Top
De ce femeile frumoase nu au noroc? - OanaPustiu.com

O femeie frumoasă poate fi lipsită de noroc?

De când mă știu am auzit această vorbă, că femeile frumoase nu au noroc. Nu doar am auzit, dar am primit și exemple „elocvente”, ce să mai – o știi pe fata lui Popeasca? are parte numai de necazuri, și e fată frumoasă, dar și-a luat un bărbat care nu o respectă; dar pe fosta vecină o mai ții minte? care era atât de frumoasă dar fără noroc draga de ea, e singură și acum; dar să o vezi acum pe fosta mea colegă, care știi prea bine că făcea furori în facultate și se remarca peste tot prin frumusețea ei, nu are parte de fericire și, mai nou, am aflat că este și bolnavă.

Vorbe ce umblă nestingherite prin întinsul spațiu energetic, ce există și se dezvoltă prin intermediul faptului că omul le hrănește cu atenția lui.

Frumusețea femeii este un dar divin. Un dar despre care femeia este rar recunoscătoare, necunoscând adevărata lui valoare. Un dar cu care este înzestrată și pe care îl poate folosi pe tot parcursul vieții. Un dar care, prin faptul că nu este conștientizat la adevărata lui valoare, este transformat pe alocuri în ridicol, penibil și vulgar. Se face abuz de el, se desconsideră, batjocorește.

 

FRUMUSEȚEA ȘI AȘTEPTĂRILE FEMEII

Femeia frumoasă se așteaptă să aibă obligatoriu și noroc, ca recompensă a frumuseții ei. Dar ea nu înțelege că există legi care guvernează viaţa ei psihică şi spirituală. Nimic nu se poate recolta acolo unde ea nu a semănat. Așteptările ei sunt atât de mari încât uită să semene pentru a culege în viața asta sau poate în următoarea, sau a culege, de ce nu, prin intermediul copiilor.

Femeia frumoasă așteaptă să primească mult, fără a oferi nimic în schimb. Ea nu este atentă la lumea ei psihică și afectivă, dar speră să culeagă recolta, iar când recolta este inexistentă se plânge că viața este nedreaptă. Dezamăgirea ei vine în urma așteptărilor nerealiste. Se așteaptă ca ușile să fie deschide pentru ea, ca oamenii să o asculte și să fie în permanență la dispoziția ei, totul să decurgă așa cum își dorește în viață doar pentru că ea… este frumoasă. Ei bine, lucrurile nu se petrec astfel.

Frumusețea ei este o recompensă în sine, venită de altădată, de care ea se poate folosi pentru a da naștere impulsului creativ în prezent. Atenția ei trebuie să fie îndreptată spre alte arii de dezvoltare, cum ar fi armonia din lumea interioară.

 

FRUMUSEȚEA INTERIOARĂ A FEMEII FRUMOASE

Ați observat cum oamenii sunt mult mai atenți și amabili cu o femeie frumoasă, a căror trăsături exterioare sunt armonioase, decât cu o femeie a căror trăsături sunt aspre, terne și lipsite de viață? Sunt sigură, de asemenea, că ați observat și femei a căror trăsături exterioare sunt mai puțin armonioase, dar a căror personalitate frumoasă iese în evidență. Un caracter care așterne strălucirea pe fața femeii ce nu intră în categoria femeilor frumoase fizic (după standardele actuale).

Atenția exagerată îndreptată asupra frumuseții fizice înseamnă o identificare puternică cu planul material și poate avea repercusiuni în viitor asupra femeii, dar și asupra urmașilor ei.

De ce frumusețea interioară primează? Deoarece calitățile pe care o astfel de femeie le dezvoltă sunt net superioare fizicului. Ele fac parte din bagajul energetic pe care fiecare îl duce cu el în vieți viitoare.

 

Frumusețea îți poate dăuna dacă nu ai suficientă iubire în suflet.

Frumusețea este legată de ideea de viitor. La fel și idealurile, speranțele, principiile. Dacă o femeie frumoasă mai este și spirituală, deșteaptă, cu principii pe deasupra, are mari șanse să fie nefericită și să aibă parte de necazuri dacă, și numai în cazul în care nu are destulă iubire de oferit.

Cu cât energia femeii se îndreptă mai mult către frumusețe, către viitor, cu atât îi dăunează mai mult, dacă ea nu are suficientă iubire în suflet (la nivel subconștient se transformă într-un scop primar ce depășește iubirea).

Frumusețea este o bogăție care îți poate dăuna dacă nu ai destulă iubire să compensezi. Cu cât ai mai puțină dragoste cu atât e mai grea suferința și purificarea. Sufletul se curăță ori prin iubire, ori prin suferință.

