Imaginea prezintă pictura „The Maze” de William Kurelek, care m-a impresionat într-un mod total neașteptat.

M-am întrebat: ce oare altceva mai poate adăposti mintea? Deși am auzit de Kurelek abia recent, observ cum mulți se pot identifica cu viața sa: hărțuirile în copilărie; neputința de a se exprima; lupta îndelungată cu sentimentele lor încă de mici; durerile și nenumăratele întrebări care rămân fără răspuns, dar și incursiunea acestora în lumea diverselor terapii. Oameni care se confruntă cu probleme de sănătate mintală, care interpretează viața lor în moduri atât de diferite, ca în final unele povești să aibă chiar și un final bun. Cazul de față este unul în care Kurelek a reușit să depășească dificultățile pe care le-a manifestat (cum ar fi incapacitatea de a-și găsi un partener romantic), temerile din copilărie (a fi dat afară de tatăl său alcoolic) și să se elibereze din labirintul propriei minți în care se simțea prins.

 

Creată în 1953, în timp ce Kurelek era internat la Spitalul Maudsley din Londra, pictura este o reprezentare autobiografică a minții artistului: „A trebuit să impresionez personalul spitalului ca fiind un specimen demn de păstrat.”

 

I s-a oferit o cameră care servea și ca studio, unde putea picta. Kurelek simțea cu tărie că trebuie să-și justifice prezența acolo pentru doctori, așa că a început să picteze Labirintul, „înfățișând toate problemele sale psihice într-un ambalaj elegant”.

 

Opera sa a fost influențată de copilăria petrecută în prerii, de rădăcinile sale ucraineno-canadiene, de luptele sale cu bolile mintale și de convertirea sa la romano-catolicism.

 

Pe la mijlocul anilor douăzeci se mutase în Anglia. În 1952, suferind de depresie clinică și probleme emoționale, s-a internat la Spitalul de Psihiatrie Maudsley din Londra. Acolo a fost tratat pentru schizofrenie. În spital a pictat, realizând „Labirintul”, o reprezentare sumbră a tinereții sale chinuite. Experiența sa în spital a fost documentată în cartea Bibliotecii de Științe ale Vieții, „Mintea” , publicată în 1965.

 

Ce înfățișează lucrarea?

Lucrarea înfățișează un cap deschis, dezvăluind un labirint de scene din viața lui Kurelek și luptele sale cu boala mintală.

Un șobolan de laborator ghemuit, simbolizând spiritul său, este prins în acest labirint de gânduri și amintiri nefericite.

În interiorul craniului, fiecare compartiment conține o bucată de hârtie, reprezentând o amintire sau un gând. Compartimentul central, însă, conține doar un șobolan alb, care reprezintă spiritul lui Kurelek. Șobolanul este încolăcit și inert, după ce a alergat prin labirintul craniului mestecând o bucată din fiecare bucată de hârtie și găsind-o nedigerabilă.

Craniul din pictură a fost deschis cu o panglică, pentru a sugera munca medicilor de la spitalul de boli mintale, încercând să pună un diagnostic corect. Kurelek a înfățișat spiritul șobolanului ca fiind inert, nevoitor să părăsească închisoarea, chiar dacă aceasta fusese deschisă pentru el. Acesta era modul lui Kurelek de a le arăta medicilor săi care era meseria lor.

 

El scrie, în autobiografia sa: „Acum curățați-mă, vă provoc pe voi, oamenii de știință, și puneți-mă la loc – o personalitate fericită, echilibrată, matură, împlinită. Ridicați șobolanul acela, relaxați-l și lăsați-l să alerge liber!”

Imagini cu Labirintul au fost folosite în cursurile de psihologie, inclusiv la cel al lui James Maas de la Universitatea Cornell. Maas a fost implicat și în realizarea filmului original The Maze: The Story of William Kurelek (1969), care a câștigat un premiu Red Ribbon pentru cel mai bun documentar educațional la Festivalul American de Film din 1972.

Pictura este expusă la Muzeul Bethlem Royal Hospital din Beckenham, Kent, Marea Britanie.

 

Interpretări succinte ale operei

Următoarele interpretări ale Labirintului au fost oferite de Kurelek însuși, în autobiografia sa „Someone with Me” și în relatările sale despre Spitalul Regal Bethlem, care găzduiește astăzi pictura.

 

În afara craniului
Spiritul șobolanului din cavitatea centrală a craniului are acum o vedere spre exterior, dar nici lumea exterioară nu este reprezentată ca un loc atractiv.

