Unul dintre Sfinții Părinți care a avut preocupări de pedagogie creștină și la care se raportează specialiștii moderni în didactică este Sfântul Ioan Gură de Aur. Acesta este printre primii dintre Părinții Bisericii care a abordat, în opera sa, întreaga complexitate a problemei educației copiilor și tinerilor, fiind unul dintre cei mai prolifici autori în acest sens.

„Orânduirea întregii lumi atârnă de educație“, credea cu tărie Sf. Ioan Gură de Aur.

„Educatorii firești“, cum îi numește Sfântul, pe părinți, au datoria nu doar să-și iubească și să-și crească copiii, ci și să-i educe astfel încât ei să devină oameni responsabili, cu valori autentice asumate, capabili să-i respecte și să-i cinstească după porunca Mântuitorului. Prin buna creștere dată copiilor lor, părinții nu sunt responsabili doar față de aceștia, ci își exercită și obligațiile și drepturile ce le revin în calitate de cetățeni – termen înțeles aici în sensul de locuitor al cetății, parte a societății civile, împreună cu ceilalți membri ai acesteia pentru pacea și bunăstarea ei, „după voia lui Dumnezeu, pregătindu-i“, în același timp, „pentru a deveni cetățeni ai cerului“ (I Timotei 2, 15) 11. În același timp să nu uităm faptul că Dumnezeu păstrează cu omul un „dialog continuu și progresiv“, prin care se relevă acestuia, cu scopul de a-l „educa“ astfel ca să se poată mântui, regăsindu-și chemarea sa spre îndumnezeire.

În acest sens, citim la Sfântul Ioan Gură de Aur: „Se cuvine, dar, ca și părinții, tata și mama, să nu se zbată să lase copiilor numai bani mulți și avuție multă, ci mai ales cum să-i facă bogați în modestie, bunătate și înțelepciune. Să-i facă să nu simtă prea multe numai din ale trupului, ci mai ales să se dorească după bunătate, după iubire și modestie.“ Astfel că „să nu ne străduim, dar, să adunăm bani ca să-i lăsăm copiilor noștri, ci să-i învățăm virtutea și să chemăm peste ei binecuvântarea lui Dumnezeu. Aceasta este cea mai mare bogăție, aceasta e bogăția cea nespusă, cea necheltuită, care sporește în fiecare zi bogăția noastră.“

Educația este o artă

 „Care artă, se întreabă Sfântul Ioan Gură de Aur, poate fi egală cu arta de a educa sufletul copilului, de a-i forma mintea tânărului? Cel care practică această artă trebuie să fie mai priceput și mai talentat decât un pictor și decât un sculptor.“ Practic, părinții sunt responsabili și de alegerea celor care le vor educa copiii mai departe – educatori, învățători, profesori, nefiind indicat să fie angajat „la întâmplare… pe cel dintâi venit.“