Cu cât este mai frumoasă și deșteaptă femeia, cu atât îi este mai greu să accepte un eșec, o nedreptate, o suferință. Când femeia este nu numai frumoasă, dar frumusețea ei este și una spirituală – atracția sexuală și dorința de a o domina a bărbatului se transformă în dorința de a o ajuta, de a avea grijă de ea, de a realiza ceva măreț pentru ea. Sentimentul omenesc devine unul dumnezeiesc și bărbatul se va sacrifica atunci pentru ea și o va iubi indiferent de situație, pentru că iubirea nu mai depinde de aspecte exterioare.

 

ENERGIA FEMEII ORIENTATĂ SPRE SEXUALITATE

Sunt perioade în viață care marchează ființa umană, influențează destinul și supraviețuirea ei în anii ce vor urma – maturizarea sexuală, prima dragoste, conceperea și apariția copiilor. Tot ce se întâmplă în suflet în aceste perioade aduce un impact mare și lasă o amprentă energetică puternică.

Când energia femeii este orientată către sexualitate, căutând doar plăcere, ea se distruge, deoarece sufletul ei slăbește.

De aceea este important a nu se pierde energia pe relații sexuale înainte de căsătorie. Este o perioadă în care femeia acumulează cantități enorme de energie care vor fi redirecționate către destinul său, către formarea caracterului, talentelor, creșterii unui copil. Când această energie se consumă pe plăceri sexuale toate acestea slăbesc, pierzându-se odată cu ele și buna orientare a femeii..

 

REGULILE DUPĂ CARE TRĂIESC FEMEILE FRUMOASE

Majoritatea femeilor frumoase se ghidează după principii, idealuri, viitor. Au tendința de control al partenerului, pentru că ele nu se ghidează după legile iubirii. Iar când vrei să schimbi un om, să îl educi, dar nu prin iubire, ci prin reguli, principii, formule, tehnici, tu atunci ceri, nu mai oferi. Iar imediat după cerințe, apar reproșurile, judecata, impunerea punctului de vedere. Schimbarea celuilalt are loc doar prin păstrarea în suflet a sentimentului de iubire.

Femeia frumoasă, și mai ales deșteaptă, crede că are dreptate mai tot timpul. Când ea are dreptate, cineva va fi vinovat, iar senzația de dreptate în subconștient se transformă în vina celuilat și apare în subconștient un program de distrugere a celuilat.

Femeia frumoasă trebuie să-și păstreze iubirea față de partener, nu dreptatea. Sentimentul că are dreptate duce inevitabil la judecată. Iar judecata duce la infertilitate sau copii bolnavi. De fiecare dată când credem că avem dreptate, de fapt greșim.

 

DE CE BĂRBAȚII SE ÎNDRĂGOSTESC DE FEMEILE FRUMOASE?

Aici intervine jocul energiilor. Un bărbat simte că trebuie să-i ofere unei femei frumoase mult mai multă energie. De la a depune mai mult efort pentru a o cuceri și până la a-i oferi mai multă atenție și grijă, ceea ce înseamnă mai multă dragoste. Dar nu ține deapărat de frumusețea feminină, ci de acea stare sufletească pe care femeia o generează în sufletul bărbatului. Și această energie o poate genera și o femeie mai puțin frumoasă, obligându-l astfel pe bărbat să-i ofere energie, atenție, grijă, acesta fiind capabil s-o iubească mult mai mult decât pe oricare femeie frumoasă.

Anticii spuneau că femeia, indiferent de perioada trăită alături de partenerul ei, trebuie să păstreze anumite mistere doar pentru ea, să devină inaccesibilă în anumite privințe, doar astfel îl va face pe bărbat să-și ofere energia.

Energia femeii este mai puternică decât a bărbatului pentru că ea continuă specia umană. Și puterea ei asupra bărbatului devine astfel mai mare, îl poate ridica sau coborî, îl poate iubi sau ucide.

Femeia are puterea de a ucide iubirea din suflet prin senzualitate, desfrânare, neînfrânarea dorințelor, gelozie, ură, control, comportament imoral. Și are puterea de a dezvolta această iubire prin calitățile divine manifestate.

 

DE CE FEMEIA FRUMOASĂ ȘI DEȘTEAPTĂ ESTE SINGURĂ?

O femeie frumoasă are mult prea multe pretenții și așteptări. O femeie puternică așteaptă un bărbat cel puțin la fel de puternic ca ea. Nu se lasă ghidată de iubire ci de principii și valori. Ea nu privește prin prisma iubirii, a ceea ce ea îi poate oferi, ci prin prisma a ceea ce are de primit de la el.

