Cercetările arheologice efectuate pe teritoriul României, precum cele de la Schela Cladovei, din judeţul Mehedinţi, (localitate unde a fost descoperită una dintre cele mai vechi aşezări umane din Europa, datând din mezoliticul timpuriu), au scos la iveală amulete asemănătoare cu mărţişorul, datând de acum aproximativ 8.000 de ani. Amuletele reprezintă nişte pietricele perforate şi purtate la gât sub formă de coliere. Pietricelele amuletelor erau vopsite în alb şi roşu, aranjate alternativ.

Se presupune că albul şi roşul au fost preferate, întrucât, venirea primăverii semnifica dorinţa despărţirii de iarnă, de încremenirea sa rece, pentru a intra într-o etapă a trezirii la viaţă cu ajutorul căldurii. Astfel, roşul era asociat cu viaţa, fertilitatea, iar albul era legat de puritatea zăpezii, a gheţii şi a norilor.

Mai târziu, la traci, începutul primăverii era anunţat de sărbătoarea zeului Marsyas Silen, făuritorul fluierului, stăpân al gliei roditoare şi al vegetaţiei. Lui îi erau dedicate sărbătorile primăverii, ale florilor şi ale naturii fecunde. Sosirea noului anotimp era marcată tot de o amuletă alb-roşie, dar, de data aceasta, sub forma unui fir răsucit, care avea darul de a proteja copiii şi animalele în noul an.

SIMBOLUL ȘNURULUI

Simbolul șnurului realizat din cele două părți răsucite a fost folosit și de daci înainte ca romanii să-i cucerească, doar că în acea vreme șnurul era alcătuit din alte două culori: alb și negru. Culoarea neagră reprezenta lâna neagră dată de Baba Dochia nurorii sale, și simboliza întunericul iernii. Partea albă simboliza lumina primăverii. Lâna s-a schimbat, conform legendei, din negru în alb prin sacrificiul fetei. Din această cauză, cu timpul negrul a fost înlocuit cu roșu, partea roșie din mărțișor reprezentând sângele și sacrificiul.

Conform unor alte surse, la originile mărțișorului a stat o monedă de aur sau de argint la care se atașa o sfoară făcută din două fire răsucite, unul roșu și altul alb (sau alb și negru), ce semnificau lupta vieții și a morții, a sănătății împotriva bolii și care era purtată în general de persoanele sensibile (copii și fetele tinere). Exista credința, conform căreia, această amuletă aducea noroc și fericire. Culoarea roșie, dată de foc, sânge și soare, era atribuită vieții, deci femeii. În schimb, culoarea albă, conferită de limpezimea apelor, de albul norilor era specifică înțelepciunii bărbatului. Roșul înseamnă dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea sângelui voinicului. Albul simbolizează sănătatea și puritatea ghiocelului, prima floare a primăverii.

De altfel, șnurul mărțișorului exprimă împletirea inseparabilă a celor două principii ca o permanentă mișcare a materiei. El semnifică schimbul de forțe vitale care dau naștere viului, necurmatul ciclu al naturii. Culorile alb și roșu au rămas până în zilele noastre ca simbol al sexelor, ele fiind regăsite și la bradul de nuntă și înmormântare.

După G.Coșbuc (Mărțișorul, “Șezătoarea satului”, nr. 3, 1906″), mărțișorul este un simbol solar, al soarelui primăverii, al cărui chip seamănă, în credința populară, cu un ban de argint. Sigur că nu banul ca atare, ci rotundul de argint pur, alb, este asociat soarelui. Și să nu uităm că, în același timp, albul reprezintă, în credința noastră populară, un semn al puterii, al forței. George Coșbuc mai spunea, în studiul amintit că: “mărțișorul e un simbol al focului și al luminii, deci și al soarelui. Poporul nostru îl cunoaste și îl ține în mare cinste, și îl poartă copiii, fetele și mai rar nevestele și flăcăii, fiindcă el e crezut ca aducător de frumusețe și de iubire”. Scopul purtării lui este să-ți apropii soarele, purtându-i cu tine chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ți-l faci binevoitor să-ți dea ce-i stă în putere, mai întâi frumusețe ca a lui, apoi veselie și sănătate, cinste, iubire și curăție de suflet… În folclorul nostru, anotimpurile sunt simbolizate cromatic: primăvara prin roșu, vara prin verde sau galben, toamna prin negru sau albastru iar iarna prin alb. De aceea, se poate spune că șnurul de care se agață mărțișorul și care e împletit în culorile alb-roșu, e și el un simbol al trecerii de la iarna cea albă, la primavara clocotind de viață ca focul și sângele.

Scopul purtării lui este să-ți apropii soarele, purtându-i cu tine chipul cam cu același rost cum purtăm noi o cruce ori un chip al lui Hristos în sân. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ți-l faci binevoitor să-ți dea ce-i stă în putere, mai întâi frumusețe ca a lui, apoi veselie și sănătate, cinste, iubire și curatie de suflet. ” Si tot in acelasi studiu mai spunea George Cosbuc: “Țăranii pun copiilor mărțișoare ca să fie curați ca argintul și să nu-i scuture frigurile, iar fetele zic că-l poarta ca să nu le ardă soarele și cine nu le poartă are să se ofilească. Poporul mai știe că mărțișorul trebuie purtat ca lucru sfânt, nu așa ca podoabă ori ca jucărie.”

Ivan Evseev (Dictionar de magie, demonologie și mitologie românească, Ed. Amarcord, 1998) considera mărțișorul un simbol lunar și feminin. Argintul este un metal lunar, iar banul găurit este un simbol matricial feminin. În plus, strămoșii noștri știau că la începutul lunii martie este și începutul primului pătrar al lunii, când astrul nopții era în creștere: perioadă ce favorizează dezvoltarea plantelor și fecunditatea oamenilor. El apare și astăzi în forme ornamentale specifice constelației simbolurilor feminine. El marchează ascendența principiului feminin, vizibilă în toate manifestările începutului de primavară. O dată cu instalarea verii și a căldurii soarelui, rolul predominant îl va prelua principiul masculin, marcat, printre altele, de jocul Călușarilor.

Dincolo de obiceiuri și simboluri legate de mărțișor, el rămâne ca o întrupare a bucuriei de a trăi, a dragostei de viață, un semn prin care noi, oamenii salutăm renașterea naturii odată cu venirea primăverii. Mărțișorul rămâne peste timp simbolul soarelui atotputernic și al purității sufletești.

Irina Nicolau spunea: “Cândva, credeau în puterea magică a mărțișorului. Acum nu mai cred. Cândva, oamenii credeau că o babă a urcat la munte cu 12 cojoace și a înghețat. Acum nu mai cred. Și nici nu vor mai crede vreodată. Tot ce pot e să cunoască povestea. Atât.”

Sursa: istoriacumari.wordpress.com

Foto: Yoksel Zok on Unsplash

Citește și despre alte taine străvechi aici.