Top
Image Alt

Shop

DESPRE SPIRITUALITATE

9,00

Răspunsuri la întrebări diverse privite prin prisma lumii spirituale. Doi Oameni cu un nivel diferit de evoluție și două viziuni ale aceleași monede.

Categorie:

Descriere

„Despre Spiritualitate”, reprezintă o scurtă introducere în lumea spirituală. O introducere care a stârnit atât controversa cât și admirația oamenilor. Oameni ce sunt la început de drum pe calea lor spirituală și, deopotrivă, maeștrii deja familiarizați cu lumea spirituală.

O carte-interviu care în anul 2011 a văzut pentru prima dată lumina tiparului. Iar după 9 ani, a reieșit la lumină fiind necesar să încheie un ciclu deschis cu mult timp în urmă. O carte care aduce aerul proaspăt al unei noi perspective.

Întrebările culese din seminariile, conferințele și unele emisiuni televizate la care a participat dr. Ovidiu Dragos Argesanu rămân de actualitate și în această vreme. Cartea, cu siguranță nu are cum să acopere numeroasele întrebări care apar de-a lungul evoluții spirituale, dar are avantajul de a fi perfectibilă.

Subiectele atinse sunt diverse, de la suflet, spirit, copii, karmă, boală, misiune personală, ortodoxie, și până la arme de lumină, sexualitate, vise, capacități extrasenzoriale, magie, animale și multe altele.

Despre Spiritualitate. Cealaltă față a monedei, aduce o viziune nouă. O carte care oferă posibilitatea oamenilor să înțeleagă și să pătrundă cunoștintele deja dobândite despre spiritualitate. De asemenea, provoacă și îndeamnă la căutarea și descoperirea propriilor răspunsuri.

 

Dacă dorești o consiliere în domeniul evoluției spirituale, găsești detalii aici.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „DESPRE SPIRITUALITATE”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *