De fiecare dată, în fiecare an, anul vechi se încheie și un nou an începe. Orice s-ar fi întâmplat în vechiul an și orice ar aduce noul an, o lege cosmică lucrează pentru schimbarea anului. Pământul se învârte în jurul soarelui, de care este atras și ținut pe orbită, pe parcursul unui an și apoi își reîncepe mișcarea. Acest lucru se întâmplă indiferent de evenimentele care au avut sau vor avea loc pe pământ. 

La sfârșitul anului, putem deveni în mod conștient parte din acest ritm cosmic. 

Cum? Cu calm si relaxare. 

Oricum totul își urmează cursul cosmic. Tot ceea ce apare ca fiind urgent și foarte important se îndepărtează pentru a face loc unui lucru etern, care rămâne la fel pentru noi, mereu în aceeași mișcare. 

Și noi ne mișcăm în jurul centrului împreună cu pământul, un centru uman, punctul nostru central. Aceasta mișcare este și ea o mișcare cosmică. Faptul că ne mișcăm în jurul soarelui, și că soarele gravitează la rândul lui, acestea sunt apecte care ne depășesc. Percepem acest lucru ca fiind copleșitor și independent în toate privințele de existența noastră. Dar faptul că gravităm în jurul propriului nostru centru, pe care îl percepem ca fiind infinit de departe de noi, ne face să ne simțim totuși în puterea lui, fără a ne putea elibera vreodată. 

Cu fiecare an, ceva merge mai departe, în cosmos și în noi.

Cum privim anul vechi și cum îl privim pe cel nou? Cu ușurință. 

Ne punem în acord interiorul și exteriorul cu un pendul cosmic. Ca urmare, lăsăm vechiul an să se termine, așa cum a fost el și lăsăm noul an să vină, cu orice ar aduce, fără să avem nici un regret și fără nicio îngrijorare pentru ceea ce va veni. 

În fiecare an, devenim din nou conștienți că noi mergem înainte, și că lumea merge înainte, totul este fixat într-o mișcare eternă pe care ne putem baza și în care putem avea încredere. 

Avem noi vreo importanță pentru aceasta mișcare cosmică? Evident, da, altfel nu am fi purtați de ea. 

Putem cădea în afara acestei mișcări? Evident, nu. Deoarece această mișcare este cosmică, nimic nu poate fi separat sau exclus din ea. Dimpotrivă, cosmic înseamnă că totul este conectat cu toate celelalte și, mai mult, este conectat cu forța care acționează în toate lucrurile, care mișcă și dorește totul pe măsură ce se mişcă. 

Astfel, în fiecare an, din nou, la schimbarea anului, continuăm să gravităm pe orbitele noastre, mai mari sau mai mici. 

Cum? Cu încredere. 

Suntem pregătiți pentru ceea ce vine. Pregătiți să ne uităm înainte și să lăsăm în urmă ceea ce s-a terminat. Doar când vom lăsa trecutul în urmă, putem fi deschiși către ceea ce urmează. 

Când părăsim tot, suntem pregătiți pentru ceea ce este esențial.

Astfel pregătiți, ne eliberăm de tot ceea ce a fost și de tot ceea ce va urma, gata să existăm pentru un moment și să dispărem în următorul, asemeni tuturor lucrurilor. Ceea ce este esențial va veni sau este deja prezent, acum și aici? Exista oare un moment prestabilit în care esențialul ni se arată? Sau este de dinainte de începuturi acolo, și astfel se află dincolo de orice mișcare care l-ar putea genera? 

Ne îndreptăm toată ființa către esențial chiar acum, în fiecare moment, căci ceea ce este esențial nici nu vine, dar nici nu stă deoparte. Este acolo, este întotdeauna prezent. Totuși, faptul că suntem pregătiți pentru esențial, pentru ceea ce este ultim, se constituie într-o mișcare. 

Ce fel de mișcare este aceasta? Este mișcarea în care dăm drumul, renunțăm continuu, dăm drumul tuturor lucrurilor. 

Pierdem ceva prin această renunțare? Cum am putea pierde dând drumul lucrurilor, lăsându-le să plece, de vreme ce, ceea ce rămâne este esențialul, unul și același pentru toate? 

Să încerc oare să finalizez ceva din trecut, pentru ca această mișcare să îl aducă mai aproape de esență? Sau lucrurile se pot finaliza, inclusiv viața mea, deoarece ceea ce este esențial și ultim, este întotdeauna prezent, făcând posibil ca eu, asemeni tututor lucrurilor, sa-mi pot trăi sfârșitul? 

Cum mă pot pregăti pentru sfârșit? Admițând că nimic din trecut nu mă așteaptă, nepermițând lucrurilor din trecut să mă aștepte ca și cum ar trebui să restabilesc ordinea în trecut, retrospectiv. 

Ce se întâmplă când ceva din trecut mă așteaptă în acest fel, iar eu încerc să vin în întâmpinarea acestei așteptări? Mai rămân oare orientat spre sfârșitul ultim în toate privințele? Aceia care mă așteaptă să pun în ordine ceva din trecut, vor rămâne ei oare pregătiți și centrați pentru scopul ultim? 

Așa că voi pune deoparte tot trecutul aparent neterminat, acolo unde s-a încheiat pentru esențialul însuși, și lăsând toate lucrurile din trecut, în trecut, părăsind trecutul meu și trecutul altor persoane, sunt pregătit pentru ceea ce este esențial. Totuși, această finalitate fundamentală, esențialul, mă poate pune uneori în slujba a ceva din trecut, pentru a rezolva ceva din trecut, pentru ca acel aspect nerezolvat să poată fi pregătit pentru final și gata să se desăvârșească. 

Nu este posibil oare să ne găsim drumul către final, doar împreună? 

–

Anton „Bert” Hellinger (16 decembrie 1925 – 19 septembrie 2019) a fost un psihoterapeut german care a lucrat cu o metodă terapeutică cunoscută sub denumirea de Constelații Familiale și Constelații Sistemice. A urmat studiile de filosofie, teologie și pedagogie. După saisprezece ani petrecuți ca misionar catolic și preot paroh alături de zulusii din Africa de Sud, se întoarce în Germania, unde devine mai întâi psihanalist, apoi elaborează metoda de terapie sistemică familială și scrie cărți în care explică metoda sa.

Foto. Muntele Băișorii, Cluj by Laurențiu Galdau on Unsplash