Boboteaza.

Sunetele clopotelor vestesc Boboteaza sau Sărbătoarea Botezului Domnului. Frumusețea și misticismul acestei sărbători anunță binele și bucuria anului ce urmează. În sufletul acestei sărbători de iarnă se ascunde multă necunoaștere, dar și speranță de mai bine.

Sfântul Ioan Botezătorul a avut menirea de a pregăti oamenii pentru primirea lui Mesia și de a-L descoperi pe Acesta, de a-L face cunoscut poporului. O mare sărbătoare a cărei însemnătate puțini o cunosc cu adevărat.

DAR CE REPREZINTĂ BOBOTEAZA DE FAPT?

Este o sărbătoare a omului reînnoit. Înnoirea omului creștin, care nu se face doar prin credință ci și prin înfăptuire.

Are simbolistica transformării omului muritor și păcătos, din om după firea lui înrobit, într-unul liber, fără de moarte și fără de păcat, întocmai ca îngerii din cer. În ascultarea lui față de Dumnezeu, în libertatea lui față de lume și în lipsa sa de griji pentru viața sa trupească. Cea dintâi este de cea mai mare însemnătate pentru lume, a doua decurge din prima și a treia din a doua. Și uite așa omul devine înger!

An de an apele se sfințesc cu gândurile bune, oamenii își pun straiele de sărbătoare și așteaptă binecuvântarea apei, care are puterea de a hrăni corpul nostru fizic, dar și energetic.

CE ÎNSEAMNĂ DE FAPT POCĂINȚA

Mesajul principal pe care Ioan Botezătorul îl transmitea era:

„Pocăiți-vă, ca s-a apropiat împărăția cerurilor!”

Dar pocăința în zilele noastre o percepem atât de diferit. Mulți fug de ea, pentru că li se pare ceva învechit, religios, unii nu înțeleg la ce se referă cu adevărat, alții poate știu dar nu vor să o primească în viețile lor. Dar pocăința nu la asta face referire. Pocăința se referă la schimbare.

Pocăința este primul pas spre schimbare. Ea nu presupune autocritică sau îndreptarea energiei către propria distrugere, ci schimbarea, faptul de a nu mai face ceea ce ai făcut. Presupune revizuirea propriei vieți.

Schimbarea caracterului este de asemenea foarte importantă. Caracterul reprezintă totalitatea reacțiilor noastre la lumea înconjurătoare.

Să accepți tot ce s-a întâmplat deja (ce face parte din trecut, să nu-l privești din punctul de vedere al regretului și judecării), tot ceea ce se întâmplă și tot ceea ce se va întâmpla pe viitor, să nu renunți niciodată la iubire, pentru că această renunțare este una dintre cele mai periculoase tendințe ale omului. De fiecare dată când renunțăm la iubire, renunțăm și la Dumnezeu.

Porunca pe care Iisus Hristos a numit-o „prima și cea mai mare” spune: „Iubește-l pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta și cu tot sufletul tău și cu toată mintea ta”. A doua poruncă pe care Hristos a spus-o: „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Acest lucru înseamnă că este necesar să înveți să te iubești mai întâi pe tine însuți.

Prioritatea corectă este El, tu și ceilalți. Este necesar să elimini nemulțumirea, gândurile rele, mâhnirea față de ceea ce crezi că îți oferă El, prin viața care ți se așterne în față, dar este de fapt destinul tău, pe care tu singur ți l-ai conturat.

Obiceiul de a vorbi rău despre El, despre tine și ceilalți, lipsa de credință și de iubire te încătușează mai mult în lumea materialului. Schimbarea atitudinii față de lume, față de sine, față de oameni, revizuirea propriei vieți, a propriilor fapte pentru a nu le mai repeta, dorința de a-ți schimba sentimentele și schimbarea caracterului sunt pionii principali la care pocăința se referă.

Este nevoie de consecvență, pentru că adesea omul revine la vechile lui obiceiuri. Este un efort prea mare să-și asume o muncă spirituală cu toată seriozitatea. Aproape toți oamenii trăiesc o viață ușoară, lipsită de griji, și mult prea puțini sunt cei care sunt cu adevărat convinși. Restul depind în întregime de alții, care îi ajută când ajung la necaz. Dar nimeni nu poate lucra pentru tine, ci doar poate să îți împărtășească despre bogăția și abundența care există și este destinată oricui, doar că pentru a beneficia de ea este nevoie să demonstrezi și să accepți asta tu însuți, împlinind lucrurile spirituale.

