Creștinismul, Islamul, Budismul și Hinduismul folosesc toate forme de mărgele de rugăciune. Mărgelele de rugăciune au fost asociate în mod tradițional cu catolicismul, însă folosirea mărgelelor de rugăciune e larg răspândită, fiind cuprinsă în multe culturi și religii tradiționale. Ele sunt cunoscute sub diferite nume, cum ar fi mărgele de rugăciune, mărgele de rozariu și mărgele de îngrijorare. Tesbih la musulmani, Rozariu la catolici, Mătănii la ortodocși sunt un număr de mărgele înșirate care se folosesc în timpul procesiunilor religioase sau de fiecare persoană în parte în timpul rugăciunilor sau ori de câte ori omul simte această nevoie.

Peste două treimi din populația lumii utilizează un anumit tip de mărgele de numărare ca parte a practicii lor spirituale.

Mărgelele de rugăciune au fost folosite pentru prima dată în Asia. În civilizațiile vechi erau folosite pentru numărarea zilelor, de exemplu în China, unde s-au folosit șiruri cu noduri diferite, dintre care numerele și distanța au semnificații diferite. În Africa Centrală, femeile însărcinate numărau lunile de sarcina cu ajutorul lor.

Mărgelele au avut o influență și o importanță puternice în istoria omenirii. Cele mai vechi mărgele găsite până în prezent au o vechime de aproximativ 42.000 de ani. Mărgelele au fost folosite de-a lungul istoriei noastre ca talismane pentru protecție, amulete pentru noroc, simboluri de statut pentru bogăție și autoritate, instrumente spirituale și religioase și ca formă de troc. Semnificațiile și utilizarea mărgelelor s-au schimbat semnificativ de-a lungul timpului – au fost folosite pentru a simboliza relațiile personale și culturale, puterea fizică, magică și supranaturală și viziunile culturale comune asupra lumii.

În cultura greacă și cipriotă de la mijlocul secolului al XX-lea au fost folosite mărgele Kompoloi sau de îngrijorare. Compoloii au un număr impar de mărgele între 17-23 și nu sunt proiectate în scopuri spirituale – sunt folosite ca talisman sau amuletă pentru a proteja împotriva ghinionului și pentru relaxare și reducerea stresului.

Mărgelele de rozariu

Irlanda este cunoscută drept originea rozariului creștin în secolul al IX-lea. Utilizarea și practica rozariului nu a fost aprobate oficial de către biserică decât în secolul al XVI-lea, când Papa Leon al X-lea a dat aprobarea rozariului. Papa Pius al V-lea consemna în 1596 ca Dominikus le-ar fi adus în Europa, în anul 1221. Primele rozarii aveau 33 de bile, amintind astfel, vârsta la care murise Iisus.

Mărgelele de rugăciune, care se numesc uneori mărgele de rozariu, sunt folosite în practica meditației și a rugăciunii. Rugăciunile sunt repetate de un număr de ori, corespunzător cu numărul de mărgele.

Rozariul de bază e alcătuit din 59 de mărgele, legate împreună într-o formă ca de colier. Fiecare dintre mărgelele rozariului are ca scop rostirea unei rugăciuni în timp ce respectiva mărgea e ținută în mână. Dintre aceste mărgele, 53 sunt ca în dreptul lor să fie rostită rugăciunea „Ave Maria”. Celelalte șase sunt pentru rugăciunea „Tatăl nostru”. Aceste mărgele oferă o metodă fizică de a ține numărul rugăciunilor, mutându-ți degetele de la o mărgea la alta în timp ce reciți rugăciunile.

Istoria rozariului în cercurile creștine poate fi observată în trecut până în vremea cruciadelor. Istoricii consideră că cei care au adoptat această practică de la arabi au fost cruciații care, la rândul lor, au copiat obiceiul folosirii mărgelelor din India. Descoperirile arheologice recente au arătat că efesenii antici foloseau astfel de mărgele în închinarea pe care o aduceau Dianei, cunoscută și ca Artemis, al cărei templu fiind printre cele șapte minuni ale lumii.

Mărgelele de rugăciune sunt folosite, de asemenea, de romano-catolici, ca să-i ajute pe practicanți să țină rândul a unor aproximativ 180 de rugăciuni care alcătuiesc rozariul.

