EDUCAȚIA SE FACE PRIN ENTUZIASM
Educația chiar se face prin entuziasm. Și da, avem multe exemple, unul dintre ele este chiar copilul care nu a fost niciodată la școală.
André Stern este dovada vie a adevăratului potențial uman. El demonstrează că lucrurile pot fi realizate și altfel.
Un om care nu a mers niciodată la școală și totuși nu este de compătimit, nu este un sălbatic, antisocial, analfabet, primitiv sau însingurat… Născut la Paris în 1971, el este astăzi muzician, compozitor, constructor de chitare, jurnalist, scriitor și conferențiar. Și totul fără diploma de finalizare a unei școli, note, examene, colocvii, masterate.
JOCUL, DISPOZITIVUL GENIAL DE A ÎNVĂȚA
Nu există ceva mai eficient decât jocul.
Ne-am născut cu cea mai simplă și mai minunată modalitate de a învăța. Prin joc. V-ați întrebat vreodată de ce în momentul în care lași un copil singur el se va juca? Un copil se poate juca permanent dacă nu este întrerupt. Oare nu este aceasta cea mai relevantă activitate a sa?
Oamenii sunt nerăbdători să le întrerupă jocul copiilor pentru a-l înlocui cu educația.
André Stern este exemplul unui copil care s-a jucat timp de 43 de ani. Nu este nici antisocial, nici sălbatic, nici șomer, nici analfabet. Și ca el mai sunt multe cazuri.
Cu cât mai mult te joci, cu atât mai puțin ți se va preda și cu atât mai mult vei învăța.
Pentru copil jocul este sinonim cu învățatul. Copilul nu poate concepe învățătura fără joacă. Să învețe fără să se joace? Cum vine asta? Dacă se va insista pe acest subiect… va crede că el are o problemă și va începe să se culpabilizeze. Se va activa în creierul lui aceleași rețele neuronale ca într-o durere intensă. Este ca și cum ai spune unui adult să respire fără să folosească aerul. E absurd!
Oamenii de ştiinţă ne arată că toate mamiferele învaţă prin joacă. Joaca e o simulare a ceea ce trebuie să faci, nu una falsă, ci una care îţi arată și îți dezvoltă abilităţile.
Animalele care vânează, spre exemplu puii de lup, pentru a învăța să vâneze, au nevoie să îşi dezvolte corpul, muşchii, forta, atenţia. Dar cum? Prin joacă cu fraţii sau cu adulţii din haită.
Pentru primate jocul are rol de dezvoltare a unei componente sociale, pentru că ele trăiesc în comunitate şi această componentă se dezvoltă prin joc.
Noi am uitat cât de importantă este joaca pentru copii şi cât de mult învaţă ei prin joc.
Jocul este ocupația cea mai semnificativă a unui copil, cea mai puțin lipsită de importanță este educația. (Albert Brie)
EDUCAȚIA SE FACE PRIN ENTUZIASM
Educația se face prin entuziasm, prin joc, prin stimularea curiozității.
Creierul se dezvoltă când este folosit intens cu entuziasm. Nu sunt copii limitați, concepuți de oameni limitați și copii inteligenți, concepuți de părinți inteligenți. Copiii nu se nasc inteligenți sau prostuți. Totuși, recent s-a descoperit că regiunea din creier responsabilă cu mișcarea degetelor mari este supradezvoltată la tinerii din prezent. Dar creierul nu este un mușchi. Se pare că el are capacitatea să se dezvolte când îl folosim cu entuziasm. Tinerii se entuziasmează când folosesc transmiterea de texte sms astăzi.
Succesul ține tot de acest aspect. Succesul este efectul entuziasmului. Entuziasmul este îngrășământul natural al creierului nostru. Entuziasmul ne dă aripi și învățarea nu mai este o corvoadă.
În goana după succes se sacrifică totul, îndeosebi atuurile native, jocul, entuziasmul, curiozitatea. Nu există limită de vârstă pentru a învăța, așa că nu are rost să constrângem copiii să acumuleze o multitudine de informații pe motiv că nu le vor putea învăța mai târziu.
ENTUZIASMUL ESTE CHEIA CUNOAȘTERII
Când suntem entuziaști, procesul de învățare se produce automat. Neurobiologia ne demonstrează că un copil deține un secret magic, jocul, care este un teren natural de învățare și îngrășământul lui natural, entuziasmul.
