o luptă pentru putere.

Acea lumină de mult ne aparține, dar ni s-a luat pe timpul cât trăim în mândrie și orgoliu că altfel ar fi devenit o armă periculoasă atât pentru noi, cât pentru întreaga lume.
Până nu începem să calmăm acest orgoliu vom fi privați de această putere, pentru binele tuturor!

Un exemplu bun au fost ultimele alegeri din 2024. Toți dorim pacea și armonia, toți dorim binele și creșterea țării, doar că toți o vedem diferit și nu căutăm să lucrăm cu și pentru noi toți. Creșterea și dezvoltarea țării vine din unitate mai întâi și nu din tabere create pentru a-și demonstra fiecare puterea, nu din ura care ne-a făcut «faimoși» în toată lumea.

O RUGĂCIUNE UNDE MINTEA ȘI INIMA SE UNESC

Am finalizat această călătorie interioare prin a cere iertare, a cere iertare lui Dumnezeu, a-mi cere iertare mie, că n-am știut să mă protejez când alții îmi făceau rău, că nu am știut să iert și să mă iert, că m-am uitat pe mine punând pe alții pe primul loc.

Avem datoria morală de a avea grijă de acest dar care ni s-a dat la naștere de la Dumnezeu, de a exista și a evolua. Nu e narcisism, ci respect față de noi ca ființe și față de Dumnezeu care e în interiorul nostru.

Mă iert pentru lipsa de iubire, de atenție și de grijă pe care nu mi-am oferit-o, că nu am știut să fac altfel până acum și că mi-am încetinit procesul evoluției.

Și îi iert pe toți cei care mi-au greșit, poate din voință (frici, dureri) sau neștiință (ignoranță). Am înțeles că la baza răutății stă frica și nefericirea!

Nu voi mai lăsa să-și facă rădăcini răul în interiorul meu. Ci, voi face ca prin rugă, acea reactivitate să fie tăiată și anulată. Nici permisivitatea, dar nici dreptatea cu orice preț nu este sănatoasă. Cum și grecii antici spuneau că după Boreus se află cei ce stau în rugăciune, unde domnește pacea și toți și toate se aflau în armonie, nu cu dreptatea în mână.

La fel și străbunii noștri, bunicii și străbunicii noștri știau de ce aveau în suflet nevoia de rugăciune. Rugăciunea de seară în liniște și pace, la lumina lumânării, poate fi foarte puternică, dar superficialitatea și rapiditatea cu care noi azi o facem îi diminuează enorm puterea. Nu mai știm să stăm liniștiți, nu mai știm să ne luăm timp și spațiu pentru o rugăciune unde mintea și inima se unesc…

Astăzi, până și în biserici lumina vine de la candelabre și înlocuirea flăcării lumânării se face de către faimosul bec. Transformăm totul în superficial și omorâm toată puterea focului viu și sacru care, în trecut, avea o însemnătate enormă. Omul se conecta cu toate în trecutul îndepărtat și acolo era sursa lui.

„Hai mai lasă hainele astea jos, că tare grele stau pe tine. Te-au îngreunat destul. Dă-le jos și începe din nou, dar altfel. Lasă povara asta și învață să fii om. Să fii ființă, ființă care nu stă cu dreptatea în mână. Că în omul trezit este puterea, nu în forța fizică.”
Și dându-mi hainele jos, mă micșoram mai mult și mai mult, ajungând ca un copil. Ca și cum mi s-a dat șansa la o nouă viață, la un nou drum.

M-am luptat cu mine și cu destinul suficient. Lucrurile au fost așa cum au fost, dar pe viitor am puterea de a face lucrurile ALTFEL. Voi face diferit de la creșterea și dezvoltarea mea personală până la susținerea pentru popor și țara mea dragă!

Foto: pixabay.com