Top
Sacralitatea numerelor în rugăciune - Oanapustiu.com

În toate religiile lumii întâlnim diferite numere care, prin simbolistica lor, acordă rugăciunii un loc aparte în inima celui care, cu credință și sinceritate, pătrunde în lumea sacrului.

Șiragurile de mărgele care se folosesc în rugăciune și despre care am scris mai multe AICI, sunt folosite de multe religii, iar sacralitatea numerelor se întâlnesc frecvent printre acestea.

Cifra 3

Se întâlnesc mai multe Sfinte Treimi: în creștinism, taoism, budism și în hinduism.

Cifra 3 are o semnificaţie foarte puternică în religia creştină. În primul rând este asociată cu Sfânta Treime („Tatăl, Fiul, Sfântul Duh”), iar un alt simbol pentru a reprezenta divinitatea este triunghiul, figură geometrică asociată tot cu această cifră.

3 este echilibrul dintre 1 și 2, numărul care le unește și care este suficient în sine însuși, asemenea Sfintei Treimi.

 

În Biblie, cifra 3 apare simbolic în foarte multe situaţii: Iisus a înviat 3 oameni (pe fiica lui Jairus, pe fiul văduvei lui Nain şi pe Lazăr). Iisus a fost ispitit în deşert de 3 ori, a căzut de 3 ori în timp ce îşi căra crucea spre Golgota. Iisus s-a rugat în grădina Ghetsimani de 3 ori înainte de a fi prins și 3 au fost martorii transfigurării sale. Totodată 3 este numărul renașterii, deoarece Iisus a stat pe cruce 3 zile și 3 nopți, a petrecut în mormânt 3 zile, înainte de a urca la ceruri. Tot 3 apare cel mai des în profețiile biblice, alături de numărul 7, și nu întâmplător se spune că, cel care deschide Cartea Sfântă și găsește menționată Sfânta Treime în paginile deschise, se va bucura de bunăvoința Domnului, iar exemplele pot continua.

Înainte de potop, erau cunoscuți 3 mari patriarhi, Abel, Enoh și Noe. După potop, Biblia menționează tot 3 patriarhi, Avraam, Isaac și Iacob. Iar Avraam a fost, de asemenea, vizitat de 3 îngeri.

Călătoria celor 3 magi pentru a oferi cele 3 daruri la nașterea Domnului: aur, care reprezintă tot materialul pe care copilul îl va avea nevoie de-a lungul vieții sale; tămâie, o rășină aromatică antică care, atunci când este arsă, ajută la expansiunea și iluminarea minții; și smirna, care este uleiul asociat cu moartea și reprezintă viața de după moarte.

 

Există 3 religii avraamice: islam, creștinism și iudaism.

Vechii egipteni asociau cifra 3 cu cosmosul, care era format din 3 elemente: cer, pământ şi duat (o zonă intermediară).

Chinezii din vechime: considerau și ei numărul 3 simbolul perfecțiunii, al totalității și al desărvârșirii, deoarece nu i se mai poate adăuga nimic. Ei o considerau cifra perfectă, iar savanţii o asociau cu triunghiul sau cu simbolul compasului. Cartea ritualică Li-ji asocia omul cu cifra 3, susţinând că omul este format din trup, spirit şi suflet.

 

Mitologia greacă: asociază cifra 3 cu personaje importante pentru această religie antică. Iadul avea 3 judecători, lumea era compusă din 3 elemente: cer, iad şi pământ. Cerberul, paznicul Iadului, era un câine cu 3 capete.

 

Potrivit Cabalei, omul are de fapt 3 suflete: Nefesh, Rouah şi Neshmah.

Persanii: credeau că morţii sunt judecaţi de 3 Yasatas: Mithra (lumina), Craosha (tradiţia), Rashnu (dreptatea). Paradisul descris în cartea sfântă Avesta era compus din 3 regiuni: Humata (regiunea gândurilor), Hakhta (zona vorbelor bune) şi Huvarishta (zona faptelor bune).

