În această nouă categorie – Cazuistică – am ales să aduc la lumină DOAR câteva cazuri cu care am intrat în contact (separate de cele care se regăsesc la Regresie Hipnotică), cazuri pe care le consider relevante pentru alții. Unele vor fi sub anonimat, altele vor păstra doar prenumele și doar câteva vor conține detalii mai profunde, după dorința clientului. Confidențialitatea este sfântă și va fi păstrată, indiferent de situație. Voi încerca să surprind doar esențialul.

Fuga de viață și necesitatea schimbării realității interne

Luna trecută am ales ca sesiunile de consiliere/terapie să le fac în natură. Un parc din apropiere mi-a fost martor la procesul de lucru și mi-a oferit cadrul să-mi desfășor munca pe care o iubesc.

Un caz dificil, încărcat cu multe emoții netrăite, neînțelese, dar frumos prin ramificațiile lui complexe. Asemeni unui copac, clienta este nevoită să renască și să învețe să se ancoreze din nou în prezent pentru a-și continua frumoasa viață. Să nu mai penduleze între trecut și viitor, deoarece nici una din cele dimensiuni nu-i oferă hrana de care ea are nevoie.

Trecutul nu mai poate fi schimbat, ci doar înțeles și integrat. Poate fi modificată doar raportarea noastră la el. Pentru că el face parte din fiecare, nu putem să îl evităm sau să îl negăm fără ca astfel să nu negăm o parte din noi. Cu trecutul se face pace, se onorează și se învață din el, se ia ceea ce este necesar, iar cât privește viitorul, acesta se construiește pornind de la prezent.

O scurtă plimbare ne priești, înainte de a fi ales locul care a participat la întregul proces.

Plimbarea creează conexiunea cu noi și cu mediul, ne liniștește și ne pregătește de călătoria spre sine.

Un loc liniștit care nu este vizitat frecvent de oameni. O bancă retrasă, un lac la câțiva metri de privirea noastră, codrii fremătând și micile animale ale pădurii ne-au creat cadrul perfect pentru o oră.

Multe elemente ne-au susținut în proces. De la adierea vântului, la animalele și insectele care își făceau apariția frecvent. O veveriță ne-a vizitat în fiecare zi, la aceeași oră. Joaca și drăgălășenia ei ne-a captat atenția preț de câteva clipe. A găsit o nucă printre frunze și fericită și-a continuat drumul prin pădure.

O paralelă minunată se creează între lumea ce ne înconjoară, lumea copacilor și a viețuitoarelor care o locuiesc și viața ei presărată cu multe și diverse evenimente. Această analogie a venit în ajutorul clientei deconectată de sine și care avea nevoie să înțeleagă și să se bucure de starea de prezență. O lume reală se așterne la picioarele ei, o lume după care merită să își reconstruiască viața pentru că este cea mai reală și prezentă realitate. O lume ce îi stă la dispoziție cu orice are nevoie. Pentru început deschiderea ei este suficientă.

Zilele curgeau, orele de asemenea, ceva începea să se zărească dinlăuntrul ei. Acea scânteie care a fost acoperită ani de zile. Am surprins-o doar câteva clipe. Dar mi-a fost suficient. Suntem bine, pe cale. Nu este un proces ușor, dar poate fi revelator pentru ea, pentru mine, pentru întreaga Omenire.

De ce spun asta? Fiecare om care reușeste să își diminueze partea de umbră, să o înțeleagă, să o integreze, să renunțe la lupta cu ea, deschide calea spre inima lui și acolo se întâlnește cu el, acolo există tot, este locul de unde a plecat și unde se va întoarce. Este un izvor nesecat de abundență. Este reîntâlnirea cu Sinele său. Și acest lucru devine vindecător pentru fiecare în parte, pentru că la nivel subtil suntem uniți.

Acum a dispăut. Scânteia! Nu o mai simt, dar știu că este acolo. Din nou a fost acoperită de idei, preconcepte, păreri ale celorlalți, temeri, emoții amestecate, încurcături ale propriului sistem și ale rețelei familiale mai extinse. Privim copacii care par de sine stătători, dar sunt susținuți de o întreagă rețea care le alimentează viața prin rădăcini. Facem paralela cu partea de conștient și subconștient. Intrăm în profunzime… Discuția continuă.

Deodată…simt că se străduiește să rămână cu mine.

Unde este ea? De ce fuge de viață? De sine?

La subiecte sensibile sau greu de urmărit ceva din ea se opune. Dar există posibilitatea să o și apere. Vom afla.

Ceva o face să plece. Este aici cu mine, și totuși o simt departe. Revine!
Pleacă din nou. Simte că ochii nu-i mai poate ține deschiși. Își revine de îndată. Se relaxează. Totuși, cu cât mai mult îi este observată viața cu atât apar astfel de momente. Viața îi este „pusă sub lupă”. Și este prea devreme să își (re)intre în ritm. Răbdarea este necesară!

Mă întreb… oare ce o consuma atât de mult în interiorul său încât nu poate să rămână mai mult timp în momentul Aici și Acum?
Este de lucru, de înțeles, de integrat,
Dar am toată încrederea în ea, în viață, am credința că va fi bine.

Familia îi este aproape și acest lucru este vindecător. Ar ajuta mult dacă viața nu i-ar mai fi judecată, comparată, dacă ar fi îndepărtate fricile cu privire la ea, dacă i s-ar putea crea un spațiu familial; dacă ar fi înțeleasă, acceptată, iubită așa cum este ea dincolo de toate mecanismele de protecție care o ajută să supravietuiască în această „lume rea” și neînțelesă de ea.

Multe sunt de spus, multe de înțeles, multe de acceptat, multe de trăit și… multe de iubit.
„Lupta cu viața ne duce pe cărări nebănuite și întortocheate. Odată ce aceasta încetează…”  deodată razele soarelui își fac simțite prezența printre ramurile verzi ale copacilor.

Da, odată ce această luptă încetează… apare lumina, soarele, căldură sufletească, bucuria. Stăm câteva momente, contemplând!

Ah, ce aș mai fi stat, dar ora este suficientă pentru clienta mea.

În final, mulțumim spațiului pentru tot ceea ce a creat pentru noi și pornim înapoi spre casă. Mai încărcate de energie bună și hrănitoare.

Lumea e aceeași pentru toți, dar eu o văd atât de diferită, plină și frumoasă, voluptoasă, hrănitoare și gata să susțină fiecare om în parte.

Dar pentru asta trebuie „să ai ochii să vezi” și „urechi să auzi”. Și, poate cel mai important: să ai inima deschisă! Acesta este calea…

Ceea ce fiecăruia în parte vă doresc, să vă găsiți calea spre inima voastră.

Sunt fericită și atât de recunoscătoare!
Vă las o bucată de Rai, din ceea ce am surprins printre povești de suflet.

Așa este și sufletul ei, doar că ea încă nu știe acest lucru. Îl va descoperi, și atunci totul se va așeza… se va așterne tihna și liniștea de care are atât de multă nevoie sufletul ei.

Citește și despre alte cazuri AICI.

Dacă vrei și tu să îți descoperi propria poveste în cadrul unei sesiuni, găsești detalii mai jos.