 

Citește și: Sacralitatea numerelor folosite în rugăciune

 

Mărgelele de rugăciune în islam

În numeroase societăți vechi cum ar fi Grecia, Roma, Egipt și India, mărgelele de rugăciune erau ori folosite în sărbători și ritualuri, ori ca amulete, ori pentru decorare sau ca un semn distinctiv pentru un nivel special. Istoria tesbihului se pierde în negura vremii. Primii oameni, după ce omorau prada, din părțile animalelor, colți, dinți, gheare, le înșirau pe ață și le purtau asupra lor ca să-i ajute la următoarea vânătoare. Era un fel de talisman. Deoarece credincioșii credeau că acest tip de bijuterii îi protejau de rău și de dușman, ei au început să le poarte în războaie.

În jurul secolului al XVII-lea, musulmanii au început să folosească mărgele de rugăciune numite subha, misbaha sau tesbih care au de obicei 99 de mărgele. Mărgelele de rugăciune din islamism (tabish) cuprinzând câte 3 seturi, conduc la un total de 99, corespunzător celor 99 de nume ale lui Dumnezeu.

În general, la musulmani, tesbihul este format din 11, 33 sau 99 de mărgele. Pentru fiecare bob de mărgea se folosește rostirea unei rugăciuni scurte, după care se trece la următoarea fiind îndepărtat cu degetul mare al mânii drepte. Șiragul se termină cu o bilă alungită, numită imame. Îndepărtarea se face prin trecerea mărgelelor unul câte unul între degetul arătător și degetul mare. De fapt, practica rugăciunii nu este doar percepută ca un comportament specific imamului, ci și folosit la scară largă printre oameni. Este mai răspândită în zonele rurale. Motivul pentru aceasta este că credinciosul are capacitatea de a ocupa mâinile goale.

Tesbihul obișnuit constă în 99 de mărgele. Acestea se împart în seturi de câte 33 un număr frecvent utilizat în ritualuri Dhikr; fiecare set este despărțit de celălalt printr-un disc numit nisane. Șirul este completat de o a suta mărgea, care reprezintă sfârșitul, numită imame. Cele 99 de mărgele reprezintă calitățile relevate ale lui Dumnezeu, iar ultima, ce de-a suta reprezintă numele esenței: Allah. Alte seturi de mărgele constau din numai 33 de mărgele sau 11. În orice caz, în mare parte matematica este aceeași: 3 × 11 = 33 × 3 = 99.  De obicei, au 33 de mărgele. Acestea sunt împărțite în 3 părți egale, prin 2 mari mărgele intermediare și finale.

Unii cred că Tesbih sau Misbaha au intrat în Islam de la budiștii indieni. Alții cred că au pătruns în Islam de la creștini.

Se pare ca Tesbihul a început să fie folosit în timpul primului califat arab de către Hz. Ebubekir. Folosirea tesbihului era un detaliu care completa rugăciunea din cele 5 momente ale zilei. Rularea bilelor una după alta, de 99 de ori cât numără atributele divine ale lui Dumnezeu, Allah. Dar mulți musulmani identifică aceste atribute prin frecarea degetelor ca și cum ar fi mărgelele tesbihului. Înainte de apariția tesbihului, musulmanii foloseau în mod tradițional degetele. Cele patru degete erau adunate în palmă, folosind cele 12 articulații, ajungând la 99. Repetând de 3 ori cate 36 (12+12+12) la fiecare palmă ale ambelor mâini se utilizau articulațiile degetelor dar și ale brațelor, concomitent. Rularea este una dintre detaliile importante care completează rugăciunea.

Numele persan este Tasbih cu varianta turcească Tesbih care este și varianta preferată. Aceasta se datorează faptului că folosirea mărgelelor este cea mai obișnuită în rândul turcilor musulmani și deoarece turcii au produs cele mai fine și mai frumoase mărgele. Într-adevăr, în rândul turcilor, realizarea de Tesbih a reprezentat un meșteșug de finețe până în jurul secolului XX.