VECHILE SCRIERI ȘI BOTEZUL LUI IISUS

S-au descoperit documente despre periplul lui Ioan Botezătorul, documente ce probează faptul că el călătorise cu mari maeștri prin Tibet, China, Persia și India, timp de aproximativ 20 de ani. Aceste documente arată că era un om cu o vastă înțelepciune și un intelect minunat. El a perceput că învățătura adevăraților maeștri era reală, dar, se pare că el nu a ajuns s-o realizeze pe deplin, căci dacă ar fi făcut asta, niciodată nu și-ar fi văzut moartea. El a învățat în temple mai vechi de 6000 de ani.

A cercetat la fel ca și Iisus care a avut acces la scrierile adunate din India, Persia si regiunea Transhimalaya. Tot în aceste scrieri se spune că Iisus a întâlnit pentru prima dată învățăturile secrete ale omenirii care nu au făcut decât să-i întărească convingerea, deja în formare, că adevăratul secret al vieții era Dumnezeu exprimat prin Christul din individ. El a văzut că, pentru a exprima aceasta pe deplin, trebuia să abandoneze orice formă de cult și să slujească Dumnezeului care se exprima prin individ, și numai lui Dumnezeu. A văzut că, pentru a o demonstra asta, avea să fie obligat să-i părăsească pe aceia care îl învățaseră, chiar dacă, părăsindu-i, ar fi stârnit nemulțumirea lor. Aceasta nu l-a împiedicat nicio clipă, atât de decis era în devotamentul față de cauza sa și față de marele serviciu pe care vedea că îl poate aduce omenirii prin acel devotament.

El a văzut că omul trebuia să se înalțe la puterea acelei Prezențe Lăuntrice supreme, un puternic Fiu al lui Dumnezeu în care să sălășluiască Înțelepciunea Divină și că trebuia să ridice carnea mai presus de țarină, dar pentru asta acela trebuia să iasă în față și să proclame aceste lucruri. Apoi, cu cele mai pure gânduri el trebuia să trăiască viața și avea să aducă în manifestare acea viață, a cărei Prezență concretă a primit numele de Christ.

El S-a ridicat și a proclamat ferm că acel Christ care locuia în El, sălășluiește în toți; că vocea celestă care Îl declarase Fiul Preaiubit, îi proclamase astfel pe toți fiii lui Dumnezeu, moștenitor de drept împreună cu toți frații.

Acest moment este marcat la botezul Său (Boboteaza), când a fost văzut Spiritul coborând din ceruri asupra Lui ca un porumbel și a rămas cu El. Iisus a mai spus că toți sunt ai lui Dumnezeu, manifestările Sale în carne. El a explicat clar ca ignoranța este cauza oricărui păcat. El a văzut că ignoranța înseamnă neglijare și lipsa de înțelegere, atât a Minții Divine ca Principiu Creator, cât și a relației omului cu acest Principiu.

De asemenea, a spus că, pentru a aplica știința iertării, omul trebuie luminat asupra faptului ca are puterea să ierte orice păcat, discordie și dizarmonie; că nu Dumnezeu este cel care iartă păcatul, căci Dumnezeu nu are nimic de-a face cu păcatul, cu boala și cu dizarmonia omului; că omul, el însuși, le-a făcut să existe, și că omul este singurul în măsură să le înlăture sau să le ierte.

A văzut că omul poate avea oricâtă cunoaștere intelectuală și poate fi oricât de versat în afaceri lumești, și totuși, dacă nu recunoaște Christul ca esență vie, vitalizatoare a lui Dumnezeu înlăuntrul său, el este profund ignorant față de cel mai important factor care-i guvernează viața.

