LUMEA, PREA FIRAVĂ

Astăzi mă gândeam cât de plăpândă a devenit lumea. Cât de ușor poate fi ea păcălită. Da, omul a pierdut puterea, credința, etica, umanitatea și moralitatea. L-a pierdut pe El, dar încă vrea să se considere creștin. Încă vrea să fie bun, dar este departe de a-și manifesta bunătatea față de sine și față de alții.

Și de ce suntem așa de ușor păcăliți? Pentru că am învățat ce să gândim, nu cum să gândim. Am uitat să ne mai folosim cu abilitate simțurile, intuiția, acel simț interior care ne-a fost lăsat să ne fie călăuză în viață.

Și asta pentru că viața a devenit o fugă, o grabă. Suntem prea grăbiți să ne mai ascultăm, prea grăbiți să ne „pierdem timpul” să trăim în prezent. Prea grăbiți să ne mai focusăm pe lucrurile esențiale, pe care le considerăm lipsite de sens și îmbrăcate în haine vechi, arhaice. Cum, de altfel, considerăm orice alt aspect care are capacitatea să ne transmită mesajul autentic. Fie că este vorba despre o învățătură, o filosofie, un principiu sau chiar o carte. Avem vechile filosofii care se bazează pe principii de viață elementare, avem Biblia care este plină de semnificații, de adevăruri fundamentale sau orice alte elemente esențiale ce existau chiar dinainte de apariția creștinismului.

BALANSUL DINTRE COOL ȘI ÎNVECHIT

Îmi place să fac spețe, conexiuni între evenimentele petrecute în viață și princiile fundamentale, între ceea ce studiez și ceea ce trăiesc, între emoții și gânduri, între aspecte care-mi accesează simțurile. De asemenea, îmi place mult să observ, sunt acel tăcut observator care iubește să asculte mai mult decât să vorbească. Cu toate că, am observat că se înmulțesc și momentele în care prefer să dăruiesc mai mut decât să observ, în tăcere.

Și „ascultând” printre rânduri, am realizat cât de ușor ne lăsăm păcăliți de rău. Trăim un timp în care răul a ajuns să strălucească. Stă scris în cărțile sfinte că de la început stăpânitorul răului era „plin de înțelepciune și desăvârșit în frumusețe”. Dacă el a spus că „mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu … voi fi ca Cel Preaînalt” înseamnă că nu putea să nege existența propriului Creator, dar nici să se poziționeze mai sus decât El.

Iisus spunea despre acest stăpânitor că „el de la început a fost ucigaș și nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbește din ale lui, căci este mincinos și tatăl minciunii.” A fost ucigaș al iubirii, iar acolo unde nu este iubire, nici adevăr nu este. Vorbește din ale lui, și asta continuă să facă până în zilele noastre.

Am ajuns vremurile în care să ne fie rușine să vorbim despre Dumnezeu, despre Iisus, despre Biblie, din cauza faptului că vom fi considerați dogmatici, învechiți, arhaici; din cauza faptului că nu vom mai fi credibili, că nu vom mai fi plăcuți de lume, că vom fi marginalizați. Dar ceea ce este cu adevărat important este să fim plăcuți Lui, nu oamenilor. Să nu încetăm să vorbim despre principiile fundamentale care se regăsesc în natura vie, în simțămintele pure și în graiul celor sfinți ce ne-au lăsat învățăturile lor. Iar acestea își găsesc împlinirea doar împărtășite.

Cunoașterea o acumulăm pentru a o împărtăși. Dacă înmagazinăm cunoașterea fără a o dărui, nu vom face decât să ne umplem, să devenim un prea plin. Și când devenimi prea plini nu mai avem capacitatea de a asimila noi informații, și tot ce vom face este să operăm cu ceea ce deținem. Iar asta nu duce la evoluție. Cu iubirea este la fel, diferența este că ea are inteligență proprie și are nevoie să se exprime sub orice forma și în orice direcție. Nu o poți stăpâni!

Ce ai face cu iubirea dacă a-i ține-o doar pentu tine, dacă ar fi prizoniera ta? Îți spun că nu vei putea, deoarece are puterea de a se resfrânge din tine spre ceilalți. Ea se intensifică prin dăruirea ea, capătă și o mai subtilă calitate, devine mai puternică și capabilă să aducă mari foloase omului dacă este împărtășită.

Adevărul și minciuna

Mult mi-a plăcut ce a spus la un moment dat Pr. Savatie Baștovoi despre adevăr: „Adevărul este blând, nu se tulbură, nu se trufește, nu pedepsește și nu se grăbește să se arate, căci natura sa rămâne neschimbată în veci, indiferent dacă este primit sau nu. Pe când minciuna, este trufașă, amenințătoare, grabnică să se impună, dornică de putere și mereu în mișcare, atrăgând în iureșul ei pe toți cei care nu iubesc cumințenia adevărului – iar toate acestea pentru că își cunoaște vremelnicia și nimicnicia în fața Adevărului.”