Ce se spune la fiecare mărgea din tesbih

Allah ești mare. Mărețule Creator, te voi lăuda cu toate atributele tale. Allah a auzit pe toți care îl proslăvesc. Puternicule Creator, toate mulțumirile sunt doar ale tale. Mărețule Allah, primește-mă cu toate lipsurile mele. Binecuvântarea Lui asupra voastră să fie. Dumnezeule! Tu ești mântuirea mea! Ești ocrotitorul păcii și al securității. Slavă Ție! Binecuvântarea asupra Profetului Muhammed fie. Allah e fără de păcat, Lăudat fie Allah. El este unic. El este puternic și măreț. Cel fără de păcat fie lăudat. Lăudat fie Allah. Nu există alt Dumnezeu decât Tine, care ești unic. Tu ești Stăpânul. El este măreția și El are putere asupra tuturor lucrurilor. Tu, cel ce m-ai dăruit cu generozitatea Ta, rămâi fără de păcat. Amin

Eu cred în Tine și mă încred în Tine, Te rog primește-mi ruga.

 

Unii sufiți folosesc Misbaha cu 1000 de mărgele care sunt folosite la rugăciunile de înmormântare; ei îl transformă de 3 ori și de fiecare data spun LA ILLAH ILLA ALLAH de 1000 de ori.

Folosirea mărgelelor de rugăciune este respinsă de către wahabiți și alți fundamentaliști. Ei spun că Profetul nu a folosit niciodată aceste mărgele și că ele au o proveniență creștină și de aceea sunt haram (interzise) – reprezintă o emblemă a tot ceea ce wahabiții încearcă să șteargă din viața islamică. Mărgelele de rugăciune sunt respinse de wahabiți deoarece ar reprezenta o inovație, dar în același timp la bazele acestui resentiment stă faptul ca ele sunt turcești, un simbol al islam-ului turcesc. Aceste două lucruri – inovația și turcismul – sunt echivalente în Wahabism. Contrar afirmațiilor wahabiților, se pare că musulmanii le-au furnizat creștinilor mărgelele de rugăciune, în timpul cruciadelor. Cum în Hadis-uri nu există o relatare a Profetului cum că ar fi folosit Tesbih exista un Hadis referitor la numărarea rugăciunilor folosind pietre – de la care șirul de mărgele este o extensie, și nu o inovație.

Mărgelele tradiționale se realizau dintr-o gamă largă de materiale: aur, argint, fildeș, carapace de broasca țestoasă, chihlimbar, oase de cămilă, rocă de cristal, în mod special argilă din turba lui imam al-Husayn. Sunt realizate din materiale diferite de santal, minerale, inclusiv pietre prețioase și semiprețioase: importante fiind agatele (agate de Yemen) și turmalina extrasă din minele din Afganistan, jad, jasp, coral, os, sticla, ceramica.

În prezent, cele mai multe mărgele sunt realizate dintr-un plastic dur, iar șirul tradițional de mătase a fost înlocuit cu alte materiale colorate.

În afară de conotația sa religioasă, Tesbihul este folosit ca o terapie medicală pentru înlăturarea stresului.

 

Mărgelele Mala

Utilizarea mărgelelor în rugăciune pare să fi apărut în jurul secolului al VIII-lea î.e.n. în India. În credința hindusă mătăniile au ocupat și ocupă un loc de cinste.

Mărgelele Mala sunt un tip de mărgele de meditație sau mărgele de rugăciune și sunt instrumente antice care au fost dezvoltate pentru a menține mintea concentrată și limpede de gânduri. Mala este un cuvânt sanscrit care înseamnă ghirlandă.

Mărgelele Mala sunt, de asemenea, denumite mărgele mantra, mărgele de meditație, rozarii hinduse sau mărgele de rugăciune budiste.

Pe un set de mărgele (mala) pentru numărarea mantrelor sau a intențiilor există, în general, 108 mărgele, sau unele fracții ale acestui număr. Mantra sau rugăciunea trebuie recitată cu sinceritate, devotament, sentiment și atenție totală. O “mala” este folosită pentru a număra în timp ce fredonezi o mantră, asemănator rozariului catolic. Șiragul Mala îți reamintește intențiile tale de fiecare dată când te uiți la el. Mala este folosit în recitarea unei mantre cu voce scăzută sau în tăcere, în gând și ajută mintea să se focuseze într-un singur punct de concentrare. În repetarea acestei mantre, ești capabil de a-ți concentra atenția asupra rugii tale. Calmează mintea și menține distragerile la distanță.

