Ca facilitator, am învățat că în munca cu planurile subtile este imperios necesar să fii mereu atent, să ai grijă ca lucrurile să fie cât mai în ordine în viața ta, să tinzi mereu către calitățile divine și către o viață plăcută lui Dumnezeu. În acest fel, reușești să nu intervii mai mult decât este necesar și să eviți modificarea structurilor subtile, iar interpretarea va face sens aducându-ți răspunsurile necesare de fiecare dată.

D., (la cerința ei, am să păstrez numele sub anonimat și am să îi atribui doar o inițială) a solicitat o regresie hipnotică deoarece dorea să afle:

1. mai multe despre ea; cine este și ce a fost? de ce trebuie ea să asculte lumea și majoritatea să i se destăinuie?
2. despre nesiguranța și fricile ei: frica de animale (cai, vaci, câini), frica de înalțime, de viteză, de întuneric, de filme de groază
3. despre familia ei, despre conflictele și violențele fizice, psihice și emoționale la care a participat în familie,

Vom observa frumoasa trecerea printre aceste trei puncte de interes și în final revenirea la primul punct pentru concluzionare.

DIFERENȚA DE FRECVENȚE DINTRE PLANURI

După o relaxare ușoară iată că ies la suprafață amintiri care o macină la nivel interior. Imagini care-i stau încă în calea adevărului. Imagini despre vise, despre sentimente trăite alături de persoane de care ea este încă atașată la nivel interior.

După aprofundarea transei au început să iasă la suprafață informații profunde… și iată ce-mi descrie ea:

Văd munții, sunt frumoși, mă apropii de ei. Mă simt atât de ușoară… dar imaginea se încețoșează. Afară e soare dar văd un lac care e întunecat și nu știu de ce este așa. E ceva înfricoșător acolo și nu vreau să merg, cred că e un monstru acolo. Simt să nu mă apropii mai mult.

Ești protejată, nimic nu te afectează, dar putem să ridicăm o protecție între tine și lac și poți să privești dincolo de acea perdea de lumină pentru că ai capacitatea să vezi… vrei?

Da. Privesc, dar acum încerc să intru cât mai adânc în lac. Simt tristețe, ceva e de rău…

Vrei să înaintezi?

Da.

Să știi că tu ești protejată, tu doar observă. Hai să pătrundem mai adânc.

Se face din ce în ce mai întuneric, nu văd, dar simt, și SUNT MULȚI OAMENI ÎNCHIȘI ACOLO. E o putere care-i ține acolo, o simt. Nu știu de ce îi ține. Oamenii sunt dezbrăcați și închiși în ceva. E ca un fel de laborator. Nu se pot mișca. Stau înghesuiți. Parcă dorm… e o lumină albastră în camera în care sunt ei, și din acea lumină… e ca o smoală ce curge din lumina aia. E ca un rău care iese din lumina aia și care-i ține pe ei acolo. Smoala aceea pare a fi un rău care-i ține captivi.

(se schimbă imaginile și deodată simte ceva…)

FRICA DE ANIMALE

Simt un fior, e ca o respirație pe care o simt la mâna dreaptă. E respirația unui animal. Pare a fi un cal… îi dau mâna să mi-o miroase, îi dau un fruct, un măr galben și începe să sară. E agitat, nu vrea să stea cu mine deloc. Îi este frică. Îl agită un om care trage de hamul lui. Nu este deloc fericit, iar omul este foarte rău. Eu nu am simțit frică de el… văd o căruță. A plecat acel om cu calul. Mie îmi e frică de cai, dar aici nu simt deloc frică.

De unde provine această frică de animale, de cai?

De fapt este vorba de frica animalelor de oameni, nu de frica mea de animale. Văd că acum a venit calul înapoi. A luat mărul, l-a mâncat și eu îndrăznesc să pun mâna pe el… i-a dat o lacrimă calului. Văd în depărtare că omul se apropie de cal și are o sabie. Dar eu am să îl eliberez.

Nu mi-e frică de cal, mă simt bine lângă el, și el se simte bine lângă mine. Am un sentiment care mă îndeamnă să mă urc pe el. Îl simt puțin agitat. L-am atins pe spate și se agită, simt că a fost bătut și nu-i place să fie atins acolo.

S-a format o conexiune. M-am urcat pe el și îmi apare un sentiment asemănător cu cel de înhămare la căruță. El vrea să fie liber, nu vrea să fie călărit de nimeni. L-am descălecat. Observ că la fiecare mișcare bruscă el se sperie, dar nu simt frică. E înhămat la căruță și are și zăbală. Încerc acum să îl eliberez de la căruță.