Filosofii antici indieni: considerau că sinele uman are 3 niveluri, iar expresia desăvârșirii era tot 3 (Buddha, Dharma și Sangha).

 

Cifra 3 este menţionată de 523 de ori în Biblie şi de 20 de ori în Coran.

 

Ființa umană: este trup, spirit și suflet, îmbinarea perfectă a 3 elemente care reproduc esența universului, format din spațiu, timp și lumină.

Toate organismele vii depind de 3 tipuri de molecule pentru a supraviețui. Aceste molecule sunt ADN, ARN și proteine. Așadar, fără aceste 3 tipuri de molecule viața, așa cum o cunoaștem noi, nu ar mai putea exista.

Se spune că, cifra 3 este numărul perfecțiunii. Cu atât mai mult, în spatele său se ascunde un întreg cod secret. 3 are rădăcini adânci în viața omului, pentru că este creat din 3 părți sau 3 perspective, corpul, mintea și sufletul. Corpul este partea fizică, mintea este un fenomen abstract, iar sufletul este suflarea lui Dumnezeu asupra vieții.

De asemenea, există 3 culori primare, din care pot fi obţinute toate celelalte culori: albastru, galben, roşu.

 

Cifra 9

Este cifra asociată cu Judecata și cu Deznodământul. Descompusă fragmentar, cifra 9 este 3 x 3 sau produsul perfecțiunii divine. Valorile lui 9 și ale multiplilor lui apar în Biblie acolo unde este vorba despre judecată.

În antichitate, din cauză că era un număr impar, se considera că are puteri magice de aceea cifra 9 se bucura de o deosebită trecere. Pitagora, părintele matematicii, și Hipocrat, părintele medicinei, le atribuiau numerelor neperechi o putere miraculoasă.

Sarcina și nașterea umană: copilul se naște la 9 luni.

 

Grecia antică: muzele sunt reprezentate în număr de 9 (Calliope „Cea cu vocea frumoasă” este cea mai veche dintre muze și patronează poezia epică și elocvența; Clio „a lăuda sau a cânta” este muza istoricilor; Erato, muza romantismului și a poeziei romantice; Euterpe, muza muzicii și a poeziei lirice cunoscută și ca „cea foarte plăcută”; Melpomene „cea care este melodioasă” cunoscută ca una dintre cele două muze ale teatrului, inițial fiind muza armoniei muzicale, devenind cunoscută ulterior drept muza tragediei; Polyhymnia „cea dintre multele cântece” este muza poeziei lirice, considerată creatoarea lirei, a armoniei și a agriculturii cunoscută și ca muza dansului, a geometriei și a retoricii; Thalia „cea veselă, cea înfloritoare” este una dintre cele două muze ale teatrului, cea care inspiră comedia și poezia; Terpsichore „încântare în dans” este asociată cu poezia ușoară și dansul; Urania, muza „Cerească”, muza astronomiei și astrologiei).

 

Geometria sacră: Hexagonul însumează 720 grade, corespondent numerologic 9. Pentagonul are 540 grade, corespondent numerologic 9. Heptagonul are 900 grade, corespondent numerologic 9. Octogonul are 1080 grade, corespondent numerologic 9. Tetraedru, (4 fețe triunghiulare) are 720 grade, corespondent numerologic 9. Cubul (6 fețe pătrate) are 2.160 grade, corespondent numerologic 9. Octaedrul (8 fețe triunghiulare) are 1440 grade, corespondent numerologic 9.

 

În Biblie: Iisus a murit în al 9-lea ceas al zilei, iar sufletul are nevoie să parcurgă 9 trepte cerești spre mântuire. Cifra 9 este folosită și pentru a descrie darurile Duhului Sfânt: darul înțelepciunii, al cunoștinței, al credinței, al vindecării, al minunilor, al prorociei, darul deosebirii duhurilor, cel al feluritelor limbi și darul tălmăcirii limbilor.

Există 9 coruri îngerești și 9 sfere cosmice ale lumii.