Șiragurile Mala pot avea diferite culori și materiale: mărgele din lemn, mărgele din plastic, semințe, pietre prețioase si semiprețioase, șlefuite sau brute, mărgele din cristale, scoici, perle, os, șnur, pene, piele sau metale. Ele sunt la fel de diverse ca și creatorul lor. Mala poate fi realizata din multe materiale diferite. În funcție de materialul utilizat, proprietățile mărgelelor vor avea anumite efecte energetice. În India, malele sunt fabricate în principal din lemn de santal, tulsi și semințe de Rudraksha. În Nepal și Tibet, cele mai multe male sunt fabricate din semințe de bodhi, semințe de lotus și os.

În ciuda diferențelor de aspect există două elemente semnificative pentru un șirag mala: 108 mărgele, cu o mărgea terminală a șiragului care se mai numește și mărgea Guru sau Meru care deține toată energia creată de tine în practica de meditație. Aceasta nu va fi numărată în timpul mantrei și nu se va trece peste ea atunci când cele 108 mărgele din șirag s-au terminat de numărat. Pentru a continua meditația, se pornește de la mărgeaua cu care ai terminat șiragul și se reface drumul înapoi. Guru (profesor) sau meru (munte) este adesea mai mare decât celelalte mărgele de numărare și oferă un punct de plecare și de sfârșit pentru numărarea repetărilor mantrei. Un ciucure este conectat la capătul siragului guru/meru pentru a termina mala cu un nod final.

Se mai întâlnesc și Mala din 18, 21, 27, 33, 54 de mărgele, pentru anumite practici în timpul meditației. Crește concentrarea în timpul meditației și este o modalitate ușoară de a ține evidența numărului de mantre recitate.

 

Citește și: 108 lecții din înțelepciunea budistă

 

Șiragul de mătănii în ortodoxie 

Am observat deja că mătăniile (a nu se confunda cu metaniile) nu provin dintr-o cultură sau tradiție specifică. Ele au apărut independent în mai multe culturi de-a lungul istoriei. Metanierul este  întâlnit  în islam (tesbih), budism (mala), hinduism (japa mala). În creștinim (rozariu la catolici/metanier la ortodocși). Mătăniile sunt folosite pentru numărarea rugăciunilor, afirmațiilor sau în timpul meditației. Singura diferență între mătăniile diferitelor culturi constă în numărul de noduri/bile, majoritatea având 33, altele 99 și chiar 108.

Acestea oferă o dimensiune sacrală despre care am scris AICI.

Astăzi mătăniile sunt folosite în scop religios pentru a ține evidența rugăciunilor, dar și în scop spiritual pentru numărarea afirmațiilor/mantrelor în timpul meditațiilor. Un descendent modern al mătăniilor este șiragul de mărgele cusute împreună, având la un capăt o cruce și un ciucure (canaf). Canaful nu este un detaliu pur decorativ, ci era folosit de marii rugători, și încă este folosit de către unii, spre ștergerea lacrimilor ce izvorau în urma rugăciunilor aprinse către Dumnezeu.

Aceste mătănii pot fi folosite și ca obiecte decorative sau bijuterii, iar unele sunt extrem de elaborate și frumos decorate. Ele sunt simboluri importante ale spiritualității și tradiției în culturile în care sunt folosite.

Cele mai răspândite mătănii sunt cele de 100 de noduri sau boabe. Există însă și sunt destul de răspândite mătăniile de 300, 50 sau 33 de noduri (boabe); mai rar se folosesc cele de 250 de noduri sau cele cu 12 noduri. În practica românească, cele mai răspândite sunt mătăniile călugărești de 300 de boabe şi cele de 33 de boabe, purtate mai ales de mireni. Nodurile sunt croşetate astfel încât firele să se suprapună mereu în formă de cruce. În general, la un capăt al şiragului se află o cruce făcută tot din noduri; pentru șiragurile mai lungi, pot fi intercalate la anumite intervale (de exemplu la fiecare 50 de noduri) niște boabe de lemn, plastic sau metal, dar nu este obligatoriu. Scopul lor e să ajute la concentrare, nu la numărat, chiar dacă semnificația sacră a numerelor au o conotație importantă.