Gata, a fugit. E fericit! A venit înapoi și drept mulțumire, s-a ridicat în două picioare, sprijinindu-se pe picioarele dinapoi (termenul de specialitate este cel de cabrare)

Ce mai are să îți transmită?

Mă cheamă la el, acum vrea să îl încalec. Nu știu unde mergem, aleargă foarte repede, mergem pe un vârf de deal, care-mi amintește de un munte pe care eu am mers. Vrea să îmi arate ceva. Simt că am alergat mult de tot într-un timp scurt și îmi arată casa lui. Mi se arată de sus în jos o inimă făcută din brazi. Simt o stare de liniște, de libertate acolo. Văd că mă mângâie cu capul. Văd o herghelie de cai, de fapt îmi arată familia lui, prietenii. Văd cum răsare soarele și calul e fericit acum. Mi-a mai mulțumit o dată prin semnul lui specific și a plecat. Nu mi-a fost frică deloc.

(mintea are o mare capacitate de a se vindeca prin imagini; o simplă scenă de iertare, mângâiere, renunțare poate fi destul de puternică pentru a slăbi legătura cu emoțiile și senzațiile vechilor traume care se găsesc înlăuntru și astfel poate deveni vindecătoare)

[…]

ÎNȚELEGEREA CONFLICTELOR FAMILIALE

(facem trecerea către cauza certurilor și conflictelor familiale)

Ce poți să îmi spui despre conflictele apărute în copilăria ta?

Apare o imagine cu tata care vine băut acasă și ne trezește pe toți, pe mama și pe frații mei. Se uită frumos la mama… mamaia vine în casă iar tata își schimbă starea, nu mai zâmbește, devine serios.  Nu-i place prezența mamaiei deloc. Simt că nu vrea ca ea să intervină în familia noastră. Simt o supărare din partea tatălui și el se uită la mama așteptând ca mama să aplaneze situația, să îi spună, dar mama nu îi spune nimc mamaiei și asta îl determină pe el să aibă un anumit tip de comportament care ne-a afectat pe noi. Nu existau certuri în familie dacă mama lua atitudine și nu o lăsa pe mama ei să intervină în familie. Tata parcă se uită la mama și îi spune că – m-am căsătorit cu tine, nu cu mama ta.

Mama nu ar deranja-o nici pe mama ei, nici pe soțul ei. Dar faptul că ea nu a știut să ia atitudine cu mamaia a dus la certurile lor în familie. Mama nu are siguranța să îi spună. Și asta simt și eu în viața mea, am trăit multe situați asemănătoare – am fost pusă în momente în care trebuia să iau atitudine și nu am luat. Am pus de fiecare dată altceva pe primul plan, ci nu liniștea din casă. Și de aici provine și nesiguranța mea.

Vreau să îi spun mamaiei să meargă acasă dar se supără, eu nu o știam așa (D. percepe acum situația la nivel de suflet, iar ceea ce se regăsește acolo este greu de pătruns cu mintea).

Transmite-i tot ce ai pe suflet cu blândețe și iubire și ascultă ce are și ea de spus.

… ea spune că e casa ei și e supărată, o simt ca o bufniță care se înfoaie. Acum merge cu mine înapoi în camera ei. Tata zâmbește de când am dus-o pe mamaia înapoi în camera ei. Totul e bine acum.

Am ascultat prea mult cu vorbele altora și asta observ acum, același tipar și în relațiile mele. Când aveam certuri în relațiile trecute eu alegeam să discut cu alții despre ele în loc să comunic cu partenerul meu și să găsim împreună o soluție.

Ce vrei să le transmiți părinților?

Vreau să îi spun tatălui că am eu grijă de mamaia doar să nu mai fie ceartă în casă. El cade de acord.

Și mamei îi transmit să nu o mai lase pe mamaia să intervină și să stea mai mult de vorbă cu tata și să nu-i mai adreseze cuvinte urâte lui, pentru că el o bătea crezând că altfel se eliberează, iar ea prin injuriile adresate lui se elibera de ura acumulată.

Dar vreau să văd de ce tata a ajuns să o bată pe mama. Văd o scenă când îi dă un pumn în spate mamei, dar are legătură cu trecutul lui, a văzut multă violență ca și copil în familia lui. Și acum tata se descarcă în același mod de acea durere simțită în copilăria lui și eu m-am manifestat asemănător, prin certuri și țipete și … nu vreau să mai fiu așa.

(și-a luat un moment să le transmită celor doi ce are pe suflet și să îi ierte)

[…]

PROTECȚIA ȘI CONTACTUL CU ÎNTUNERICUL

Conflictele, fricile și nesiguranța mea au legătură cu întunericul pe care l-am perceput la început.