Fundalul unui lan de grâu: Fundalul picturii este un lan de grâu devorat de lăcuste sub soarele arzător (aceasta provine dintr-un incident de la ferma Kurelek, când William era băiat). Kurelek scrie: „aceasta se referă la convingerea mea că problemele mele provin în mare parte din faptul că tatăl meu și-a vărsat asupra mea impotența furioasă în fața eșecurilor agricole.”

Corpul craniului: Corpul, văzut prin ochi, nas și gură, este într-o poziție de prosternat, pentru a sugera că Kurelek „nu mai putea rezista vieții”.

Excremente: În fața nasului, văzută direct prin el, se află o grămadă de excremente cu muște care bâzâie în jur. Kurelek compară acest lucru cu ceea ce el și alți copii ar lăsa pe câmpuri, iar pentru el are implicații swiftiene și shakespeariene: „lumea este o grămadă de bălegar, iar rasa umană este un nor de muște care se târăsc peste ea pentru a-și suge existența.”

Caverna gurii: Zona gurii craniului a fost umplută cu rumeguș, acoperind o carte de poezie, un plic cu discuri clasice și un desen de Michelangelo. Acesta era modul lui Kurelek de a spune că sensibilitatea sa artistică, ultimul lucru pentru care mai trebuia să trăiască, dispăruse, îngropată de ceea ce el numea depersonalizarea sa.

Brusture: În cavernele de deasupra zonei gurii există mai multe brusturi țepoași; când Kurelek era tânăr, avea senzația că aceștia îi înfundă gâtul. Unul a fost disecat, tăind prin mai multe straturi, doar pentru a găsi un vierme în centru. Aceasta a fost o referire la efortul de analiză și diagnosticare al medicilor care s-a dovedit a fi „nu merita efortul”. Un alt brusture este inversat, cu țepi îndreptați spre interior, străpungând un copil mic. De o parte și de alta a brusturelui se află o față zâmbitoare și o față furioasă, reprezentând două fațete ale tatălui lui Kurelek. Tatăl său este menționat ca un alt brusture în spatele „brusturelui albastru dur și dominant, deschizând brusturele galben și moale, mama mea, pentru a elibera un lot comun de brusturi, frații și surorile mele și unul portocaliu unic – eu însumi”.

 

În interiorul craniului (stânga sus)

Tabloul Ucraina: În acest tablou, o țărancă aparent ucraineană este legată de un stâlp și închisă la căluș, cu o figură gigantică fără chip care se înalță deasupra ei. Femeia, reprezentând Ucraina însăși, este pe cale să fie violată de Rusia, iar situația ei dificilă este o reprezentare a atașamentului odinioară al lui Kurelek față de naționalismul ucrainean. Situația dificilă i-a provocat lui Kurelek depresie, deoarece s-a întrebat: „voi merge la război ca să o apăr sau să o salvez?… Mi-am amintit de cuvintele poetului din Primul Război Mondial – Wilfred Owen , «Este dulce și potrivit să mori pentru țara ta» – vechea minciună.”

Panoul cu soldatul chinez: Imaginea din acest panou este concepută ca un scut cu o creastă pe el. Înfățișează un soldat chinez în Coreea care îl împușca pe Kurelek cu baioneta. Această imagine este menită să reprezinte frica sa de război, care provenea din faptul că tatăl său îl ținea departe de armată.

Panoul de protest politic: În acest panou, bărbați, femei și copii defilează pe străzi cu pancarte de protest, cel mai important fiind „ RĂZBOIUL ESTE PACE ”. Aceasta este o reprezentare a deziluziei lui Kurelek față de „zelurile idealiste” ale „prietenilor săi comuniști și tovarăși de drum”. El scrie: „Cei care strigă cel mai tare pentru libertate sunt cei mai mari opresori atunci când reușesc să răstoarne actualul sistem conservator.”

 

Copilărie (dreapta sus)

Tabloul cu băiețelul: În acest tablou, un băiețel stă singur pe un câmp, cu copii care se joacă și au loc alte activități în fundal. Kurelek descrie acest lucru ca fiind „o amintire reală a momentului în care mama s-a plâns învățătoarei că noi, copiii Kurelek, eram hărțuiți, iar apoi au ripostat respingându-ne complet.”

Tabloul cu agresorul: În acest tablou, Kurelek se înfățișează pe sine fiind bătut și însângerat de un agresor macho. Nu este o amintire reală, ci ceva de care s-a temut întotdeauna. În prim-plan sunt un băiat care arată cu degetul și zâmbește, iar o fată care privește. Acest lucru este mai ancorat în amintiri, deoarece Kurelek scrie: „Fetele care m-au chinuit s-au bucurat în mod special când am fost doborât pentru că încercam să-mi apăr drepturile.”

