MAME DE ÎNGERI
MAME DE ÎNGERI
Astăzi scriu despre și pentru voi, femei și mame care v-ați pierdut copiii. Mame ale pruncilor care au ales să-și continue călătoria spre Cer. Voi, cele care ați primit cel mai mare dar și a trebuit să-l dați înapoi lui Dumnezeu, poate mult prea devreme.
V-ați născut ca mame în același timp cu nașterea copiilor voștri. Este un omagiu adus vouă într-o zi de 8 martie, o zi în care mamele se sărbătoresc. Dar și voi sunteți mame, ale căror prunci sunt acum îngeri și vă veghează. Este o sărbătoare în Cer pentru sufletele lor. Iar suferința voastră a mai ușurat sufletul încărcat de doliu și greutate.
Prea mult timp ați tăcut. Oare din cauza faptului că nimeni nu vrea să audă despre durerea voastră? Sau ați vrut să păstrați amintirea sfâșietoare doar pentru sufletul vostru?
Chiar dacă nu aveți copilul în brațe acum, tot mamă vă numiți pentru că ați trăit măcar o clipă această experiență. Sunteți mamă de înger! Și asta să nu uitați niciodată. Un înger care face parte încă din familie, chiar dacă anii au trecut, chiar dacă i-ați ascuns cu grijă numele de restul lumii pentru a vă mai potoli puțin durerea.
De voi, părinți, mame și tați nu prea se vorbește. De voi, mame de îngeri, prea puțini amintesc și pe mine așa un dor m-a luat de voi, chiar dacă nu vă cunosc și poate niciodată nu am să vă cunoasc personal, dar prea aproape e sufletul meu de al vostru, încât uneori îi simt respirația. Meritați iubire, atenție și cele mai calde îmbrățișări.
RĂMAS BUN, IUBIREA MEA
Astăzi îmi doresc ca îmbrățisarea mea caldă să ajungă la fiecare dintre voi. Să ajungă la fiecare mamă care are încă în suflet imaginea îngerului ei, la fiecare mamă care a schimbat surâsul de bun venit cu lacrima de rămas bun. La fiecare mamă care păstrează încă fotografia puiului ei, la fiecare mamă care nu-și poate arăta dorul şi tristețea pentru că ceilalți nu o înțeleg, la fiecare mamă care a fost nevoită să sacrifice totul pentru puiul cel drag care nu a reușit să vadă lumina zilei…
O îmbrățișare caldă și pentru mama care nu a simțit mirosul puiului ei, nu l-a mângâiat, nu l-a putut ține în brațe, nu are nici măcar o fotografie a lui. Timpul a fost prea scurt pentru ea, prea repede s-a petrecut totul și nu a avut timp să se bucure de venirea lui pe lume. Dar și pentru mama care i-a simțit bătăile inimii în burtică, care i-a spus povești seara la culcare, dar pentru care bucuria s-a pierdut într-o clipă când sunetul drag inimii ei s-a stins. Nu a avut timp să îi dea nici măcar un nume, de aceea numele de Înger va rămâne aproape de inima ei.
Îmbrățișarea mea este dăruită și pentru mama care s-a bucurat de pruncul ei zile, săptămâni sau ani, dar nu o viață întreagă. Și pentru ea timpul a fost nemilos. Dar răsplata va fi pe măsura iubirii ei.
PĂRINȚI FĂRĂ DE NUME
Atât de frumos spunea părintele Constantin Necula: „Am văzut părinți zdrobiți. Un copil fără părinți se cheamă orfan, o soție fără soț se cheamă văduvă, un soț fără soție se cheamă văduv. Dar un părinte care și-a pierdut copilul nu are nume… este asemenea Tatălui din Ceruri, Care L-a dat pe Hristos pentru lume.”
Știm că acești copii nu sunt ai noștri, ci îi avem cu împrumut pentru o perioadă anume. O perioadă prea scurtă pentru unii, mai scurtă decât își puteau imagina.
Un copil primește viața nu doar de la părinții săi, ci în același timp, de undeva foarte departe. Părinții au primit viața de la părinții lor care, la rândul lor, au primit-o de la părinții lor și tot așa… viața este aceeași, ea doar curge prin multe generații. Copilul vine cu viața după el, o viață ce se manifestă prin intermediul părinților.
Cu ce am greșit? Cu ce sunt de vină? Ce ai făcut Doamne, cu minunea mea? De ce m-ai pedepsit? De ce atâta suferință? Te reneg Dumnezeule… proteste, răzvrătiri și multe întrebări fără răspunsuri au rămas, multă supărare, prea multă suferință. Dacă anii au trecut și încă sufletul vostru nu și-a găsit liniștea, seninătatea, dacă încă mocnește supărarea, ura, dacă intensitatea durerii este tot pronunțată este timpul să renunțați la găsirea vinovatului de pe Pământ sau din Cer. El nu există! Rana doar strigă după vindecare…
O vindecare a celor care și-au dedicat anii amintirii amare, a celor care multe nopți au adormit cu lacrimile pe obraz, a celor care au schimbat întâlnirea de duminică în familie cu o vizită la cimitir, a celor care dureroasa întâlnire cu un copil este încă sfâșietoare.
Nu vă învinovățiți și nu vă condamați, nu vă osândiți și nu vă pedepsiți, nici pe voi, nici pe ceilalți, nici pe El. Nu vă doriți să fi murit voi în locul lui pentru că el a avut o menire de împlinit. Astfel și-a îndeplinit destinul, fără a vrea să împovăreze pe altcineva.
Da, prea grea lecție ți-a fost dată, prea dureroasă, mult prea sfâșietoare. O lecție ce atârnă greu pe umerii tăi, dar care odată depășită va debloca multe resurse, multă mângâiere și binecuvântare.
BINECUVÂNTAREA
Repede-mi zboară gândul la vorbele pline de har pe care Sf. Ioan Gură de Aur i le adresa unui părinte care tocmai își pierduse copilul, și pe care le voi reda mai jos. Vorbe care au putere să aline și să lumineze un pic viața, că mare a fost harul său și mare este puterea ta. Și mare este Bunul Dumnezeu a cărui plan este mult prea complex pentru viziunea noastră limitată.
„Şi cum să nu plâng”, vei spune… nu vezi că nu mai sunt mamă (tată)?” …
Nu l-ai pierdut, ci poate că acum a devenit şi mai sigur al tău. N-ai încetat să fii mamă (tată). Acum eşti ceva mai mult – nu mai eşti mama (tatăl) unui copil muritor, ci al unei ființe nemuritoare!
Să nu crezi că ți-ai pierdut cu adevărat copilul pentru că nu mai este lângă tine. Aşa cum ar fi continuat să fie copilul tău dacă ar fi plecat într-o țară îndepărtată, la fel şi acum, când a plecat spre cer. Văzând aşadar ochii lui închişi, gura amuțită şi trupul nemişcat, nu te gândi: ,,Gura aceasta nu va mai vorbi, ochii aceștia nu vor mai vedea, picioarele acestea nu vor mai umbla”. Ci să te gândeşti: „Această gură va rosti cuvinte mai înțelepte, aceşti ochi vor vedea lucruri mai frumoase, aceste picioare vor umbla prin ceruri, acest trup va învia nestricăcios și voi lua înapoi pe copilul meu mai strălucitor de cum a fost”.
„Dar nu ştiu unde s-a dus”, poate că-mi vei spune. Cum nu ştii? Fie că a trăit făcându-se plăcut lui Dumnezeu, fie că nu, este ştiut unde va merge.
„Tocmai de aceea plâng”, îmi vei explica… pentru că a plecat împovărat de păcate”. Dar şi dacă n-ar fi avut păcate, nu cumva n-ai fi plâns şi n-ai fi jelit? Acum te vaiți către Dumnezeu şi-l spui: „De ce l-ai luat pe copilul meu plin de păcate?” Atunci i-ai fi spus: „De ce ai luat un copil atât de bun?” În ambele cazuri, însă, trebuie să te bucuri. Dacă copilul era păcătos, să te bucuri că a încetat să mai păcătuiască şi n-a adăugat o mai mare povară de răutate în sufletul său. De vreme ce n-ai putut să-l ajuți cât trăia, pentru că n-a ascultat de povețele tale, acum îl poți ajuta; nu cu lacrimi şi jale, ci cu rugăciuni şi milostenii şi prescuri. Acestea au fost stabilite de Sfinții Apostoli nu întâmplător, ci cu iluminarea Sfântului Duh. Preotul… când săvârşeşte… Tainele lui Hristos, îi pomeneşte nu numai pe cei vii, ci şi pe cei morți, aşa încât sufletele lor se uşurează. Şi când noi aducem pentru ei prescuri la biserică sau dăm milostenie săracilor, le oferim o mângâiere, oricât de păcătoşi ar fi fost. Dacă, iarăşi, copilul tău a fost bun şi virtuos, cu atât mai mult nu trebuie să-ți pară rău. Căci, aşa cum soarele curat și strălucitor urcă pe cer, la fel și sufletul curat care părăsește trupul urcă în strălucire.
CEL MAI MARE AJUTOR
Cel mai mare ajutor pentru sufletul puiului tău este propria ta schimbare, este bunătatea de care dai dovadă, caracterul frumos pe care îl ai, împăcarea cu Dumnezeu dacă distanța este mare, dacă supărarea este prea apăsătoare și emoțiile distructive încă te învăluie, este detașarea… Lecția detașării este una din cele mai grele lecții, iar unii copii aleg să experimenteze doar o scurtă clipă de viață pentru a-și ajuta părinții să evolueze, să realizeze că separarea nu există în realitatea cosmică.
Puiul tău a fost, este și va fi parte din tine. Nu este nicicând separat. Separarea nu există decât în mintea noastră. Noi suntem cu toții conectați prin intermediul sufletului. Cei plecați din lumea asta sunt vii într-o altă dimensiune pe care ochiul nostru nu este pregătit să o descopere. O dimensiune pe care simțurile noastre sunt prea amorțite să o poată adulmeca, auzul nostru mult prea atrofiat pentru a auzi sunetele plăcute, mirosul nostru nu poate simți mireasma de primăvară. Întreaga natură este conectată, întreg regnul mineral, vegetal, animal și uman. Totul este interconectat și viu.
Și copilul tău tot viu este și de aceea cel mai mare ajutor este amintirea despre el duioasă, caldă și luminoasă, fără pată de revoltă sau amărăciune. Că asta tare mult îl ajută nu doar pe el, ci mai ales pe tine.
Multe ar mai fi de spus, dar las sufletele noastre să comunice dincolo de planul acesta și dacă există deschidere sunt sigură că ele vor reuși să producă scânteia care va lumina în întuneric. Dacă simțiți să-mi comunicați ceva, aștept cu inima deschisă orice semn de la voi, sub orice formă ar fi el. Mă găsiți mereu aproape de sufletele voastre!
Foto. Artur Aldyrkhanov