Îmi apare un jeleu mai lichid, ca o gumă, nu e apă. Mă mișc greu prin el dar, sunt protejată. E ca un ocean de gumă. Nu mă simt confortabil deloc că mă apropii de întuneric. Nu vreau să ating dedesubtul, jos de tot, e un verde urât de mlaștină, care se mișcă și e dezgustător. Eu sunt mai sus, dar jos e ceva urât și dezgustător.

Eu sunt ca într-o bulă, mă simt bine, dar să merg acolo jos nu m-aș simți bine, văd ochi care ies de acolo. E ca pe fundul unui ocean, parcă m-ar privi mulți ochi de acolo. Încerc să comunic cu ei, din locul în care sunt. Are legătură cu oamenii care mi-au apărut în incubatoare. E ca un râs înfricoșător. Ei sunt în suferință acolo. Ochii sunt ca o putere care-i controlează pe oameni. Vor să atragă cât mai mulți oameni acolo. Și… mai erau locuri libere. Dar nu știu încă cum ajung oamenii acolo. Poate cum am intrat eu în apă, de bună voie. Oamenii se simt atrași acolo în apa aia neagră, de curiozitate. E naivitate, vor să vadă ceva dar, de fapt, se întâlnesc cu altceva. Odată pătrunși acolo, rămân captivi. Îi văd fără putere. Nici eu nu pot să-i eliberez de acolo.

Eu fiind în bula asta, sunt protejată și nimic nu mă poate atinge, ochii mă privesc dar de atins nu pot. Deasupra mea vin culorile mai intense, roz, galben. Creatorul poate să mă ajute, El îmi dă putere. Este ca și cum aș fi o extensie a Lui. El nu are ochi, ci văd doar Lumină. Este Tatăl sus în Cer, și jos e negru acela urât. Simt că cele două puteri pot vorbi.

Simt că sunt acolo și trebuie să fac ceva. Se uită tot acel negru la mine dar nu vrea să îmi facă rău. Mă întreabă ce caut acolo.

Vrei să vorbești cu el?

Da.

I-am spus că nu vreau să deranjez cu prezența mea ci îmi doresc să mă descopăr.

El îmi răspunde: de ce alegi să te descoperi prin a veni în partea de jos? De ce nu stai acolo sus?

Eu îi spun: Pentru că vreau să îmi înfrunt părțile negative din mine. Vreau să mă duci la oamenii din incubatoare.

El merge cu mine, dar mă simt în siguranță în bula mea. Mă face să înțeleg că ei sunt adormiți, pentru că asta au ales, mai mult planul material și el mă vede și mă simte diferită. Oamenii aceia au ales cu mintea, nu cu sufletul. Și pe mine mă percepe diferit. Simt că mă avertizează că pot ajunge și eu acolo. Nu cred că el totuși crede că eu pot ajunge acolo, dar totuși îl simt ca pe un avertisment.

Nici ei nu îl văd rău, e ca un fel de gardian, ei au făcut ceva și își merită locul. Simt că nu mai am ce face acolo. Îmi zâmbește și-mi urează noroc.

Am ieșit din apa aia și merg înspre soare și simt o libertate mare, mă învârt de bucurie și fac tumbe. Mlaștina de jos se uită zâmbind la mine. Simt că intră o lumină albă în mine și parcă mă transform. Am rămas la fel dar îmi creez ca o protecție energetică de jur împrejur. Acel negru vrea să arunce în mine cu întuneric și nu poate sparge bula în care sunt, deoarece se întoarce la el. Este ca o activare de protecție.

Mă apropii de peisajul muntos de la început, îl simt din ce în ce mai aproape, simt cum cobor din ce în ce mai mult și am ajuns pe pajiștea de unde am plecat.

Simt cum un val vine și mă rupe de dimensiunea aia. Îmi simt ochii diferiți de cum îi percepeam atunci.

Ce senzație Oana, m-am simțit ca într-un balon cu apă!

***

Separarea de Unitate reprezintă coborârea îngerilor pe scara conștiinței. În schimb, întoarcerea la Unitate este urcarea îngerilor pe aceeași scară. Coborârea este bună, căci în acel moment unitatea este exprimată în diversitate. Doar că în diversitate nu este necesar conceptul de separare. Diversitatea nu este separare. Iar asta este ceea ce sufletele au uitat. Separarea de Dumnezeu este cea care a cauzat păcatul, boala, sărăcia și chiar moartea. Unirea cu El te face să devii conștient că ești întreg. Menirea sufletelor este de a-și ridica nivelul conștiinței până a deveni una cu Întregul.

Să-și fi găsit D. răspunsul la întrebare? Cu siguranță.

Foto: Dynamic Wang

Citește și despre alte regresii aici.

Dacă vrei și tu să îți descoperi propria poveste printr-o sesiune de regresie hipnotică, găsești detalii mai jos.