Oameni și scrieri valoroase, o nouă rubrică a blogului prin care voi aduce la lumină oameni valoroși care au scris cu drag și dor de om, de țară, de patrie și de Iubire or de Dumnezeu.

Încep cu Aurelian Silvestru nu pentru că este mai special decât cei care vor urma, ci pentru că prin intermediul său, a cuvintelor exprimate sau scrise de domnia sa a apărut gândul acestei rubrici pentru voi, cititorii mei.

Multe împărtășesc cu dânsul, de la modul în care simte și trăiește viața, simplitatea în vorbă și port și până la ideile pe care am descoperit că le avem în comun. Asta mă face să cred că acolo, undeva, toți cei care gândim și simțim asemenea ne întâlnim nu doar în idei, în gânduri, ci și-n aspirații sufletești. Suntem continuatori ai celor ce am fost și vom veni!

Scriitor, traducător, publicist, psiholog și pedagog. Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, este cel care înființează prima instituție privată de învățământ din Republica Moldova – liceul Experimental de Creativitate și Inventică “Prometeu” din Chișinău, punând la temelia lui principiul: “Sănătate, inteligență și talent, unite prin cultura într-o personalitate creativă, capabilă să ne reprezinte cu demnitate pretutindeni în lume și să pună umărul la prosperarea întregului neam”. Președinte al Asociației de Creație TOCONO și al editurii cu același nume, autor de manuale școlare și studii de psihologie sunt doar câteva din domeniile în care activează.

Dintre lucrările sale publicate amintesc doar câteva:

Cunoaște-te pe tine însuți (1983), Daciada (1991), Noi și biografa omenirii (1998), Ispita nemuririi (2000), Templul Bunătății: legende (2005), Cel rătăcit (2009), Fărâme de suflet (2011), A doua șansă (2011), Neodihna cuvintelor (2012), Surâsul zeilor (2014), Aforisme (2014), Și tu ești singur? (2015), Femeia alege (2016), Copii cerului (2016), Povești pentru adulți (2016), Îngerii dispar în ploaie (2017), Cavalerul cu aripi de petale: povestiri (2018), Actorul anonim (2021), Nimeni nu învinge singur (2022), Copilul Înțelept (2022), Curajul de a visa (2023), Zborul dintre el și ea (2023).

Consider că orice carte ar trebui să fie una de căpătâi, una în care valorile să abunde, în care poveștile să fie inspirate din realitate, iar Bunul Dumnezeu să ia parte, deoarece acolo unde este Dumnezeu, toate sunt în firea lucrurilor. Și aceste cărți aduc fărâme de lumină și de adevăr!

Cartea care aduce binele și adevărul

O carte trebuie să te facă mai bun și mai fericit după cum spunea regretatul Nicolae Dabija, scriitor și istoric literar din Republica Moldova, bunul prieten al scriitorului Aurelian Silvestru.

Și eu consider că aceste cărți ne fac mai buni și mai fericiți. Mai drepți și mai onești. Mai dornici de adevăr.

Domnia sa consideră că scriitorul ar trebui să lase loc și pentru Dumnezeu în paginile cărții. Literatura este suflet și sufletul este Dumnezeu. O carte din care lipsește Dumnezeu nu este o carte bună.

Dumnezeu este în bine și acolo unde binele lipsește, lipsește și Dumnezeu. Răul este o lipsă a binelui, deci și a lui Dumnezeu.

O carte trebuie să și educe, să sprijine omul, să-l ajute să-i crească aripi dacă este nevoie, pentru că lumea este imperfectă. Contează, însă, nu cum o găseşti când vii, ci cum o lași când pleci… Încearcă să laşi în urma ta lucrurile un pic mai bune decât le-ai găsit! Şi nu uita că Binele şi Adevărul au fost şi trebuie să rămână împreună…” spunea el printre multe altele.

Fireşte, pentru asta trebuie să munceşti. Succesul fuge de cel care fuge de muncă, iar celebru te face nu talentul, ci munca susținută de talent, adaugă domnia sa în scrierile și discursurile sale.

O carte este întotdeauna un prieten care nu te trădează, care este acolo pentru tine, la orice oră din zi și din noapte.

Cartea continuă să fie pilonul de bază care formează personalitatea, consideră acesta. Când un adult sau un copil deschide o carte, să o închidă cu regret. Să aibă bucuria unei revelații. Un scriitor este obligat să aducă lumină prin cărțile sale.

În literatură ar trebui să intre doar cuvintele pe care le poți rosti în biserică. Dacă într-o carte nu ai loc pentru Dumnezeu cartea aceea nu merită să fie deschisă.

Cuvintele sunt luminoase și întunecoase. Datoria unui scriitor este să aleagă doar cuvintele care aduc cât mai multă speranță în sufletele cititorilor. Este important ca această speranță să fie adusă alături de valorile umane.