Conform Bibliei (Galateni 5:22 – 23), cifra 9 reprezintă roadele Duhului Sfânt, care sunt dragostea, bucuria, pacea, răbdarea, bunătatea, credința, blândețea, înfrânarea și curăția. Este, de asemenea, cunoscut faptul că distrugerea totală a templului din Ierusalim a început, pe calendarul ebraic, în anul 9.

La musulmani Ramadam-ul este a 9-a lună din calendarul islamic și celebrează perioada în care profetul Muhammad a primit revelația coranică. Este o lună care înseamnă în limba arabă „marea căldură” și desemnează luna sacră de încetare a ostilităților.

 

În China antică: cosmologia dinastiei Han se baza pe cifra 9; tot chinezii aveau un festival al lui 9, și asta pentru că această cifră este asociată în mod tradițional cu yang, sau cu energia masculină, în a 9-a zi a lunii a 9-a fiind celebrate 9 calități.

În Budism: cifra 9 este asociată cu conceptul de „Cale Nobilă cu Opt Brațe” care este calea spre eliberarea și iluminarea spirituală. Aceasta include opt aspecte ale practicii budiste, iar cifra 9 reprezintă iluminarea finală.

Tradiții spirituale indigene: în multe tradiții spirituale indigene din întreaga lume, cifra 9 este considerată sacră și asociată cu înțelepciunea, cunoașterea și completarea ciclurilor naturale.

 

Numărul 33 

Este un număr puternic și spiritual, cu numeroase semnificații în religie, astrologie, numerologie, esoterism, masonerie și nu numai.

Paralela de 33 de grade a Pământului: constituie o cale a puterii împrejurul globului, un fel de circuit care conectează atât timpul, cât și spațiul.

Multe alte aspecte învăluie în mister paralela 33.

Numeroase piramide din toată lumea sunt amplasate pe acestă paralelă. În plus, alte două centre ale activității paranormale s-ar găsi în apropierea paralelei 33, acestea fiind Atlantida și Triunghiul Bermudelor.

Orașul antic Babilon ar fi fost clădit în imediata apropiere a paralelei 33, iar orașul Bagdad se găsește chiar pe aceasta, într-o regiune considerată a fi fost Grădina din Eden.

Muntele Hermon este localizat la 33 de grade latitudine și longitudine. În Cartea lui Enoh, muntele Hermon este locul în care „Veghetorii, fiii lui Dumnezeu sau nefilimii au pogorât pe pământ”.

Anticii asiatici ar fi descoperit o linie de conexiune a energiei dragonului la această latitudine, și ar fi construit pe ea orașe pentru a-i utiliza energia terestră „chi” (o energie cunoscută și ca cea kundalini sau energia șarpelui).

Omenii de știință ar fi descoperit în interiorul marei piramide din Egipt frecvența de 33 herți, considerată de unii frecvența conștiinței lui Iisus.

 

Mai mult,

Coloana vertebrală umană cuprinde 33 de vertebre când oasele ce formează coccisul sunt numărate individual.

Piciorul uman are 33 de încheieturi.

Perioadă prin care bioritmul uman trece prin toate etapele este de 33 de zile.

Numărul de zeități din alte religii vedice este de 33.

Cel de-al doilea nivel al cerului din budism este numit „Trayastrimsa”, semnificând cei 33 de zei sau „deva” care se află între cer și pământ.

Pelerinajul Saigoku Kannon constă din vizitarea a 33 de temple budiste în regiunea Kangai din Japonia.

Același număr corespunde celor 33 de încercări ale lui Bodhisattva Avalokitesvara (un bodhisattva care incorporează compasiunea tuturor Buddha).

 

În Biblie: Potrivit unor învățați, Iisus a făcut 33 de minuni. A fost răstignit la vârsta de 33 de ani, deci a avut 33 de ani petrecuți pe pământ.

Regele David a guvernat peste Israel, în Ierusalim, timp de 33 de ani.

Conform Bibliei, (Geneza 46:15) „Aceştia sunt fiii pe care i-a născut lui Iacov Lea în Padan-Aram, împreună cu fiică-sa Dina. Fiii şi fiicele lui alcătuiau în totul treizeci şi trei de inşi.”