Inventarea șiragului de mătănii îi este atribuită Sfântului Pahomie care, în secolul al IV-lea, dorea să îi ajute pe monahii analfabeți să țină numărătoarea rugăciunilor și a metaniilor mari pe care le făceau (probabil chiar denumirea actuală a șiragului de mătănii în limba română provine de la acestea din urmă). De aceea întâlnim frecvent în cărțile Părinților până în epoca modernă indicații cu privire la „numărul de ațe” (adică de șiraguri de mătănii complete) cuprinse în rânduielile de rugăciune, mai degrabă decât numărul exact de metanii sau rugăciuni. De asemeni, monahii trebuiau adesea (și până în zilele noastre) să poarte în permanență cu ei un șirag de mătănii, pentru a le reaminti mereu de rugăciune, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel către Tesaloniceni (5, 17): „Rugați-vă neîncetat”.

Mai înainte ca Domnul să lumineze mintea calugărului nevoitor ce a lucrat primul metanier, părinții se foloseau de boabe de cereale sau de pietricele, spre a se aduna în rugăciune și spre a nu se pierde cu mintea. Astfel, în cartea „Pelerinul rus”, citim cum rugătorul se folosea de două castroane, luând boabele dintr-unul și mutându-le într-altul. Aceasta avea același rost ca și metanierele de mai târziu: concetrarea și adunarea minții.

Un alt tip de șirag de mătănii se folosea cândva în Rusia și este încă folosit de vechii credincioși. Se numește lestovka („scara”) și este structurată asimetric. În timp ce un șirag comun de 100 de boabe este împărțit în patru, cu câte o mărgică sau un nod mai mare intercalate la fiecare 25 de noduri, lestovka este alcătuită din șiraguri de pânză sau piele în care sunt cusute bețișoare scurte și înguste, grupate după cum urmează: 12 (pentru numărul Apostolilor); 39 (pentru numărul săptămânilor în care Maica Domnului L-a purtat în pântece pe Domnul Iisus Hristos; 33 (pentru numărul anilor trăiți pe pământ de Hristos) și 17 (pentru numărul proorocilor). Aceste secțiuni sunt separate prin bețişoare de mai mari dimensiuni decât celelalte, la care se adaugă alte 3 bețișoare de aceeași mărime la fiecare capăt, în total 9 bețișoare despărțitoare (pentru numărul cetelor îngereşti); astfel că lestovka e alcătuită din 101 bețișoare, plus 9 mai mari. Acolo unde capetele șiragului se unesc, acestea sunt cusute de patru foi de formă triunghiulară (pentru numărul celor patru Evanghelii) care, la rândul lor sunt cusute două câte două, perechea de sus fiind deasupra celei de jos.

 

Călugării noștri, cu ochii închiși, cu mintea în inimă, și cu mătăniile în mână, vorbesc cu Dumnezeu, rugându-L să le dea putere şi răbdare. Acestea sunt momente lor de odihnă, momente în care s-au săvârşit multe rugăciuni pentru însănătoşirea oamenilor şi numele oamenilor era pomenit de mulţi monahi la vremuri tulburi. Călugării se roagă pentru cei care le solicită să se roage pentru ei, pentru țară și toate neamurile, pentru cei adormiți, pentru binefăcători, bolnavi, pentru toţi cei aflaţi în pribegie, cei întemniţaţi, drogaţi, răufăcători, hoţi, pentru a fi luminați și a fi îndreptați, pentru toţi cei care călătoresc pe mare, pe uscat şi în aer, pentru credincioși și cei ce se roagă, conducători, copii, familii cu probleme şi pe cei despărţiţi, copiii orfani din întreaga lume, cei îndureraţi şi cei nedreptăţiţi, văduvi şi văduve, cei năpăstuiți, tulburați, cei aflați în înșelare sufletească, cei aflați în vreme de război, cei prigoniţi, cei care sunt în suferinţă, cei săraci, cei fără de adăpost şi refugiaţi, pentru ca toți să fie protejați, luminați și primiți în brațele Lui.

Pustnicii care văd întunericul în care omenirea se afundă, noaptea, în timp ce noi dormim sforăind, ei se roagă pentru noi, învârtind şiragul de mătănii, lui Hristos, Maicii Domnului şi tuturor sfinţilor. Şi nu doar pentru noi, ci şi pentru tot neamul nostru. Dacă noi nu credem, măcar să arătăm puţin respect faţă de iubirea pe care o simt ei pentru întreaga omenire. Ei sunt ca un far care luminează, dar sunt și ei oameni și au păcatele lor, gândurile și neputințele lor.