El a înțeles repede greșeala de a cere, unui Tată nespus de drept și iubitor, să vindece o boală sau să ierte un păcat. El a explicat că boala este efectul păcatului, și că iertarea este un factor important în vindecare; că boala nu este o pedeapsă trimisă de Dumnezeu, cum cred mulți, ci este rezultatul înțelegerii greșite pe care o are omul față de ființa sa reală. A spus că Adevărul este cel care te eliberează. El a descoperit învățături din trecut până la început când totul a ieșit din unica Sursă, Substanță, Dumnezeu și de aceea puritatea învățăturilor Sale le-a depășit pe cele ale învățătorilor Săi.

Diversele deviații ale acestor învățături erau impuse de indivizi, fiecare adăugind concepția sa, fiecare crezând că ea îi era revelată lui de Dumnezeu, sau era o revelație directă de la Dumnezeu, doar pentru el; fiecare simțind că el avea singurul mesaj adevărat și că el era singurul desemnat să dea acest mesaj lumii. Astfel, concepțiile limitate s-au amestecat cu cea a adevăratei revelații dorite și au rezultat diferențierea și dizarmonia.

Se pare că omul, în esență, este cu adevărat divin, lipsit de păcat, fără de moarte, neschimbător, etern, chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Și sunt oameni care au păstrat și folosit acest adevăr de-a lungul multor epoci, în stare nealterată.

ÎNTÂLNIREA LUI IOAN CU IISUS

Răspunsul la întrebarea „Cum ajunge să-L cunoască Sfântul Ioan Botezatorul pe Hristos?”, se regăsește la Evanghelistul Ioan (In 1, 34), care redă mărturia Botezătorului: „Cel ce m-a trimis pe mine să botez cu apa, Acela mi-a spus: Peste care vei vedea Duhul pogorându-Se și rămânând peste El, Acesta este Cel ce botează cu Duhul Sfânt. Și am văzut și mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu” (In 1, 33-34).

Dumnezeu i-a spus cum va cunoaște pe Fiul Său întrupat, și a văzut pe Duhul Sfânt pogorât peste Hristos și a auzit glasul Tatălui cu privire la El. Tatăl Ceresc a putut „vorbi” sau face pe Ioan să-l audă vorbind.

Dumnezeu îl poate face pe om să audă în formă omenească ceea ce vrea El să-i spună, și să vadă în forma în care văd ochii omenești voința Sa dintr-un anumit moment, spunea Părintele Dumitru Stăniloae.

IOAN, PROCLAMAT ÎNGER?

Sfântul Evanghelist Marcu îşi deschide Evanghelia cu începutul predicării între oameni şi al slujirii lui Hristos în lume. Şi nu întârzie să înfăţişeze în adevărata ei însemnătate profeţia lui Maleahi despre Botezătorul Ioan, înger care va merge înaintea feţei Domnului: „Iată, Eu trimit pe îngerul Meu şi va găti calea înaintea feţei Mele (Maleahi 3,1).

De ce Prorocul și Evanghelistul îl numesc pe Ioan înger, când el nu era înger, ci om?

Mai întâi pentru că Ioan a fost, în viața sa, ca un înger ceresc, dintre toți oamenii, apropiindu-se cel mai mult de viața îngerilor. În al doilea rând, pentru că trebuia să fie limpede învățătura, că scopul preoției pământești a lui Hristos era de a face îngeri din oameni – din oameni muritori și păcătoși, din oameni după firea lor înrobită, de a face ființe libere în mod firesc, fără de moarte și fără de păcat, întocmai ca sfinții îngeri din cer.

În ce fel era Ioan ca un înger? Mai întâi, în ascultarea sa față de Dumnezeu; în al doilea rând, în libertatea sa față de lume și, în al treilea rând, în lipsa sa de griji pentru viața sa trupească. Cea dintâi este de cea mai mare însemnătate pentru lume, a doua decurge din prima și a treia din a doua. Îngerii sunt ascultători desăvârșiți față de Dumnezeu. În fiecare zi, tainele de negrăit ale înțelepciunii, puterii și iubirii lui Dumnezeu li se dezvăluie și ascultarea lor față de Ziditorul lor nu este silită, ci izvorăște din bucurie și smerenie. Și Sfântul Ioan a făcut ascultare desăvârșită față de Dumnezeu de la vârsta cea mai fragedă.