În Leviticul 12:4, se spune că după circumcizia fiului ei, „Femeia să mai rămână încă treizeci şi trei de zile, ca să se curăţească de sângele ei; să nu se atingă de niciun lucru sfânt şi să nu se ducă la Sfântul Locaş până nu se vor împlini zilele curăţirii ei.”

În Ieremia 33:3: „Cheamă-Mă, şi-ţi voi răspunde şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoşți.”

În Ezechiel 33:33: „Când se vor întâmpla însă aceste lucruri – şi iată că se întâmpla! – vor şti că era un proroc în mijlocul lor.”

În Marcu 13:33: „Luaţi seama, vegheaţi şi rugaţi-vă, căci nu ştiți când va veni vremea aceea.”

Primul templu al lui Solomon a rămas intact 33 de ani înainte de a fi dărâmat.

Există chiar și diferite ritualuri bisericești, printre care ritualul aprinderii celor 33 de lumânări, care este unul străvechi la biserica Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, din inima Bucureștilor (timp de șapte vineri la rând). După cum se știe, la Sfântul Mormânt există încă din vechime, și există și astăzi, tradiția aprinderii unui buchet cu 33 de lumânări. În timp ce lumânările sunt aprinse, credincioșii rostesc, de 33 de ori, o rugăciune consacrată acestui ritual, și de asemenea, citesc în fiecare din cele șapte vineri, câte un acatist dedicat zilei respective.

 

Se spune că Antihristul va începe să domnească peste pământ la vârsta de 33 de ani.

În Ritul Masonic Scoțian există 33 de grade.

Marele sigiliu masonic, cu cuvintele în latină „Ordinea Noii Lumi”, a fost adăugat pe bancnota dolarului în 1933.

 

Lag Ba’omer este o sărbătoare evreiască ce pică în a 33-a zi din Omer. Numărătoarea Omerului este numărarea verbală a fiecăreia dintre cele 49 de zile dintre Paștele evreiesc sau Pesah și sărbătoarea Șavuot (Shavuot, Sărbătoarea Săptămânilor sau Rusaliile evreiești).

Conform misticului, teologului și filosofului musulman Al-Ghazali, locuitorii raiului vor exista veșnic într-un stadiu al vârstei de 33 de ani.

Numele Elohim (atribuit lui Dumnezeu) apare de 33 de ori în Geneza Bibliei ebraice.

 

În fiecare zi călugării creștini se trezesc la primele ore ale dimineții, pentru rugăciunea care cuprinde uneori chiar 33 de rânduri de mătănii (șiragul de mărgele) de o sută de noduri. Fiecărui nod îi corespunde câte o rugăciune „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!” Pentru călugării mai experimentați aceste numere sunt doar încălzirea. Ei stau ore în șir în rugăciune.

Singura diferență între mătăniile diferitelor culturi constă în numărul de noduri/bile. Majoritatea au 33, altele 99, altele 108. Toate converg către alte numere sacre – 3, 6, 9.

 

Numărul 40 

Este o altă cifră cu semnificații biblice bogate și se regăsește în multe tradiții și religii (iudaism, creștinism, islam) fără a exista o explicație generală privind folosirea sa.

În Biblie: timp de 40 de zile și 40 de nopți a stat Moise pe munte fără să mănânce pâine și fără să bea apă, după care a primit de la Dumnezeu cele două table ale Legii. Potopul a durat 40 de zile și 40 de nopți, ceea ce arată dispariția generației păcătoase și ridicarea unui nou neam omenesc. Din acest punct de vedere, 40 este numărul de zile necesar pentru transformare și pentru ispășire, făcând referire la păcat și la pedeapsă. Prin post și rugăciune, păcatele pot fi decantate. La fel ca și Moise, și Iisus și Ilie au postit 40 de zile. Tot din textele biblice aflăm că evreii au traversat deșertul timp de 40 de zile, după care s-au eliberat din robie.

Postul Mare este asociat celor 40 de zile petrecute de Iisus în deșert, dar numărul apare în diferite alte episoade fundamentale din Sfânta Scriptură. 40 de zile exprimă timpul de așteptare, de purificare.