 

Şiragul de mătănii este unul dintre obiectele care i se dau unui călugăr ortodox în timpul slujbei tunderii în monahism. Este asemeni unei săbii duhovnicești, cu care, ca ostaş în slujba binelui, trebuie să lupte împotriva diavolului. Această sabie o foloseşte chemând numele Mântuitorului Iisus Hristos în forma scurtă a rugăciunii: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!” sau mai pe larg: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”

Călugării, dar şi mirenii pot folosi metanierul ca o reamintire a îndatoririi pe care o au, de a se ruga fără întrerupere. Scopul principal al mătăniilor este acela de a ne ajuta în rugăciunea noastră și de a ne disciplina mintea zburdalnică.

Unii țin şiragul de mătănii în mână şi, în timp ce îţi vorbesc, „numără” nodurile metanierului. Sunt mulți cei care au strâns multe nedumeriri; consideră acest comportament al călugărilor o „obsesie”. Unii dacă nu ţin mătăniile în mână cât stau de vorbă, au chiar o stare de disconfort asemenea celei pe care o au mirenii când nu au la ei telefonul mobil. Pentru unii, chiar a deveni o obișnuință a căror mâini le simt lipsa, astfel încât, chiar fără acestea în mână ei îşi mişcă degetele de parcă ar fi ţinut în mână nişte mătănii nevăzute. O sfoară în opinia multora, care este magică pentru cei care consideră ruga mai importantă decât vorbirea. Este o disciplină a minții, o coborâre a minții în inimă, îi atenționează mereu să privegheze, dar și o formă de protecție.

Alcătuite din diferite materiale, de la sfoara cu noduri, semințe, pietricele, sâmburi, pietrele prețioase sau mărgele formate din rășini speciale până la lână care este materialul indicat de folosit la împletirea de noduri, iar nu firul de plastic ori alte produse artificiale. Lâna este un produs natural, ducându-ne cu gândul și la viața Bunului Păstor. Împletirea lor potrivit vechilor tradiţii necesită o stare de spirit specială. Totuși, alte elemente s-au pierdut în adâncul veacurilor.

În ortodoxie metanierul nu este privit ca vreun fel de amuletă cu puteri magice sau la modă spre a-l purta la încheietura mâinii sau la gât, nici vreo lucrare de artizanat sau obiect decorativ agățat pe la oglinzile mașinilor, or abandonat prin orice colț al casei. Dimpotrivă, este un obiect de cult folosit numai pentu rugăciune. Și așa ar trebui folosit. Fiecare obiect apare la viață pentru a-și îndeplini scopul pentru care a fost creat și, în cazul de față, acesta este: rugăciunea.

 

Vechile legende ne amintesc de adunarea și mutarea semințelor sau diverselor pietricele dintr-un loc sau vas în altul în timpul realizării „canonului” de rugăciune.

O altă relatare ne spune despre un călugăr care s-a gândit să facă mici noduri pe o sfoară şi să o folosească în „canonul” său zilnic de rugăciune. Dar diavolul îi dezlega nodurile, zădărnicind strădaniile sărmanului călugăr. Apoi a apărut un înger şi i-a arătat călugărului cum să facă un nod special, aşa cum este astăzi în mătănii, format din cruci succesive. Diavolul nu a mai putut desface aceste noduri din cauza crucilor.

Există multe studii care aprofundează subiectul meditației sau rugăciunii asupra creierului. Într-unul dintre acestea, participantii care au meditat timp de 12 minute pe zi vreme de 8 săptămâni au experimentat o îmbunătățire a activității mentale cu până la 50%. Se dobândește o mai mare claritate a gândirii, o seninătate și o pace interioară.

 

Călugării murmură continuu rugăciunea inimii cu şiragul de mătănii în mâini. Ei trăiesc cu mintea și inima în altă dimensiune și cu trupul aici.