Ea nu se gândește că poveștile lor de viață sunt complet diferite, că au trecut prin atât de multe experiențe care au fost interpretate atât de diferit de amândoi. Nu se gândește la emoțiile puternice ce au rămas agățate de ei încă din copilărie și care, posibil ca prin intermediul relației lor să se elibereze. Ea vrea un bărbat puternic și atât. Un bărbat care să îi ofere stabilitate materială, să o asculte când vrea ea, să o sprijine… și lista cerințelor continuă.

Devine mai mulțumitoare singurătatea decât parteneriatul cu bărbatul. De obicei ea îi va condamna pe toți cei cu care a fost în relație, și se va declara mulțumită cu singurătatea ei. Decât cu unul așa… mai bine singură – sigur ați auzit o astfel de remarcă.

Ați auzit poate și că femeile care aleg singurătatea în detrimentul bărbaților sunt femei puternice, dar nu este întru-totul adevărat. Singurătatea îți poate oferi darurile ei, dacă ea apare într-un moment dat, și nu pe tot parcursul vieții. Prin intermediul relațiilor înveți și te dezvolți mult mai mult decât prin singurătate.

Dacă îți dorești o relație dar nu reușești să o concretizezi trebuie să înțelegi de ce se întâmplă acest lucru.

Ceea ce merită toată atenția este tocmai situația femeilor puternice care cred despre ele că au un caracter adevărat, că au o mare încredere în ele, că își cunosc adevărata valoare și știu exact ce vor.

Așa cum femeile nesigure pe ele, care nu se apreciaza și nu se respectă îndeajuns, au de învățat din relațiilor lor nepotrivite, la fel și femeile puternice, dar singure, au de învățat multe despre ele din lipsa relațiilor.

Femeia puternică așteaptă de la un partener pe măsură ceea ce nu este în stare să ofere. Ea caută să primească și nu să ofere.

O femeie puternică rareori știe să fie caldă, tandră, bună și tolerantă, să știe să cedeze când trebuie, să fie blândă ca un porumbel dar și înțeleaptă ca un șarpe. O femeie care nu știe să accepte, și nu știe să-și investească bărbatul cu răbdare, iertare și iubire nu știe nici cum să trezească în el dorința de sacrificiu, curaj, protecție, grijă față de ea.

 

TENTAȚIILE FEMEII FRUMOASE

O femeie frumoasă este asemeni unui om bogat. Atrage multă invidie, ispită, posibilitatea de a primi mai multă plăcere. Ea trebuie să depună mai mult efort ca în sufletul ei să existe iubire.

Are mult mai multe tentații de a reprima sentimentul de iubire decât o femeie considerată urâtă. La fel ca omul bogat care are și mai multe tentații față de cel sărac.
O femeie frumoasă trebuie să depună mai multe eforturi să își salveze sufletul. Frumusețea nu este suficientă, dacă nu păstrezi și iubirea în sufletul tău. Trebuie să păstrezi iubirea atunci când frumusețea pălește. Dar cu cât femeia este mai frumoasă cu atât suportă mai greu procesul îmbătrânirii. Bătrânețea are un alt impact în funcție de caracterul omului, de suflet lui. Pe unul îl urâțeste, în timp ce pe altul îl înfrumusețează sentimentele interioare dobândite. Cu cât mai prezent este în interior impulsul creativ, capacitatea de a iubi și o energie mare, cu atât mai puțin se simte bătrânețea.

Cu cât este mai inteligentă, mai frumoasă și mai talentata o femeie, cu atât îi este mai greu să accepte trădările, nedreptățile, umilințele și cu atât mai mult emite pretenții. Starea materială, părinții bogați și o poziție socială înaltă favorizeaza foarte mult dezvoltarea orgoliului și a superiorității asupra altora, amplifică tendința către dispreț și judecare. Dacă banii, bunăstarea, stablitatea devin scopul femeii frumoase, ea începe să idolatrizeze materia. Începe să acorde cea mai mare importanță planului fizic și corpului.

 

Femeie frumoasă, fii caldă, iubitoare, blândă, tandră, grijulie, deschisă și armonioasă. O faci în primul rând pentru tine, și îți va plăcea starea în care te vei regăsi și te va face să te simți femeie cu adevărat. Nu te lăsa împinsă de societate către acel feminism disfuncțional, către modele distorsionate de comportament, către dezvoltarea disfuncțională a laturii masculine. Nu lăsa a ta energie feminină să fie acaparată de energia masculină, doar pentru a-ți demonstra că poți. Nu lăsa ca frumusețea ta naturală să se transforme în forță masculină.

 

Foto: Alexandru Zdrobau

posteaza un comentariu