Studiile ne arată că un copil de 2-3 ani trece prin acest val de entuziasm la fiecare 2-3 minute. El se entuziasmează pentru orice. Aceleași studii ne spun că adulții manifestă același entuziasm doar de 2-3 ori PE AN.
În fiecare adult, în fiecare copil există un geniu potențial, căci noi avem în sinea noastră acel copil entuziast care așteaptă un singur lucru, acel izvor ideal de entuziasm. Dar pentru a ne entuziasma este nevoie să ne debarasăm de un stereotip – ierarhizarea degradantă a meseriilor pe scara socială. Un copil ce nu înțelege? Ierarhiile între meserii. El admiră orice om, orice meserie, orice lucru. Acel entuziasm are puterea să se răsfrângă asupra oricărui om sau lucru.
Copilul are nevoie să cunoască lumea reală, nu să fie închis în scheme rigide, familiale sau școlare. Copilul trebuie să cunoască lumea așa cum este ea dândui-se reperele necesare despre lume. Este modelul său de integrare în lume or noi îl scotem din lume pentru a-l pregăti pentru lume.
ENTUZIASMUL, SEVA ÎMPLINIRII COPILULUI
Pentru a ne regăsi entuziasmul, deci copilul din noi, trebuie să ne debarasăm de atitudinea ironică despre copii, despre copilul din noi. Trebuie să ne restabilim încrederea în copil și în extraordinarele sale dispoziții spontane. Încrederea pe care noi i-o acordăm copilului capătă în el o forță de nedescris.
Copilul vrea să imite perfect lumea, sunt imitatori înnăscuți și ei vor să-și înglobeze o imitație cât mai realistă posibil în jocul lor.
În ce domeniu pot excela și de ce pot fi mai bun în anumite domenii? Pentru că mă entuziasmează. Așa înveți la ce ești bun. În loc să-ți descoperi defectele mai bine îți dezvolți astfel înclinațiile native. Ne plângem de ceea ce nu știm în loc să ne preocupe ceea ce știm.
Când te implici cu ardoare în ceva, tot universal conlucrează cu entuziasmul tău!
Pe coperta cărţii sale „Nu am mers niciodată la şcoală – povestea unei copilării fericite”, André Stern a scris: „Aceasta este povestea lui André Stern care, de mic a învăţat noţiuni, tehnici şi arte prin intermediul jocului, şi-a cultivat pasiunile în deplină libertate şi spontaneitate, a trăit bogăţia unei educaţii lipsite de reguli şi constrângeri. Şi, nu a mers niciodată la şcoală”. O mărturie originală şi instructivă, o reflecţie despre alternativele posibile la traseele educative instituţionale.
Cartea lui André Stern nu urmăreşte desființarea şcolii, ci este o invitaţie la a privi educarea celui mic dintr-o cu totul altă perspectivă. Se prioritizează copilul și i se respectă predispoziţiile pentru anumite activităţi şi ritmul natural de creştere. Momentan școlii îi este dificil să ofere aceest lucru.
O astfel de formă de educație depinde de mulți factori, printre care: calităţile copilului, caracterul şi aptitudinile sale care trebuie înțelese cu adevărat. Nu există note, premii, bonusuri, iar competiția este cu sine însuși
În țările unde școala nu este obligatorie, o astfel de alternativă educativă este bineprimită.
Visul oricărui copil este să nu meargă la şcoală. Să se trezească dimineaţa şi să facă ce i-ar plăcea: să danseze, să picteze, să citească, să cânte, să se plimbe. Dar mai presus de toate, să să se joace şi să înveţe prin joacă.
Copilul André nu stătea degeaba toată ziua: „Învăţam. Mult mai mult şi mult mai temeinic decât dacă aş fi fost la şcoală. Învăţam să prelucrez cuprul şi fierul şi implicit toate noţiunile de chimie şi geometrie. Pictam şi îmi construiam singur trenuleţe descoperind pas cu pas mecanica. Cântam la chitară şi învăţam de la un artizan cum să o construiesc. În alte zile citeam, ore întregi fără să obosesc, dar nu cărţi pentru copii, ci operele întregi ale Contesei de Ségur, trecând prin cele ale lui Proust sau Camus. Apoi, învăţam limbi străine şi matematică. Dar făceam totul în mod spontan, fără a fi obligat să trec de la o materie la alta ca la şcoală”.
Pentru André Stern, astăzi tatăl unui băieţel, joaca i-a fost cea mai dulce învățătură și asta datorită tatălui său, Arno Stern, renumit cercetător în tainele educaţiei, pedagog, şi mamei, Michèle, educatoare.