Pr. Teofil Pârâianu spunea despre rânduiala călugăriei că „…omul se ajută şi cu ceva material, cu obiectul acesta pe care avându-l în mână, îşi aduce aminte mai repede că trebuie să zică rugăciunea, iar neavându-l în mână de multe ori se întrerupe din rugăciune, îşi uită de îndatorirea de a avea <în toată vremea în minte, în inimă, în cuget şi în gură numele Domnului Iisus>, îşi uită că trebuie să spună <Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul>.”

 

Îmi amintesc și acum seara în care am început să folosesc metanierul. Am luat cu încredere șiragul de mărgele, m-am așezat în genunchi, am închis ochii, am inspirat adânc, aplicând respirația abdominală. Și cu șiragul în mâna dreaptă (se poate folosi în mâna stângă fiind mâna de pe partea inimii și mâna dreaptă se poate folosi pentru închinăciune) astfel încât să țin prima mărgea a acestuia între degetul mare și degetul arătător, am spus ruga inimii, trăgând mărgelele una câte una până am ajuns la capătul șiragului.

Se știe că prin amplasarea diferitelor degete sub mărgele poți stimula chiar și puncte de pe meridianele energetice care influențează diferite părți ale creierului, iar fiecare deget este asociat cu o planetă corespunzătoare, dar cum acest aspect nu face subiectul acestui articol continui povestea

Cum am început să spun ruga, am început să casc nespus de mult. Am testat din nou, și am observat că atunci când inima nu participă, rămâne doar o repetiție netrăită și fără rost. Niciun simțământ, corpul inert, iar inima împietrită, rămânând doar un zumzet lipsit de sens care, la un moment dat, devenea deranjant chiar și pentru mine! Dar Bunuțul, mă gândeam eu, cum poate să privească acest spectacol macabru al ne(simțirii) mele? Și cum nu-mi place să renuț, am făcut ceea ce trebuia, și anume, am continuat cu stoicism. În diferite seri, cu diferite rugi scurte, până am simțit cum inima mi se încălzește, întreaga zonă a inimii a fremătat de fiori electrizanți, și parcă tipul a stat în loc. Eram doar eu și El. Fața mi s-a încălzit înstantaneu, iar ochii mi s-au umezit. Evrica! Mă simțeam atât de mică și atât de mare în același timp, vedeam totul cu claritate, toată lucrurile esențiale pe care le pierdem din vedere și alegem să ne zbatem, să fugim și să mințim. Acum când scriu aceste rânduri trăiesc acel moment de o intensitate aparte. Grea lupta până acolo, n-am ce spune, dar se merită din plin. Fiecare poate simți senzații diferite, corpul poate transmite diferite senzații. Acel moment a stabilit etalonul meu. Poate se va schimba între timp, dar până la următorul, acesta este un punct de reper important al propriei trăiri. Când nu sunt acolo, realizez că este doar un zumzet al buzelor și al minții care se străduiesc, dar fără prea multe rezultate. Și atunci privesc cu coada ochiului în lumea nevăzută și-i transmit un pupic celui Drept și Bun și-I spun că revin, nu de alta, dar până și mie mi-e rușine de ceea ce îndrug acolo.

 

Asta-mi amintește de o scenă din cartea „O muscă la Sfântul Munte”, în care un mirean discută cu un călugăr și-i relatează următoarele:

„…am reluat, și asta pentru că cele mai bune rezultate le-am avut de fiecare dată când le-am aplicat pe propria piele, nu seara aceea în care mi-ai dat şiragul de mătănii, cu toate că la început l-am luat ca să nu te mâhnesc, m-am hotărât să dau curs cuvintelor tale, aşa, într-o doară, ca să văd ce iese. M-am aşezat în genunchi şi am început să zic la fiecare nod „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”, şi, între noi fie vorba, îi mulţumeam lui Dumnezeu că nu mă vedea nici un cunoscut, ca să nu mă fac de râs de-a binelea!