Cuvintele uneori sunt otravă, alteori leac. Le folosim la întâmplare și uneori suferim, alteori suntem foarte fericiți. Un scriitor conștient de aceste lucruri nu poate folosi cuvintele ca pe niște arme, care îl fac pe om să sângereze. El, ca scriitor, trebuie să sângereze și trebuie să scrie cu „sângele” lui, nu cu sângele altora.

Un om care citește mult nu se lasă ademenit de magia cuvintelor. El le și înțelege, le prețuieste, știe să le folosească acolo unde e locul lor.

Cărțile bune nu merită să fie închise, cărțile rele nu merită să fie deschise.

Dar să vedem ce mai spunea domnia sa…

Ce înseamnă a fi scriitor?

A fi scriitor înseamnă a-ți asuma, din start, și misiunea de Învățător. Fiece carte e un mesager trimis în lume să înmulțească Binele, Frumosul, Adevărul. O poate face doar în cazul când lectura devine dialog. De cititor depinde măsura în care acceptă (sau nu) așa-numita „comunicare bilaterală” – de cultura și nivelul pregătirii lui. Menirea școlii e să educe un cititor deschis către comunicare. Personalitatea, în fond, rezultă din comunicare, din socializarea omului cu cei din jur.

Ca să te afirmi, trebuie să cutezi, să mergi înainte, depăşind rătăcirile, mizeria, nedreptatea şi propriile tale slăbiciuni. Mai ales pe ele! Şi, principalul, să nu te opreşti, să nu dai înapoi, să nu te mulțumești cu victoria zilei curente. Talentul trebuie demonstrat în fiecare zi!

Ca oameni, trecem prin diferite traume. Ne doare. Suferim. Ne împietrim. Or, în acest caz, literatura devine tratament. O carte bună e ca o lacrimă menită să topească gheața până și din sufletele celor care nu pot plânge.

Ar fi o lipsă de bun simț să scrii de dragul scrisului, fără a te întreba: pentru cine scriu? Una e să intri într-un auditoriu plin de studenți și cu totul alta e să te duci la grădiniță, să dialoghezi cu preșcolarii. Ca scriitor, mă interesează foarte mult destinatarul muncii mele și, deoarece nu știu din timp cine îmi va deschide cărțile (un copil de șapte ani sau unul de șaptezeci de ani), mă străduiesc să fiu interesant pentru toate categoriile de vârstă.

Și nu contează atât de mult frumusețea frazelor, cât gândul încorporat în ele.

Cititorii trebuie educați?

Cel mai mult mi-e teamă de oamenii care se tem de carte. Sub soare, nu există un loc mai trist decât un suflet care n-a citit nimic. Cum să te resemnezi în fața unui cititor incult?

Am văzut oameni plângând de durere. Am văzut oameni plângând de fericire. Dar am văzut și oameni care nu puteau să plângă, din cauză că sufletul le era împietrit de nepăsare. Indiferența e sinonimul nopții. Poate tocmai de aceea cu adevărat întuneric este nu acolo unde nu există lumină, ci acolo unde nu există speranță. Literatura înseamnă Speranță. Ca să ai priză la public, trebuie să-ți educi cititorul, să trezești în el speranța, dorul de zbor…

Trăim vremuri bolnave. E afectat și cititorul. E grăbit. E dezorientat. Preferă „lecturile ușoare”. Nu vrea efort. Se teme de cărțile care îi solicită un dialog profund… Salvarea e în școală. După mine, omenirea va fi salvată de Copilul Deștept și Bun la Suflet, dacă, desigur, școala va reuși să-l smulgă din superficialitate. Mă sperie nu limitele, ci oamenii care nu încearcă să le depășească. Poate de asta nici nu obosesc să reafirm: victoria e dincolo de imposibil!

Cine nu știe de limite se transformă într-un limitat.

E suficientă vocația de scriitor?

Ca să reușești (în școală, în familie, la masa de scris) trebuie să uiți de tine și să muncești așa, de parcă ai avea de dat socoteală Bunului Dumnezeu. Asta ar fi ideea centrală ce trece, ca un fir roșu, prin toate cărțile mele: spiritualitatea! Să nu scrii nici un cuvânt pe care nu l-ai putea rosti în fața altarului. Să nu ne rușinăm să fim morali. Să nu uităm de rădăcini, de neam, de Adevăr și de Credință. Acesta e rostul unui scriitor adevărat.

Mulți își imaginează că, pentru a face literatură, e suficient să ai vocație de scriitor. În realitate, nu poți crea adevărate valori, dacă te sprijini doar pe abilitatea de a mânui frumos cuvintele. Se cere nu atât inspirație, cât muncă. O muncă istovitoare în care, uneori, ești nevoit să folosești, în loc de cerneală, propriul sânge.

Cea mai lungă, pasională, zguduitoare și frumoasă poveste se scrie în sufletele oamenilor.

Înainte să ne naştem, scria Aurelian Silvestru în „Aforismele” sale, Dumnezeu ne dă voie să căutăm prin lada cu talente şi să ne alegem unealta viitoarei înzestrări:
o pensulă, un bisturiu, un volan sau un stilou. Cu ochii închişi, răscolim pe dibuite prin mulţimea de obiecte care înțeapă, ne rănesc, ne sperie, ne taie… Majoritatea dintre noi aşa şi se retrag cu mâinile goale!

