Nu putem schimba ceea ce s-a întâmplat deja, dar putem alege cum purtăm durerea și cum mergem mai departe, cum ne putem adapta schimbării ca în final să fim fericiți. De durere nu se fuge, ea nu se evită, pentru că oricât de mult am evita-o vine un timp când ne vom întâlni cu ea. Nimeni nu scapă de ea, pentru că reflectă oglindirea subconștientului nostru. Ori acolo am adunat multe de-a lungul vieții, la fel cum au adunat și înaintașii noștri și parte din acestea se manifestă în viața noastră – pentru că ceea ce nu au reușit ei să finalizeze, să proceseze, să depășească va fi predat mai departe generațiilor viitoare.

Durerea emoțională se poartă cu demnitate, cu înțelepciune. Se știe că durerea emoțională activează aceleași zone din creier ca durerea fizică. Așadar, durerea este una și o simțim asemănător, indiferent la ce nivel are loc.

Durerea fără acceptare nu poate fi depășită. Cu cât mai mult este controlată, cu atât mai mult va persista. Cu cât se controlează mai mult situația sau persoana care a generat-o, cu atât mai mult se accentuează suferința.

Și dacă vine un moment când ne vom întâlni cu durerea, și implicit controlul, vine un moment când ne vom întâlni și cu acceptarea. Dacă prima nu vine invitată, a doua vine doar dacă este invitată. Individul o poate invita sau colectivul. Dar cum fiecare colectiv este format din mai mulți indivizi, atunci depinde de fiecare în parte.

Controlul

Am ajuns să controlăm nu doar viața, ci și moartea. Nu doar oamenii, ci și vremea … Controlăm opinii, situații, comportamente. Cu cât controlăm mai mult, cu atât mai mult ne pierdem energia – deoarece controlăm o stare, nu o trăim.

Noi putem controla doar lucrurile pe care le putem schimba. Nu le putem impune altora credințele, dogmele, paradigmele, sistemele, programele, credințele, religiile sau orice fel de cunoștințe învățate sau moștenite, oricât de autentic, inocent sau bine intenționat ar părea.

Când nu mai vrem să schimbăm oameni, situații, evenimente, procese? Când ne cunoaștem pe noi înșine. Atunci înțelegem că fiecare trăiește propriul său proces și viața curge conform ritmului impus de fiecare. Nimeni nu poate fi încadrat în „pătrățica” noastră (de gândire, simțire, acțiune), sau poate, doar o perioadă și cu un preț, mult prea mare și dureros. Nu putem controla modul în care suntem tratați, dar putem controla cum reacționăm la tot ceea ce ni se întâmplă și acțiunile noastre imediate.

Cu toate acestea, există un control al propriei vieţi. Spre exemplu: tu decizi când și cu cine ieși, ce mănânci, cum te îmbraci, pe cine suni, la ce oră mergi la somn, ce citești, cu cine te distrezi, ce cumperi, unde trăiești etc. Pentru că, atunci când nu poţi face toate astea te vei transforma într-un om greu de suportat, o greutate nu doar pentru propria viață, ci și pentru viaţa celorlalţi.

Controlul implică și o formă de manipulare. Indiferent de intenție, vrem cu tot dinadinsul să manipulăm exteriorul în interes personal. Oare pentru că nu vrem să pierdem siguranța?… dar ce nu vrem să înțelegem (dar acum știm) este că nu controlul ne ține în siguranță, ci falsa impresie că el ne oferă pretinsa siguranță. De fapt, ne obosește!

Frica cea mare nu este controlul, ci pierderea sa – pentru că atunci dăm nas în nas cu frecvențele cele mai joase ale conștiinței (rușine, vinovăție etc.) și Dr.David R.Hawkins le descrie foarte bine în cărțile sale. Emoția nu se controlează, ea se însoțește, se trăiește ca să poată fi conținută și eliberată.

În control nu poți să te dezvolți. Rămâi în acel carusel emoțional care îți face rău tocmai pentru că îi opui rezistență, te lupți cu el permanent. Emoțiile din spatele controlului se descoperă, se acceptă, se trăiesc tocmai pentru a fi procesate, pentru a se încheia procesul deschis cândva în timp.