Până să ajung la al zecelea nod, am simţit o oboseală copleşitoare şi am căscat de atâtea ori, încât m-am decis să amân rugăciunea pentru ziua următoare, când aveam să fiu mai odihnit. Şi gândeşte-te că mătăniile pe care mi le-ai dat au o sută de noduri! În seara următoare, imediat ce am încercat să rostesc din nou rugăciunea, iarăşi m-a cuprins o stare de somn de nestăpânit şi îmi lăcrimau ochii de la atât căscat. Şi când zic căscat, era ca şi cum aş fi vrut să înghit toată camera dintr-odată! O săptămână întreagă am încercat să zic până la capăt rugăciunea, dar nu am reuşit decât să mă doară bărbia de la căscat. Ciudat e însă că, atunci când mă întindeam în pat, mi-era greu să adorm, era ca şi cum, imediat ce lăsam mătăniile din mână, starea de somn se risipea! M-am încăpăţânat, iar în a opta seară am început să rostesc rugăciunea, hotărât fiind să biruiesc starea de somnolenţă şi oboseala. La primul căscat mi-am dat o palmă peste obraz şi starea de somn a dispărut brusc. Când am început însă să zic în gând Rugăciunea lui Iisus şi să număr nodurile, mintea mi s-a umplut de fel de fel de lucruri, amintiri, lucruri lăsate neterminate, gânduri, griji, persoane şi imagini de tot soiul, şi nu puteam să mă concentrez. Iar când zic imagini, o să îndrăznesc să-ţi mărturisesc, între acestea sunt şi imagini necuviincioase. Sau în astfel de momente mă trezeam că îmi apărea pe neaşteptate rezolvarea pentru probleme care mă preocupau de multă vreme! Îmi aminteam din nou, fără nici un motiv, de oameni cu care m-am certat cu mulţi ani înainte, şi mânia de mult trecută se reaprindea. Lucruri ciudate!

M-am încăpăţânat! Mi-am zis: „Nu se poate, nu pot să mă gândesc la zece propoziţii? Cum fac asta atâţia călugări?” Mi-am strâns ochii ca să mă concentrez şi să nu mai las nimic altceva în gânduri decât cuvintele pe care le rosteam. După câteva zile, cred că am reuşit, cel puţin la câteva noduri, dar mă simţeam cu adevărat extenuat. Ca atunci când faci o călătorie îndepărtată şi, cu toate că ai petrecut extraordinar, când te întorci acasă, pici lat în pat, mort de oboseală. La fel mă simţeam şi eu când am reuşit să mă concentrez la cele câteva noduri! În acea seară au început visele cu chipul acela sălbatic, care îmi zicea că nu există Dumnezeu. Şi nu doar visele, dar aveam şi nişte… aprinderi [trupeşti], şi tu eşti bărbat, înţelegi la ce mă refer, încât ajunsesem să fac cinci duşuri reci pe zi! Atunci ţi-am spus de visele acelea nu pentru altceva, ci fiindcă simţeam că am nevoie de ajutor. Cuvintele tale că toate acestea sunt şiretlicuri ale diavolului mi-au sfredelit gândurile zile întregi şi, nu mi-e ruşine să ţi-o spun, am intrat în panică. „Să mă fi luat la ochi Beelzebul?” mă gândeam şi tremuram la gândul ăsta!

– Nu e o ironie să te temi de cineva despre care crezi că nu există?

– Tocmai la asta m-am gândit şi eu, şi aşa mi-am revenit! S-a întâmplat exact ceea ce mă preveniseşi tu, dar în interiorul meu începuse un război între raţiune şi fapte.

– În cele din urmă ce s-a întâmplat?…

– A biruit raţiunea. Am lăsat deoparte mătăniile şi de atunci s-au oprit şi toate visele rele şi… aprinderile!

– Ce concluzie ai tras din toate astea?

– Că dacă mintea este afectată, ajungi să nu mai ştii de tine. Ştii ce putere are mintea?!

– Deci diavolul nu există? întrebă (călugărul), dezamăgit de renunţarea prietenului său.

– Doar în basmele creştine. Şi nu mă provoca din nou, fiindcă m-am liniştit şi nu am nici un chef de coşmaruri şi… aprinderi.”

Nu este departe de adevăr această relatare comică, pe alocuri, dar de mare însemnătate.

Acestea fiind zise, dacă ai de gând să îți achiziționezi un șirag de mărgele te sfătuiesc să cumperi unul din materiale naturale. Vei fi atras într-un mod natural și firesc de unul. Și cel pe care-l vei atrage va fi pentru tine. Dar poți testa mai multe șiraguri în mână în dreptul abdomenului și vei putea simți o senzație diferită la cel care este pentru tine. Roagă-te din inimă dimineața și seara și rezultatele dorite nu vor întârzia să apară.

 

Foto. Chelsea Shapouri