Proza lui e simplă şi profundă. Intri în ea ca într-o apă vie care te lecuieşte de singurătate, de frustrări, de egoism, scria Mihai Radu în anul 2014.

Textele lui Aurelian Silvestru, scria poetul Vasile Romanciuc, sunt scrise cu inima şi confirmă mai vechiul adevăr, rostit încă de Vasile Alecsandri care zicea că „ceea ce este simțit adânc se spune simplu de tot”…

Simpleţea unei cărți este, probabil, cel mai complicat lucru spre care tinde un scriitor. Nu mă pricep prea bine la aşa ceva, dar bănuiesc că numele adevărat al acestei „simplețe” este măiestria, adică Talentul.

Între Meserie şi Talent e atât de puţin loc, încât nu încape decât Dumnezeu: nimeni nu trece de la Meserie la Talent, dacă nu trece mai întâi prin El, afirmă scriitorul… actul de creație este definit sub multe forme în scrierile sale.

Scriu puțin, mărturisea el undeva. E periculos să scrii mai mult decât citești!

Vocaţia înţeleasă ca o datorie explică foarte multe din performanțele realizate de Aurelian Silvestru. Dacă fiecare din noi şi-ar aborda viața ca pe o datorie (datoria de a face cât mai mult bine pentru alții), atunci, cu siguranţă, am trăi mai bine și am avea cu mult mai multe motive de a ne mândri cu ceea ce am reușit.

Un scriitor moare când cărțile se prăfuiesc pe rafturile bibliotecii. O carte moare când nimeni nu-și mai amintește de ea.

Purtat pe aripile unei idei înaripate

E o plăcere să te lași purtat pe aripile unor idei înaripate, să guşti din metaforă, să cobori în adâncurile tenebre ale subconştientului, descoperindu-te pe tine însuți din alt punct de vedere… Când survine ceva rău în viața ta, zice autorul, amintește-ți că singurul responsabil de tot ce ți se întâmplă eşti tu însuți.

Îmi consult notițele făcute după lecturarea ultimelor cărți publicate de Aurelian Silvestru şi descopăr o mulțime de pasaje subliniate pentru a fi recitite, ne lasă scris amicul său Mihai Radu. Iată câteva din ele:

• Un Om Mare poate fi mai mic decât o lacrimă, dar, neapărat, este la fel de pur ca ea…
• Victoriile cu care nu te poți mândri sunt ca banii pe care nu-i poți cheltui (ori nu sunt ai tăi, ori nu au nicio valoare)…
• Adevărul merită tot sângele care se varsă pentru el…
• Dacă n-ai înțeles că singurul tău prieten eşti tu însuți, înseamnă că n-ai avut prieteni…
• Nu eşti bun de nimic, dacă eşti bun doar pentru tine…
• Fericit este nu omul care are ce-i trebuie, ci omul căruia nu-i trebuie mai mult decât are…
• Când mergi pe urmele altora, nimeni nu observă pe unde mergi tu…
• Călăul care se bucură când pedepseşte victima este şi el o victimă…
• Cezar a fost un om ca tine, deci şi tu poți să devii un Cezar ca el…
• E ridicol să alergi după laude, dar nimeni nu oboseşte când o face…
• Dacă vrei să-ți vezi defectele umblând prin lume, fă-ți discipoli…
• Creația se sprijină în egală măsură pe teamă şi pe curaj: curajul de a crede în ziua de mâine și teama că mâine s-ar putea să nu existe…
• Eşti liber, dacă ştii să accepți ceea ce nu poţi schimba…
• Iubirea poate fi și otravă, şi leac, iar cei îndrăgostiți o beau întotdeauna la nimereală…
• A fi cult înseamnă a avea simțul valorii, după cum a fi educat înseamnă a avea simțul măsurii…
• Când porți cu neglijență o haină, ajungi să-ți fie ruşine de ea… Cu reputația se întâmplă la fel…
• Nu desconsider inspirația, dar sunt convins că, fără muncă, nimeni nu şi-ar aminti de ea…
• Dacă dincolo de moarte nu există Dragoste, la ce bun veşnicia?

Cred că un bun scriitor se naște și dintr-un om bun. Și domnia sa este un om bun care și-a creat un drum al său, nu a mers pe urmele celorlalți deoarece în opinia sa – dacă mergi pe urmele altora, nimeni nu vede pe unde mergi tu.

Un ultim gând de azi din creația sa…

Două lucruri ne trebuie pentru fericire, spunea el: o dragoste şi o vocație, dar ambele – adevărate!

–
Surse:
Autorul în relație dialogică cu cititorul  

Aurelian Silvestru – Wikipedia

Asociația scriitorilor de limbă română din Quebec

Biobibliografia Aurelian Silvestru pdf

Scurtă Biografie

Foto. Alvaro Serrano on Unsplash

Citește și alte articole despre oameni și scrieri valoroase aici.