Panoul cu pești: În acest panou, cinci pești zac într-o baltă de apă din prerie, în timp ce alți doi zac într-un loc uscat alăturat. Kurelek își amintește că i-a ucis cu o praștie împreună cu fratele său, deoarece „nu aveau scăpare”. Apoi s-a gândit că acesta era un simbol potrivit pentru „cruzimea unei societăți închise atât de nemiloase, cum se găsește într-o școală de la țară”. Kurelek a numit acest panou și o vizualizare a „filosofiei tatălui său, supraviețuirea celor mai vicleni, evidențiată de soarta peștilor nechibzuiți”.

Panoul țăranului: În acest panou, un țăran își dă jos fiul desculț din casă într-o viscol. În interiorul casei sunt câțiva alți copii așezați la ceea ce este probabil masa de seară. Din nou, aceasta nu reprezintă o amintire reală, ci o teamă de ceea ce s-ar putea întâmpla. Kurelek susține, de asemenea, că reprezintă „cruzimea părintelui din Europa de Mijlociu care crede că este stăpânul copiilor săi pentru că le-a dat viață”.

 

Plăcere socială (stânga mijlocie)

Panoul cu carusel: În acest panou, un carusel înșiră cupluri de păpuși dansante. Kurelek le numește păpuși de cârpă cu zâmbete cusute pe fețe, incapabile să simtă cu adevărat plăcere în această experiență din cauza depersonalizării. Această reprezentare se bazează pe cursurile de dans de la Spitalul Maudsley. Pe perete sunt pictate flori de perete, „pentru a-i comemora pe cei care nu pot primi invitații la dans”.

Tabloul cu taur: În acest tablou, un taur aleargă după o vacă, trăgând în urma lui un fier de întărit. Pasiunea sa, reprezentată de culoarea sa roșie, pare să blocheze durerea fierului de întărit. Taurul, scrie Kurelek, „reprezintă frica mea de latura animalică a sexului din mine”.

 

Muzeul Deznădejdii (dreapta mijlocie)

Acesta este un panou relativ mare care reprezintă lipsa de speranță. Este reprezentarea lui Kurelek a „inutilității efortului într-o lume lipsită de sens”. Pe perete există o serie de postere despre evoluția vieții, culminând cu om. Un alt poster este intitulat „Viitorul” și prezintă un nor gigantic în formă de ciupercă. Muzeul are mai multe instalații denumite, fiecare descrisă mai jos:

• Curaj – o persoană hotărâtă care își lovește capul de un zid de cărămidă
  • Iubire – o pereche de marionete din lemn „care parcurg mișcarea sărutului, dar nu simt nimic din cauza depersonalizării”
  • Răbdare – o piramidă de sticlă aflată în echilibru precar pe o minge
  • Prietenie – „un aparat conceput să funcționeze doar dacă victima rămâne fixă ​​la o distanță sigură: broasca nu îndrăznește să se zbată, altfel va intra în contact și va fi rănită de un șoc electric”
  • Religie – un crucifix de lemn blocat într-un mușuroi de furnici. Este aproape distrus din cauza faptului că a fost mâncat de furnici, reprezentând argumente raționaliste și ateiste
  • Industrie – o veveriță pe o bandă de alergare, ca să spună că „cu cât muncești mai mult, cu atât se așteaptă mai mult de la tine”
  • Continență – o oală clocotită, pentru a spune „dacă reprimi sexul sau furia, acestea ar putea exploda într-o zi, provocându-ți durere”
  • Speranță – un bărbat care încearcă să evadeze din muzeul deznădejdii. Mușchii, creierul și coloana vertebrală i-au fost îndepărtate, iar târnăcopul i-a fost tocit, ceea ce face ca încercarea sa să fie fără speranță.

 

Oamenii de știință (stânga jos)

Cele patru compartimente din partea stângă jos a craniului înfățișează o alegere pe care Kurelek a trebuit să o facă, între lumea exterioară (panoul din stânga) și spital (celelalte trei). Compartimentul eprubetei înfățișează viziunea lui Kurelek despre sine, analizată de medici, dar cele două compartimente din stânga reprezintă două interpretări diferite ale acestei analize: o conspirație binevoitoare (jos) și o persecuție răuvoitoare (sus).

Panoul „Frânturi de soare”: În acest panou, un bărbat se târăște printr-o porțiune întunecată de teren asemănător pădurii, separat de o barieră de gard viu de o mulțime de oameni care merg în soare. Subiectul trece pe lângă mai multe raze de lumină care străpung gardul viu, în lupta sa de a se mișca alături de mulțime. Acest panou îl înfățișează pe Kurelek ieșit din spital, dar încă izolat de „societatea normală”.