Ioan era ca un înger prin negrija faţă de cele pământeşti. Îngerii nu sunt făpturi trupeşti ca oamenii, ei sunt înveşmântaţi în trupuri cereşti (I Corinteni 15, 40). Îngerii nu au nicio grijă de sine. Nu se ostenesc îngrijorându-se ce vor mânca, sau ce vor bea, sau cu ce se vor îmbrăca. Îl slujesc pe Dumnezeu şi ştiu că de la El au hrană şi adăpare şi îmbrăcăminte.

Îngerii ascultă desăvârşit de Dumnezeu. Lor li se dezvăluie în fiecare zi tainele de negrăit ale înţelepciunii, puterii şi iubirii lui Dumnezeu iar ascultarea lor faţă de Ziditorul izvorăşte din bucurie şi supunere. Sfântul Ioan şi el a fost ascultător lui Dumnezeu din tinereţile sale.

Fiind retras din lume, Ioan a stat de vorbă cu Dumnezeu, așa cum fac îngerii cei din cer. Și, întocmai ca îngerii, el a băut chiar din izvorul înțelepciunii, puterii și dragostei și, din această pricină, prorocul l-a numit înger.

S-a dăruit cu totul lui Dumnezeu, doar de la El aşteptând totul. Ioan mai este asemănat îngerilor şi prin neatârnarea sa faţa de lume şi de oameni. Nefiind legat în nici un fel de lume, Ioan, ca un înger al lui Dumnezeu, tuna fără patimă asupra mai-marilor Ierusalimului, înaintea cărora oamenii se plecau ca în faţa unor idoli:

„Neam de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare?” (Luca 3, 7), şi vărsa mustrări asupra lui Irod pentru toate relele pe care le-a făcut (Luca 3, 19). Ioan ţinea seama numai de Dumnezeu şi de voia Lui. Nu făcea deosebire între oameni, nu se uita nici la haină, nici la ştiinţă, nici la avere, nici la ani, ci numai la suflet.

ORFAN DIN COPILĂRIE

Fiind născut din părinţi în vârstă, a rămas orfan din copilărie şi nu l-a mai avut decât pe Dumnezeu drept Părinte, singurul său sprijin și singura lui iubire. Tatăl său a fost preot și probabil că prin aceasta și-a întărit cunoașterea lui Dumnezeu. Zămislirea sa în pântecele bătrân și fără rod al maicii sale, prin puterea și voia lui Dumnezeu, nu i-ar fi putut rămâne necunoscută.

Dacă Evanghelistul Luca cunoștea minunata poveste a zămislirii lui Ioan, cu atât mai mult trebuie să o fi cunoscut Ioan. El știa că îngerul lui Dumnezeu îi vestise nașterea și cunoștea cu adevărat cuvintele prorocești ale îngerului: „Va fi mare înaintea Domnului … și încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt … și va merge înaintea Lui cu duhul și cu puterea lui Ilie” (Luca 1, 15-17).

S-a dus în pustie (Luca 1, 80) pentru ca duhul lui să fie zi şi noapte una cu voinţa Dumnezeului Celui Viu. El s-a retras îndată în pustie pentru a se deprinde, zi și noapte, cu duhul său întru voia Dumnezeului celui viu. El s-a lăsat întru totul în voia lui Dumnezeu și Îl căuta pe El pentru toate lucrurile. El nu avea nevoie să fie învățat de către oameni, deoarece El – de la care oamenii primiseră cea mai mare cunoaștere, pe care a transmis-o și la alții – a vorbit cu Ioan în chip nemijlocit, și i-a dezvăluit nemijlocit voia Lui.

Și multe ar mai fi de spus, dar esența este revelată printre aceste rânduri care sper să aibă puterea să îți deschidă apetitul spre noi descoperiri pe care, dacă binevoiești să mi le împărtășești și mie, aș fi tare bucuroasă.

Botezul Domnului sa îți aducă lumină, pace și multe binecuvântări!

La început de an, cu bucurie, cu gânduri și suflete curate înainte.

Text inspirat din:

1. Predici, Sfântul Nicolae Velimirovici
2. Vietile Maestrilor, Baird Spalding
3. Vindecarea sufletului, S.N.Lazarev

Foto. Icoana Sfântului Ioan Botezătorul