Ca cel ales să educe copii și tinerii trebuie să aibă convingerea, exprimată de pedagogul contemporan Constantin Cocoș, că „a educa înseamnă a cultiva curățenia sufletească și buna cuviință a copiilor și tinerilor, a-l crește pe copil moral și în evlavie, a avea grijă de sufletul lui, a-i modela inteligența, a forma un atlet pentru Hristos, pe scurt, a te îngriji de mântuirea sufletului lui. Educația este asemenea unei arte: artă mai mare ca aceasta nu există, pentru că, dacă toate artele aduc un folos pentru lumea de aici, arta educației se săvârșește în vederea accederii la lumea viitoare.“
Revenind la îndemnurile pentru părinți ale Sfântului Ioan Gură de Aur, este deosebit de important și conținutul a ceea ce le transmitem copiilor când îi educăm: „Toate trebuie să fie secundare pentru noi în fața grijii noastre pentru copii și a creșterii lor prin învățătura și cercetarea Domnului. Dacă un copil învață să gândească așa ca un credincios de la început, a dobândit o mai mare bogăție decât orice bogăție, precum și cea mai mare slavă. Nimic mai important nu vei reuși dacă-l înveți arta și învățătura lumească pentru a dobândi bani, pe cât dacă îl înveți arta de a disprețui banii. Dacă vrei să-l faci bogat, mai degrabă învață-l arta de a disprețui banii. Dacă vrei să-l faci bogat, aceasta să faci. Deoarece bogat nu e acela ce are nevoie de mulți bani și îl înconjoară multe bunuri, ci acela ce nu are nevoie de nimic. Aceasta să-l înveți pe fiul tău, aceasta să-i predai, aceasta e marea bogăție. Nu căuta cum să-l faci să se procopsească în învățături lumești și să ajungă ambițios, ci îngrijește-te cum să disprețuiască slava în această viață. Prin aceasta ar putea deveni mai strălucitor și mai slăvit. Acestea pot să le facă și săracul și bogatul. Acestea nu le învață nimeni de la dascăl, nici prin artă, ci prin cuvântul lui Dumnezeu. Să nu vrei să trăiască aici o viață lungă, ci acolo veșnic și nesfârșit. Dăruiește-i-le pe cele mari, nu pe cele mici. Ascultă-l pe Pavel când spune: «Creșteți-i prin învățătura și certarea Domnului». Nu te îngriji să-l faci retor, ci învață-l să trăiască duhovnicește. Fără aceea nicio pagubă nu se face, dar fără aceasta niciun câștig nu dă retorica nesfârșită. E nevoie de moduri, nu cuvinte. Caracter moral, nu capacitate, fapte, nu vorbe… Caracter moral, nu capacitate, fapte, nu vorbe. Acestea aduc împărăția lui Dumnezeu, acestea dăruiesc bunurile duhovnicești. Nu-i ascuți limba, ci curățește-i sufletul. Spun acestea nu ca să te împiedic să-l formezi lumesc pe copilul tău, ci să te împiedic să fii atent numai la aceasta. Să nu crezi că numai monahului i se potrivesc învățăturile Scripturii. Mai mult se potrivesc copiilor ce intră în viața lumească…“

Educația se face în familie prin exemplu personal

După Sfântul Ioan Gură de Aur: „Părintele transmite fiului modul său de a fi, cu toate aspectele de simțire, gândire etc.“ Educația se face în familie prin exemplu personal.

Dacă părinții nu pun preț pe virtute, cum vor pune preț copiii lor? Arhim. dr. Teofan Mada afirmă că: „Părinții sunt icoane ale lui Dumnezeu. Arhim. dr. Teofan Mada afirmă că: „Părinții sunt icoane ale lui Dumnezeu-Tatăl, ceea ce înseamnă că ei, prin comportamentul lor, fac vădită prezența iubirii lui Dumnezeu pentru copii – făpturile Lui.“

Personalitatea copilului este modelată inițial de părinți, iar dacă aceștia nu pun un început bun în lucrarea lor, mai târziu, dascălii în școală vor putea schimba prea puțin sau deloc răul făcut.

„Dacă nu plouă primăvara, degeaba va ploua mai târziu.“

Educația este deci o muncă de echipă: părinți, bunici, duhovnic, dascăli. Dar începutul, cei șapte ani de acasă, sunt fundamentali pentru parcursul cultural în viață al persoanei.

Sfântul Ioan Gură de Aur îndeamnă pe cel ce educă: „Învață pe copil să fie îngăduitor și bun cu oamenii. Copilul trebuie învățat să nu se răzbune, să rabde disprețul și desconsiderarea și să le facă pe toate care țin de propria îngrijire. Învață-l pe copil că toți oamenii sunt egali prin fire“ și continuă: „Auziți acestea, voi, părinților. Creșteți-vă copiii întru învățătura și cercetarea Domnului, cu multă băgare de seamă, voi, părinților. Tinerețea este sălbatică, având nevoie de mulți purtători de grijă, dascăli, pedagogi, îngrijitori, de mulți hrănitori. Este de dorit, deci, ca după atâtea necazuri, să poată fi stăpânită.
Tinerețea este ca un cal sălbatic, ca o fiară sălbatică, și trebuie stăpânită… și dacă de la început și din cea mai fragedă vârstă a copilăriei îi vom pune niște hotare bune, după aceasta nu vom avea nevoie de multe osteneli, ci obișnuința va deveni lege. Să nu-i lăsăm să facă ceva din cele plăcute și vătămătoare, și nici ca unor copii să le facem totdeauna pe placul lor, ci mai cu seamă să-i ținem în întreaga înțelepciune și cumpătare, fiindcă abuzul de acestea pierde tinerețea mai mult decât orice.”

