Descriere
Din viaţa unui înger întrupat, reprezintă un apel la Trezire şi conştientizare de sine. O conștientizare care te va apropia de Tine și esența ta.
O coincidenţă bizară, o atingere aparte, un foşnet, un gând ciudat, o frază rostită cu subînţeles, un vis… sunt doar câteva dintre semnele prin care se spune că ne dăm seama că îngerii există. Un alt semn al prezenţei lor, în cazul de faţă a îngerilor întrupaţi, este apariţia acestei cărţii.
O carte care nu vă va promite rezolvarea tuturor problemelor și nici nu vă va da răspunsurile pe care le aşteptaţi de atâta vreme. În schimb vă va schimba însă modul în care le abordaţi, perspectiva pe care o aveţi asupra vieţii, în general, şi a prezentului, în special.
Din experienţele, trăirile, emoţiile, dar şi instrumentele şi metodele de lucru care vă sunt relevate veţi descoperiţi Calea spre voi înşivă, spre Esenţa Fiinţei voastre, spre divinitatea din voi.
“Din viaţa unui înger întrupat” reprezintă o sursă de inspiraţie. De asemenea, poate reprezenta şansa pentru eliberarea voastră, a sinelui întemniţat în reguli şi credinţe; este deopotrivă un Inceput pentru voi: ÎNCEPUTUL SPRE A FI sau…. chiar mai mult decât atât, A FI LIBERI şi AUTENTICI!
Dacă dorești o consultanță angeologică, găsești detalii aici.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.