Poporul lui Israel a petrecut 40 de ani de exil în deșert spre Țara Făgăduinței (Numeri 14, 33).

Ilie a mers 40 de zile și 40 de nopți spre Muntele Horeb (III Regi 19,8).

40 de zile au trecut între învierea lui Isus și înălțarea sa la cer (Faptele Apostolilor 1:3)

Viața lui Moise este împărțită în 3 perioade de câte 40 de ani: ajungerea la maturitate, plecarea din Egipt și întoarcerea sa și călăuzirea poporului său în exod. (Faptele Apostolilor 7:23, 30, 36)

În practica creștină modernă Postul Mare durează 40 de zile înainte de Paști. În Vest, în multe cazuri sâmbăta nu se numără, iar în Est se numără și duminica.

 

Cei 40 de mucenici (Chirion, Candid, Domnos, Isichie, Iraclie, Smaragd, Evnichie, Valent, Vivian, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ion, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetius, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Domitian, Gaiu, Leonte, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton, Aglaie).

Conform creștinortodox.ro mucenicii au trăit în vremea împăratului Licinius (308-324), prigonitor al creștinilor și erau soldați creștini și făceau parte din Legiunea a XII-a Fulminata din Armenia.  Aceștia nu erau doar romani de origine, ci și greci, amestecați cu armeni. Aflând despre credința lor, Agricola, guvernatorul Armeniei, i-a silit să se închine idolilor. Deoarece au refuzat, au fost întemnițați timp de opt zile și bătuți cu pietre. Prin semne divine au fost însă întăriți în dreapta credință. După aceste chinuri, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin înghețare, în lacul Sevastiei. La miezul nopții, unul dintre cei 40 de mucenici, a ieșit din apa din cauza gerului. Alergând spre baia caldă, pusă de cei ce slujeau idolilor, a murit. Cei rămași să îndure gerul au început să se roage: „Ajută-ne Dumnezeule, Mântuitorul nostru, ușurează-ne sarcina și alină iuțimea văzduhului, că spre Tine nădăjduim, ca să nu ne rușinăm și să cunoască toți că ne-am mântuit strigând către Tine”. În urma acestei rugăciuni s-au petrecut mari minuni: apa lacului s-a încălzit, gheața s-a topit și 40 de cununi strălucitoare au pogorât asupra mucenicilor. Unul dintre soldații de pază, uimit că în miezul nopții o lumină din cer încălzește apa și că o cunună din cele 40, pogorâte peste mucenici, nu are peste cine să se așeze, s-a aruncat în apă, mărturisind că și el este creștin. Pentru că au fost scoși vii din lac, comandanții au poruncit să li se zdrobească picioarele cu ciocanele. Toți martirii au trecut la cele veșnice în urma acestui supliciu. Trupurile lor au fost puse într-un car, ca să fie duse spre ardere și apoi să fie aruncate în lac.

După tradiția geto-dacică au fost 44 de mucenici, atâtea fiind și zilele dintre 9 Martie și 23 Aprilie. În unele zone, există până astăzi credința că acești sfinți au fost 44. Folcloristul Simion Florea Marian a tipărit o legendă, din Moldova, unde se vorbește de ziua celor 44 de Sfinți. Însă, tradiția creștină afirmă că au fost 40 de mucenici).

Israelul a trăit 40 de ani de pace sub judecători (Judecători 3, 11).

Au durat 40 de ani domniile primilor 3 regi ai lui Israel: Saul (Faptele Apostolilor 13, 21), David (II Regi 5,4) și Solomon (III Regi 11, 42).

Iona a prorocit 40 de zile de judecată pentru ca Ninive să se pocăiască (Iona 3,4).

Iisus a fost dus de Maria și Iosif la Templu la 40 de zile după Naștere (Luca 2,22).

Timp de 40 de zile, Iisus Înviat s-a arătat apostolilor și i-a învățat pe aceștia, până în ziua în care s-a înălțat la Cer și a trimis pe Spiritul Sfânt (Faptele Apostolilor 1, 1-3).