Mai mult, Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă că „înavuțirea distruge totul“, căci „ne îngrijim să lăsăm copiilor noștri moștenire mare“, astfel că, de fapt, nu copiii sunt grija, ci averile. Iar această situație este cauza pierderii din vedere a tulburării care „răstoarnă totul cu susul în
jos“, valorile autentice fiind înlocuite de pseudovalori. Mai mult, Sfântul consideră că părinții sunt vinovați pentru că permit copiilor lor să crească fără a-și asuma responsabilități, „umblând vreme îndelungată ici-colo fără frâu“.

Părinții, ca prieteni ai copilului

Mulți părinți în zilele noastre confundă relația dintre părinte și copil cu cea de prieteni. Copilul nu poate fi un prieten, după cum nici părintele nu trebuie perceput de copil ca un prieten. Nici învățătorii și profesorii nu pot fi prieteni. Iar motivul este simplu: cei ce educă trebuie să o facă în limitele experienței și autorității pe care aceasta le-o conferă.

Ei cunosc finalitățile demersurilor din prezent și le pot proiecta în viitor. Copiii și tinerii nu au această abilitate de proiecție, bazată pe analiză, sinteză la care se adaugă înțelepciunea dobândită pe parcursul vieții. Ca urmare, cei care învață trebuie să cunoască și să accepte această autoritate care este în favoarea lor. Critica poate avea un caracter constructiv, iar teama poate fi salvatoare. Și amintim de teama înțeleasă ca frământare lăuntrică ce motivează și păzește în același timp. „Cel care se teme de Domnul va cinsti pe tatăl său și ca stăpânitori va sluji celor care l-au născut“ (Înțelepciunea lui Isus Sirah 3, 7).

„Copii, ascultați pe părinții voștri în Domnul, că aceasta este cu dreptate“ (Efeseni 6, 1).

Revenind la valorile pe care le transmitem copiilor noștri, este important ca fiecare părinte să proiecteze virtual tot demersul său educativ în viitorul copilului său. Educația are finalități care vor fi atinse în ani, zeci de ani, în viața copilului devenit adolescent, tânăr și apoi adult. Din această perspectivă, responsabilitatea adultului care crește și educă un copil este uriașă.

Acesta trebuie să-și asume o ierarhie de valori la rândul său și aceasta nu o poate face decât în Biserică, pentru a avea acces la valorile autentice, cele creștine: „Dacă sufletul tânăr primește pecetea bunelor principii, nimeni nu va mai putea să le șteargă, atunci când ele se vor întări ca ceara sigiliului.”

Scopul educației este dobândirea înțelepciunii

Sfântul Gură de Aur ne spune clar că „Dumnezeu ne ajută să ne creștem copiii“. În educație, cea mai bună strategie este modelul. Iar modelul absolut este Hristos! Scopul educației este formarea personalității, ar spune pedagogii. Însă scopul real este dobândirea înțelepciunii și urmarea lui Hristos, astfel încât fiecare om să își poată îndeplini menirea.

„Nu-i necuviincios, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, să-i trimitem pe copii la arte și la școală și să facem totul pentru acest scop, dar să nu-i creștem cu învățătura și certarea Domnului?
Exact de aceea noi mai întâi câștigăm roadele, când îi creștem pe copiii noștri și îi facem nerușinați, desfrânați, neascultători, grosolani. Deci, să nu facem aceasta; să acceptăm sfatul fericitului Pavel, să-i creștem cu învățătura și certarea Domnului. Să le dăm exemplul și să-i obișnuim să-și facă timp citirii Scripturii“, copiii trebuind „să fie cuviincioși, să se distingă prin cumințenie și să fie lăudați și de oameni și de Dumnezeu“.