Reziliența și acceptarea

Reziliența, capacitatea de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc, și acceptarea sunt concepte fundamentale care au ajutat diverse popoare să supraviețuiască și să prospere în fața adversităților.

Fiecare popor are o modalitate de a îmbrățișa acceptarea. La noi, la români, sau cel puțin la popoarele creștine acceptarea merge alături de credință. Se evidențiază în religie, dar nu depinde de ea. O regăsim în formula ”Facă-se Voia Ta, Doamne” (precum în Cer așa și pe Pământ), unde nu este vorba despre resemnare, ci despre o așezare a lucrurilor după tot ce am înfăptuit noi. În momentul în care am realizat tot ce a ținut strict de noi, ne detașăm și lăsăm o putere mai mare să preia conducerea. Lăsăm lucrurile să decurgă în urma acțiunilor noastre, să se așeze, să se împlinească nu după voia or dorința noastră.

Diverse popoare au folosit diferite tehnici pentru a cultiva reziliența și acceptarea. Și printre ele amintesc doar câteva:

1. Poveștile și miturile
Ele servesc drept ghid moral și sursă de inspirație. Poveștile despre eroi care înfruntă greutăți, despre cicluri de distrugere și renaștere sau despre virtuțile necesare (răbdare, bunătate, iubire, perseverență etc.) necesare trecerii prin perioade dificile oferă un cadru pentru a înțelege și a accepta suferința. Sunt povești care ne transmit ideea că adversitatea este o parte normală a vieții și că depășirea ei este posibilă.

Spre exemplu: Miturile grecești despre Prometeu, Sisif, Hercule sau alți eroi asemănători devin simboluri ale rezilienței.

2. Ritualurile și tradițiile
Oferă un sentiment de stabilitate și continuitate, mai ales în perioade de schimbare sau de criză, tocmai pentru că ne conectează la strămoși și la valorile fundamentale ale comunității.

Spre exemplu: ritualurile și tradițile ce se desfășoară în jurul nașterii și a morții, cum ar fi participarea la ritualuri de doliu, de trecere sau de celebrare care ajută indivizii să proceseze emoții și să se simtă sprijiniți de comunitate.

3. Filosofii de viață și înțelepciunea populară
Filosofii de viață dezvoltate de popoare care abordează direct suferința și incertitudinea. O înțelepciune populară transmisă, mai ales, prin proverbe, cântece și povești. Acestea pot încuraja acceptarea lucrurilor care nu pot fi schimbate și o concentrare pe ceea ce poate fi controlat.

Cum ar fi:

* Filozofia stoică: apărută în Grecia Antică și care a influențat profund gândirea occidentală. Ea ne învață că nu putem controla evenimentele externe, dar putem controla felul în care reacționăm la ele. E o filosofie care priveşte strict omul în spectrul întreg al fiinţei: de la ordinea socială la ordinea cosmică.

Spre exemplu: Seneca – cu „De Brevitate Vitae”, eseul adresat prietenului său Paulinus care relevă importanţa timpului pentru împlinirea personală a indivizilor. Marcus Aurelius – cu „Gânduri către sine însuși”, împăratul filosof şi recomandările sale despre virtute şi virtuţi. Epictet – cu „Manualul”, care este întocmai un manual despre posibilitatea perfecţionării, despre autocontrol şi despre natura emoţiilor umane.

* Filozofia Wabi-Sabi: o filozofie de viață care implică acceptarea schimbării, a imperfecțiunii și găsirea satisfacției în lucrurile simple și autentice. Termenul provine din ceremonia ceaiului și subliniază atribute precum autenticitatea, modestia și vulnerabilitatea, în contrast cu perfecțiunea. Această perspectivă încurajează acceptarea faptului că nimic nu este perfect sau permanent, eliberând oamenii de presiunea de a atinge perfecțiunea și ajutându-i să găsească frumusețea în ciclurile naturale ale vieții.