 

Mitologia sumeriană: Enki, zeul apelor și al înțelepciunii, începând din al doilea mileniu î.Hr. a fost uneori notat în scrieri cu simbolul „40”, uneori numit „numărul său sacru”.

 

În Iudaism: În Biblia ebraică, 40 este mult folosit pentru intervale de timp: 40 de zile, sau 40 de ani, care separă „două epoci diferite”.

În timpul Potopului a plouat „patruzeci de zile și patruzeci de nopți”. (Geneza, 7:4)

Noe a așteptat 40 de zile după ce a văzut vârfurile munților după Potop înainte de a da drumul corbului. (Geneză, 8:5–7)

Moise a trimis iscoade să exploreze ținutul Canaan (promis fiilor lui Israel) timp de „patruzeci de zile”. (Numeri, 13:2, 25)

Poporul evreu a trăit „patruzeci de ani” în alte ținuturi decât tărâmul promis. Această perioadă corespunde timpului necesar să apară o generație nouă. (Numeri 32:13)

Despre câțiva lideri și regi din vechime se spune că au domnit „patruzeci de ani”, adică o întreagă generație. Example sunt Eli (I Regi 4:18), Saul (Faptele Apostolilor 13:21), David (II Regi 5:4), și Solomon. (III Regi 11:42)

Goliat i-a provocat pe israeliți de două ori pe zi timp de patruzeci de zile înainte ca David să-l învingă. (I Regi 17:16).

Moise a petrecut 3 perioade de „Patruzeci de zile și nopți” consecutive pe Muntele biblic Sinai⁠. (Deuteronomul 9:11, 9:25, 10:10)

O mikve conține cel puțin 40 sea de apă.

Profetul Ilie a mers 40 de zile și nopți înainte de a ajunge la muntele Horeb⁠. (I Regi 19:8).

40 de lovituri este una dintre pedepsele aplicate de Sinedriu (Deuteronomul 25:3), dar în practică se aplicau doar 39.

Una dintre premisele cerute unui bărbat pentru ca să studieze Cabala este să aibă 40 de ani.

„Făcutu-s-a dar înscrierea acestora cu amară silință și cu semețească nevoință, de la răsăritul soarelui până la apus, lucru care nu s-a sfârșit deplin până după patruzeci de zile.” (III Macabei 4:12).

Iona a avertizat Ninive că „Patruzeci de zile mai sunt, și Ninive va fi distrusă!”. (Iona 3:4)

 

În Hinduism: unele rugăciuni sunt formate din 40 de incantații sau cuplete. Cea mai cunoscută este cele 40 de catrene Hanuman.

Unele posturi durează 40 de zile.

Unii ruși, bulgari și sârbi cred că spiritul morților rămâne la locul morții timp de 40 de zile. După cele 40 se fac rugăciuni suplimentare la mormânt, parastase și pomeni, pentru a însoți sufletul în drumul său spre Dumnezeu.

La fel, mulți creștini filipinezi cred că sufletul rămâne pe loc timp de 40 de zile înainte de a intra în viața de apoi și marchează sfârșitul perioadei de doliu în a 40-a zi după moarte printr-o liturghie, amintind cum Hristos s-a înălțat la cer la 40 de zile după învierea sa.

 

În Islam: Mahomed avea 40 de ani când a avut revelația arhanghelului Gabriel.

Dumnezeu i-a oprit pe israeliți să intre în Țara Sfântă timp de 40 de ani, pentru a-i separa de Musa (Moise) și de fratele său. (Coranul 5:25–26)

Musa (Moise) a petrecut 40 de zile pe muntele Sinai, unde a primit cele 10 porunci. (Coranul 7:142)

 

„Pentru a cunoaște un om trebuie să trăiești lângă el 40 de zile” spune un proverb arab.

Iar proverbul britanic „Viața începe la patruzeci de ani” nu este deloc întâmplător.

Majoritatea sarcinilor durează 40 de săptămâni, calculate de la data ultimei menstruații.