CINE ESTE ARNO STERN?
Arno Stern, este întemeietorul școlii „Academia de joi”, care mai funcționează și astăzi la Paris, unde a creat un spațiu special „Closlieu”, unde oamenii își pot regăsi, prin intermediul picturii, rădăcinile ancestrale.
Semnele, desenele, imaginile au permis omenirii să comunice încă din cele mai vechi timpuri. Dar când acestea nu mai sunt realizate pentru alții, când sunt eliberate de nevoia de a fi înțelese de către un receptor, manifestarea acestor urme pot deveni exprimarea memoriei organice. Observăm această capacitate de a lăsa urme, cum apare foarte devreme, în gesturile copilului.
Arno Stern a descoperit totul absolut întâmplător. Evreu fiind, fugise cu părinții săi de naziștii din Germania, mai întâi în Franța și apoi în Elveția. Din această cauză el nu a mai mers de la 9 ani la școală, dar a adunat din toate locurile în care și-a petrecut copilăria și adolescența, toate comorile de la oamenii excepționali care i-au ieșit în cale în acei ani de restriște, frică și durere: muzica, pictura, literatura, filosofia. A adunat lucruri minunate chiar și dintr-un lagăr de refugiați din Elveția, unde a stat o perioadă.
În perioada ce a urmat războiului, directorul unui cămin de copii orfani l-a angajat pe Arno să asigure pentru cei 150 de copii evrei, care tocmai își pierduseră părinții în război o simplă ocupație între orele de școală, dar și după acestea. Vremurile erau grele, spațiile limitate, materiale nu se găseau. Dar tocmai aceste condiții l-au condus pe Arno să facă descoperirea care avea să-i schimbe întreaga viață.
Era mult prea preocupat să-și procure cele trebuincioase pentru lucrul cu copiii, cum ar fi: hârtie, culori, pensule și asigurarea unui spațiu în care să aibă loc toți copiii, pentru a-și mai face griji pentru organizarea din perspectivă pedagogică sau artistică. Arno și-a folosit intuiția și i-a lăsat pur și simplu pe copii să deseneze. A încercat să mărească spațiul și a scos mesele la care ar fi trebuit să picteze copiii, a bătut scânduri în fața ferestrelor, a pus remarcabila masa-paletă în mijlocul camerei și i-a lăsat pe copii să deseneze în picioare pe foile care erau fixate cu pioneze pe pereți.
Arno Stern a inventat astfel „Jocul picturii” și a descoperit „formulația”, care este expresia memoriei organice, a codului genetic și a amintirilor intrauterine. Ca să demonstreze universalitatea descoperirii sale, Arno Stern a pornit (doar cu un mic geamantan metalic, o masă-paletă pliabilă și multe foi de hârtie) într-o lungă călătorie. A ajuns în Peru, Mexic, Etiopia, Nigeria, Afganistan și Noua Guinee, studiind aici diferite popoare în mediul lor natural. Și a constatat ceva cu totul suprinzător, și anume că toți copiii pe care i-a pus să deseneze și care nu mai desenaseră vreodată pe o coală de hârtie, fie ei locuitori ai junglei tropicale, ai deșertului sau stepei, desenau EXACT aceleași figuri ca și copiii parizieni! Arno a înțeles că este vorba despre limba ancestrală a omenirii, o limba universală, independentă de etnie, cultură sau mediul social.
De aceea, nici până în ziua de astăzi, în Closlieu nimeni nu este îndrumat în vreun fel. Niciun desen nu este evaluat, comentat, criticat sau lăudat. Desenele nu pot fi luate de copii acasă. Ele sunt arhivate și rămân pentru totdeauna în Closlieu.
Și asta pentru că în momentul în care știi că poți arăta desenul, nu mai desenezi doar pentru tine sau de dragul de a scoate la suprafață ceva adânc îngropat în suflet, ci te străduiești să faci ceva demn de admirație. Desenezi ceea ce așteaptă ceilalți să vadă și nu ceea ce se află cu adevărat înlăuntrul tău!
Las un scurt VIDEO despre minunata activitate a lui Arno Stern.
Dar și un LINK către webinarul gratuit COPIII DEVIN CUM ÎI PRIVIM, care va avea loc pe data de 2/16 noiembrie 2023 (structurat în două părți), unde André Stern va fi invitatul special al Cristelei Georgescu.
Referințe:
Lifelong playing for lifelong learning
Foto. Margaret Weir