* Filozofia Shouganai: care ne amintește că nu putem controla totul și că unele situații pur și simplu nu pot fi schimbate. Această filozofie japoneză nu ne cere să ne resemnăm, ci ne învață cum să reducem impactul problemelor asupra vieții noastre, să gestionăm stresul și să trecem peste provocări cu calm, claritate și curaj.

Când lucrurile nu ies așa cum îți dorești, când autobuzul întârzie, când traficul este îngrozitor, când șeful te mustră, când cineva drag îți spune ceva dureros, aceste tehnici ne amintesc de starea prezentă: putem să respirăm, să simțim ce este de simțit și să mergem mai departe. Să nu ne mai ascundem de propriile sentimente, să le negăm ori să le „ascundem sub preș”.

Poate că nu putem să reparăm totul. Poate nici nu trebuie. Uneori, cel mai puternic lucru pe care îl putem face este să acceptăm ceea ce este, în loc să luptăm cu ceea ce nu este. Să nu mai opunem rezistență la ceea ce nu putem controla. Asta poartă în sine o liniște care ne ajută să trăim fiecare clipă împăcați cu ceea ce s-a întâmplat și nu mai putem schimba. Ne rămâne doar să ne schimbăm raportarea la ce s-a întâmplat și emoțiile. Asta diminuează tensiunea și face ca în loc să cauți vinovați, să creezi spațiu să respiri și să mergi mai departe.

Pentru unii, aceste modalități pot părea simple resemnări. De fapt, ele ascund putere și curaj. Cum să spui: „Mă doare, dar tot merg mai departe”, fără putere și curaj. Nu înseamnă să stai cu mâinile în sân – înseamnă să faci ce poți și să lași restul să fie.
Avem nevoie să cunoaștem acestea într-o lume care ne împinge să controlăm totul – oamenii, situațiile, emoțiile și comportamentele celorlalți, chiar viitorul. Ori aceste modalități ne oferă permisiunea să ne relaxăm strânsoarea. Să putem spune: „Bine, s-a întâmplat asta. Și ce facem acum? Cum trecem peste? Care sunt soluțile pe are le avem la îndemână?”

Și să ne rugăm.

O frumoasă rugă

Rugăciunea serenității or seninătății poate fi de folos în momente dificile:

Pe scurt:

DOAMNE DĂ-MI PUTEREA DE A ACCEPTA

LUCRURILE PE CARE NU LE POT SCHIMBA,

CURAJUL SĂ SCHIMB LUCRURILE PE CARE LE POT SCHIMBA

ŞI ÎNŢELEPCIUNEA DE A FACE DIFERENȚA.

Pe larg:

Dă-mi, Doamne, harul de-a accepta cu seninătate
lucrurile pe care nu le pot schimba;
Curajul de a schimba lucrurile care pot fi schimbate
Şi înţelepciunea de a le deosebi pe unele de celelalte;
Dă-mi harul de a trăi din plin fiecare zi în parte,
Şi de-a mă bucura de darurile fiecărei ore,
De a accepta greutăţile ca pe o cale către pace şi împăcare,
De-a accepta, așa cum a făcut Isus,
această lume aşa cum este ea, imperfectă,
și nu aşa cum aş fi dorit-o eu să fie.
Cu convingerea că vei îndrepta toate lucrurile pe făgaşul bun,
Mă încredinţez Ţie,
Astfel încât să trăiesc cu rezonabilă fericire în această viaţă
și cu infinită fericire alături de Tine în cea care va să vină.
Amin.

Mai pe înțelesul nostru,

Dă-mi Doamne

Puterea (calmitatea) de a accepta (de a tolera fără să cer să nu fi existat) lucrurile (problemele mele practice, adversitățile și problemele emoționale rezistente) pe care nu le pot schimba,

Curajul (determinarea) să schimb lucrurile (problemele mele practice, adversităţile şi problemele emotionale rezistente) pe care le pot schimba

Şi înţelepciunea de a face diferenţa.

În concluzie, tehnicile de acceptare oferă un ghid colectiv pentru a înțelege și a depăși suferința. Dacă îți pot fi de folos în procesul tău, eu sunt aici pentru tine!

Foto: By Unsplash

Citește și despre alte articole aici.