 

Numărul 108 

Este considerat sacru de religiile dharmice, cum ar fi hinduismul, budismul și jainismul.

În tradiția hindusă, sunt 108 de Mukhya Shivaganas (însoțitori ai lui Shiva) și, prin urmare, religiile Shaiva, în special Lingayats, folosesc mătănii cu 108 mărgele pentru rugăciune și meditație. Mărgelele Mala sunt un tip de mărgele de meditație sau mărgele de rugăciune care au fost dezvoltate pentru a menține mintea concentrată și limpede de gânduri.

Se mai întâlnesc și Mala din 18, 21, 27, 33, 54 de mărgele, pentru anumite practici în timpul meditației.

 

De ce sunt tocmai 108 mărgele pe o mala?

Prezența celor 108 mărgele pe o mala poate avea legătură cu

1,0,8: Numărul 108 este considerat în multe religii ca fiind sacru, simbolizând Universul. Numărul 1 (UNU) reprezintă aspectul Suprem sau este asociat cu Dumnezeu, 0 reprezintă potențialitatea, vidul sau completul în practica spirituală, iar 8 reprezintă infinitul sau eternitatea.

 

În Astrologie: Sunt 12 case și 9 planete. Din nou, 12 x 9 = 108.

20 x 108=2160, iar Pământul parcurge cele 12 semne zodiacale în 25.920 de ani (2160 x 12).

De 9 ori 12: Ambele numere par să fie considerate ca având o semnificație spirituală în multe tradiții, iar de 9 ori 12 înseamnă 108. De asemenea, 1 plus 8 este egal cu 9. Dar și dacă dividem sau înmulțim la 2, rezultatul este tot 9 (respectiv 54, 27, 13.5, 6.75, 3.375, 1.6875, 0.84375 etc. și 216, 432, 864, 1728, 3456, 6912, 13.824, 27.648 etc.)

 

Dorințe, minciuni și iluzii: Se spune că muritorii nutresc 108 dorințe pământești. Se consideră că sunt 108 minciuni pe care oamenii le pot spune. Se spune că sunt 108 iluzii sau forme de ignoranță umane.

Chakra Inimii: Chakrele sunt intersecțiile dintre liniile bio-energetice ale organismului uman și se pare că există în total 108 astfel de linii care converg pentru a forma chakra inimii. Cele 108 canale energetice ale corpului se intersectează în zona inimii. Una dintre acestea, Sushumna este direcționată către chakra coroanei și este considerată a fi calea spre realizarea Sinelui.

Alfabetul sanscrit: este compus din 54 de litere. Fiecare are câte două variante: masculină și feminină, Shiva și Shakti. 54 x 2 înseamnă 108. Numărul 108 este considerat, în sanscrită, ca fiind “harshad” – care înseamnă mare bucurie.

Pranayama: Dacă veți reuși să meditați cât numărați 108 respirații în fiecare zi, tradiția spune că veți putea atinge iluminarea.

Râul Gange: Gangele, râul sacru, este așezat la longitudinea de 12 grade (79-91) și latitudinea de 9 grade (22-31) – de 12 ori 9 este egal cu 108.

Soarele, Luna și Pământul: Diametrul Soarelui este de 108 ori diametrul Pământului. Distanța de la Soare la Pământ este de 108 de ori diametrul Soarelui. Distanța medie a Lunii față de Pământ este de 108 de ori diametrul Lunii.

 

Matematica: Matematicieni cunoscuți ai culturii Vedice consideră numărul “108” ca o unitate a existenței.  Este un număr semiperfect, practic, puternic, rotund. Ecuația 2 sin(108/2)=φ are ca rezultat secțiunea de aur.  Sau astfel spus: coarda de 108 grade este phi, secțiunea de aur, aproximativ 1,618033.

Respirația: Tantra estimează că numărul mediu de respirații pe zi este de 21.600, dintre care 10.800 sunt energia solară și 10.800 sunt energia lunară. Înmulțind 108 cu 100 este 10.800. Înmulțirea 2 x 10.800 este egală cu 21.600. Se spune, în tradiția yoghină, că e nevoie de 108 respirații liniștite pentru obținerea pacii și armoniei.