Și, concluzionează Sfântul Ioan Gură de Aur: „Deci, să-i pregătim dinainte pe copiii noștri, astfel încât să poată să le suporte pe toate și să nu se mire de câte le vin. Să-i creștem prin învățătura și mustrarea Domnului, pentru care ne așteaptă mare răsplată. După ce oamenii fac statui împăraților și le pictează chipurile, se bucură de atâta cinste, noi, ce înfrumusețăm chipul împărătesc (fiindcă omul e chipul lui Dumnezeu), nu ne vom bucura de nenumărate bunuri, după ce-i facem din nou pe copii asemănători cu Dumnezeu?
Pentru că aceasta înseamnă virtutea sufletului, când îi învățăm să fie buni, să nu se înfurie, să fie fără răutate. Toate acestea sunt semnele distinctive ale lui Dumnezeu, când îi obișnuim pe copiii noștri să facă fapte de binefacere, să fie filantropi, când îi învățăm să nu țină cont deloc de cele prezente.

Aceasta, deci, să fie lucrarea noastră, să ne modelăm pe noi înșine și pe copiii noștri și să-i obișnuim spre ceea ce trebuie. Fiindcă, cu ce curaj vom sta în fața altarului lui Hristos? Când acela ce are copii neascultători e nevrednic pentru episcopat, cu mult mai mult pentru împărăția lui Dumnezeu. Ce spui? Și dacă avem o femeie destrăbălată, și dacă avem copii neastâmpărați, vom da seama? Da, dacă nu facem tot ce putem, cu atenție. Nu e suficientă doar propria noastră virtute ca să ne salvăm. După ce acela ce n-a folosit un talant n-a câștigat nimic și este condamnat atâta, e evident că nu e suficient să avem virtute ca să ne salvăm, ci trebuie să ne îngrijim și de virtutea altuia. Să ne îngrijim mult și de femeia noastră, să ne îngrijim mult și de copiii noștri și de slujitorii noștri și de noi înșine mult și să ne corectăm pe noi înșine și pe alții, să-L rugăm pe Dumnezeu să fie ajutorul nostru în această lucrare. Să ne vadă că ne îngrijim de aceea, să ne îngrijim pentru acea lucrare, ne va ajuta. Dar dacă ne vede că nu ne interesează nicidecum, nu ne va ajuta… nu ne va da mâna Lui. Deoarece Dumnezeu nu ne va pune la dispoziție ajutorul Său când dorim, ci când ne ostenim și noi. Ajutorul nu e ajutor celui ce șade, ci aceluia ce el însuși lucrează. Și Dumnezeu are puterea de a-l aduce la sfârșitul lucrării, ca să ne învrednicim toți să ne desfătăm de bunurile ce ni le-a permis.”

–
Surse și Referințe:

https://www.academia.edu/126916463/Sf%C3%A2ntul_Ioan_Gura_de_Aur_despre_educa%C8%9Bia_copiilor_%C8%99i_tinerilor?email_work_card=view-paper

https://mitropolia-banatului.ro/33554432/wp-content/uploads/2012/06/Invierea-6.pdf

Cum să educăm ortodox copilul, traducere din limba rusă de Adrian I. Tănăsescu Vlas, Editura Sophia, București, 2011
Sfântul Ioan Gură de Aur, Părinţii şi educarea copiilor, Editura Agapis, 2010
Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt despre cum se cade să-şi crească părinţii copiii, trad. de diac. Ioan I. Ică jr., în Maica Magdalena „Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor azi”, Editura Deisis, Sibiu, 2000

Despre educatia copiilor, trad. rom. Maica Magdalena, ediția a II-a, în colecția „Philosophia Christiana“, Editura Deisis, Sibiu, 2006

Sfântul Ioan Gură de Aur, Părinţi, copii şi creşterea lor, trad. Zenaida Anamaria Luca, col. „Rugul Aprins“, Editura Panaghia, 2002
Irina Leonte, Familia creştină: Părinţi şi copii în „Familia creştină azi“, Editura Trinitas, Iaşi, 1995

Constantin Cucoş, Pedagogie Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 1996

Foto: Ben White on Unsplash

Citește și alte articole despre copii aici.