Cu adevărat așa este. Ce am mai putea spune în apărarea noastră?

Așa acționează și răul în societatea noastră. Și-a dezvoltat atât de bine instrumentele prin care păcălește omul plăpând încât acesta a ajuns să considere răul ca bine și invers. Și mai este și mândru, pe deasupra.

Eu de mult timp nu mai vreau să conving pe nimeni. Am înțeles că omul se va convinge singur, mai devreme sau mai târziu. Dar nu pot spune că nu rămân cu o mâhnire în suflet, când știu că mulți aleg să se convingă prin suferință. Pentru că nimeni nu scapă de provocările vieții. Viața își va lua răsplata, iar echilibrul își va găsi liniștea.

În zilele noastre, valoarea este ușor aruncată, bunul simț, etica, morala, cumințenia, bunătatea, onoarea, smerenia și altele asemeni lor au devenit lipsite de importanță, de putere în ochii celor ce au ales deja tabăra. Este vorba de un simț, de o natură interioară, de o pace pe care o poate aduce doar virtutea. Nu vorbim despre ce spun unii și alții, nu vorbim despre credințe, despre lucruri învechite, ci despre o stare de spirit ce nu se poate obține decât prin experimentarea virtuților.

Dar ce ne facem cu faptul că suntem considerați tocmai slabi și proști prin manifestarea acestora? Dacă ești un om cu bun simț, imediat ești considerat o pradă ușoară. Dar să știi că acest lucru are legătură cu ceea ce crezi tu despre tine. Dacă în interiorul tău nu ar exista nicio fărâmă de neîncredere, nu te-ar putea atinge. Cât timp nu știi cine ești, ci doar crezi că este bine să fii sau să faci ceva bun, că așa scrie la carte, vei întâmpina mereu situații în care te vei simți în inferioritate. Cu cât ești mai slab, cu atât ceilalți vor reuși să te înrăiască, să te determine să te schimbi în sens negativ. Pentru a îndepărta asta, ai nevoie să te înzdrăvenești, să înveți cum să faci față provocărilor, să știi să rămâi ferm și să deprinzi noi cunoștințe despre natura umană.

Despre rău se mai scrie în Cartea Sfântă că „dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită”. Se pare că este imposibil să biruiești prin tine însuși, fără să descoperi că ești esență divină. Și nu doar să descoperi, ci să și manifești asta în viață. Este necesar să-L luăm de mână pe El, că doar împreună reușim.

ESENȚA, CA MONEDĂ DE SCHIMB

Am ajuns să dăm esența pe chilipiruri. Să ne amăgim. Să ne păcălim cu plăceri trecătoare. Să lăsăm viața să ne trăiască. Și să uităm să o trăim frumos. Viața se trăiește în vrednicie la fel ca spiritul creștin, care se manifestă prin trăire, nu vorbire.

Fugim de sufernță, dar trăim zilnic în păcat, în gând, în sentiment, în comportament. Iubirea și ajutorul oferit semenilor a ajuns să fie cu interes. Reacționăm la rău tot cu rău, nu acționăm prin iubire, iertare, blândețe (asta este adevărata putere). De fapt, noi suntem slabi pentru că nu ne putem stăpâni pornirile și instinctele, nevoia de a ne contrazice, de a avea dreptate, de a controla. Aici se află adevărata slăbiciune.

Astazi, scriind acest articol, am realizat că răul și-a făcut lăcașul în timp, și binele, esența, vine de dincolo de timp. Ea poate pătrunde în acest plan doar prin intermediul omului, și omul o poate manifesta doar prin curățirea lui interioară. Curățirea vasului ce a acumulat mult praf, mult prea multe inutilități, rătăciri și amăgiri.

Și da, suntem perfecți în esență și buni și divini, dar această binecuvântare este o stare interioară care încă nu lucrează pentru noi. Este acoperită de prea multe straturi îmbogățite de libertinajul și păcatele omului, de confuzia lui. A devenit o rușine să fii un om cu credință în Dumnezeu, chiar pare demodat să fii moral, bun, credincios. Trăim într-o lume în care binele este ridicularizat și răul este ridicat la rang înalt. O lume nebună ce este însetată de minți trezite și luminate, de renașteri care pot avea loc doar prin îndreptare, prin înfruntarea răului…

Dar despre asta las Cerul să mă inspire pentru un articol viitor.

Foto. Shoeib Abolhassani