Există șase simțuri (văzul, auzul, mirosul, gustul, simțul tactil și conștiința), înmulțit cu trei reacții (pozitiv, negativ sau indiferență) înseamnă 18 sentimente. Fiecare dintre aceste sentimente poate fi “atașat plăcerii sau desprins de plăcere” – rezultă 36 de „pasiuni”. Toate combinaţiile fac un total de 108 pasiuni umane, reprezentate prin mărgelele de rugăciune.

 

Spirite înalte: Pitagora, înțeleptul grec amintea de mistica numărului 216, dublul lui 108. Numărul mistic 108 este atribuit atât perspectivei masculine cât şi celei feminine și ele însumează cifra 216, reprezentând practic dinamica masculin-feminin.

Un ciclu mare al unei civilizații durează 2592 de ani, adică de 12 ori câte 216 ani. Aceste lucruri au fost cunoscute de înțelepții antici, printre care și Pitagora. Se mai ține cont de aceste cicluri chiar și începând cu nașterea unui spirit de o vibrație înaltă, un reformator și mărturisitor al vremurilor, un propovăduitor cum a fost părintele neamului nostru strămoșesc Zamolxe, sau domnul Iisus Hristos. Multe schimbări se vor petrece cu puțin timp înainte de a se împlini de 12 ori câte 216 ani, adică 2592 de ani de la naşterea spiritelor înalte.

Chiar și prin ochii lui Heraclit, filosoful grec prosocratic, dezvoltarea lumii se putea observa prin cicluri. El considera că după 360 de generaţii, fiecare generaţie trăind în medie 30 de ani, adică 1080 de ani, începe un ciclu nou de dezvoltare.

Civilizații dispărute: Au existat civilizații care și-au încheiat existența după 2592 de ani, adică de 12 ori câte 216 ani de existență continuă. Decăderea s-a datorat introducerii sacrificiului animalelor, practică interzisă de către preoții în vechime. Egiptul a experimentat un astfel de ciclu și a pierdut puterea odată cu cucerirea persană.

 

În Hinduism: Un număr sacru aflat într-o armonie cu curgerea timpului este 108 care, se pare că se referă la numărul de zeități hinduse. Unii spun că fiecare dintre zeități dispune de 108 nume.

108 este un numar sacru în tradiția hindusă, întrucât sunt 54 litere în alfabetul Sanskrit și fiecare dintre ele are aspect masculin și feminin, Shiva și Shakti, adică 54 x 2 = 108.

În tradiția yoghină găsim 108 texte sacre ale Upanișadelor, 108 locuri sacre sfinte în India și 108 puncte marma pe corp.

În tradiția bhakti yoga se povestesc despre 108 gopis dansând cu Krishna în Vrindavan și există 108 nume ale zeiței.

 

În Budism: Unii budiști sculptează conform tradiției un număr de 108 Buddha mici pe o nucă pentru a avea noroc. Există, de asemenea, obiceiul ca un clopot să sune de 108 de ori pentru a sărbători un nou an. În sutrele clasice sunt menționate 108 virtuți demne de a fi cultivate și 108 păcate de evitat.

În filozofia budistă se spune că oamenii au 108 necazuri. Datorită legăturilor lor cu budismul, 108 a devenit un număr simbolic important într-o serie de stiluri de arte marțiale.

Budiștii chinezi și Daoiștii folosesc o mala, un șirag compus din 108 mărgele, care se numește su-chu și are trei mărgele care divizează șirul în trei părți egale, astfel Mala este împărțită în trei părți de câte 36 mărgele fiecare. Astrologia chineză spune că există 108 stele sacre.

Avem chiar 108 lecții din înțelepciunea budistă despre care am scris AICI.

 

Foto: Unsplash

Citește și alte articole AICI.

Dacă vrei să descoperi mai multe despre propria poveste printr-o sesiune de consiliere, găsești detalii mai jos.

  • CONSILIERE - Oana Pustiu 65,00

    CONSILIERE

    Select Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.

posteaza un comentariu