Panelul din eprubetă: În acest panel, mulți medici, câțiva dintre ei cunoscuți public, investighează un subiect uman în interiorul unei eprubete. Kurelek credea că știința poate oferi un remediu universal pentru toate problemele, dar, în același timp, considera supravegherea constantă a medicilor asupra lui uneori neplăcută. El credea că aceștia erau în mare parte freudieni și că ar atribui majoritatea problemelor sale unor inadaptații sexuale, așa că își descrie disconfortul ca fiind goală în acest panel. Deasupra subiectului pe jumătate gol din eprubetă se află un șarpe, care funcționează ca un catalizator pentru a dezvălui mai multe despre subiect. Kurelek scrie: „În acest caz, doctorul ar putea introduce o idee extrem de neplăcută la conferință, care m-ar face să mă zvârcolesc de jenă.”

Panelul conspirației binevoitoare: În acest panel, fiecare doctor face o încercare unică de a-l ajuta și satisface pe Kurelek. Unul folosește un Potir Trofeu, reprezentând onoarea. Altul folosește mâncare bună. Altul aduce o femeie să se culce cu el. Încă un altul încearcă cu „îngrijire blândă și grijulie”.

Panoul persecuției malefice: În acest panou, multe ciori atacă o șopârlă imobilizată, reprezentând cealaltă extremă a viziunii lui Kurelek asupra medicilor. El scrie: „Doctorii care se îmbracă în alb de spital sunt reprezentați în adevărata lor culoare – negru, exact ca păsările de pradă”. I-a reprezentat ca nepăsându-le cu adevărat dacă subiectul este vindecat sau nu, deși mai târziu a susținut că aceasta era o idee falsă și a atribuit-o fobiei tatălui său față de spitale. Tatăl dezvoltase fobia dintr-un incident cu William în timpul anilor de facultate. Un doctor i-a recomandat o operație de amigdale. Părinții lui au refuzat să o plătească, așa că William a folosit banii pe care îi câștigase ca tăietor de lemne. Dar ceva nu a mers bine și Kurelek a suferit o hemoragie, tușind sânge peste tot și și-a pierdut cunoștința. Următorul lucru pe care l-a știut a fost că și-a văzut părinții stând în fața lui „fierbând de furie” pentru ceea ce se întâmplase. Conform autobiografiei sale, aceasta a fost prima dovadă pentru Kurelek că părinților lui chiar le păsa.

 

Distrugere fizică (dreapta jos)

Panoul cu automutilarea: În acest panou, un tânăr își taie brațul și își analizează oasele. Se află într-un studio cu un schelet și mai multe sicrie, dar alege să se uite la „informații de mâna a doua”, un desen. Kurelek interpretează acest lucru în mai multe moduri:

1) o încercare de a descoperi prin observare dacă este real ca ceilalți oameni,

2) o încercare de a ieși din depersonalizarea sa confruntându-se cu „realitatea morții și a descompunerii corpului” și

3) „o formă de protest violent pentru a forța societatea să-l ajute și să acorde atenție nevoilor sale”.

Panoul cu banda transportoare: În acest panou, un bărbat este legat de o bandă transportoare îndreptându-se spre moarte, cu un ceas legat de picioare. Pentru Kurelek, acest lucru îl reprezenta nu doar pe el însuși, ci întreaga omenire, deoarece „inevitabilitatea morții” este pentru toată lumea doar o chestiune de timp. Ceasul este acolo pentru a indica exact cât timp este acesta, iar pentru bărbatul care ar trebui să fie Kurelek, acesta indică faptul că a parcurs o treime din drum.

 

Revenirea sa

La scurt timp după ce a pictat Labirintul, Kurelek a fost transferat la Spitalul Netherne. În timp ce se afla sub îngrijirea lui Edward Adamson, „părintele terapiei prin artă în Marea Britanie”, Kurelek a continuat să producă mai multe capodopere, dintre care câteva se află încă în Colecția Adamson.

 

Cu toate acestea, nu știința medicilor a dus la recuperarea sa finală. Descriind plimbările sale pe terenurile Netherne, el scrie: „Am mers și am mers, învârtindu-mă în jurul labirintului minții mele, exact ca șobolanul acela din pictura mea. Dacă doctorii nu păreau capabili sau interesați să descurce mârâitul, atunci eu, cel puțin, ar trebui să fac și să încerc tot ce-mi stă în putință înainte de a renunța.”

 

La un an după ce a pictat Labirintul, Kurelek a încercat să se sinucidă.

Eliberarea din închisoarea Labirintului avea să vină odată cu convertirea ulterioară a lui Kurelek la romano-catolicism; această evoluție este descrisă în filmul Labirintul lui William Kurelek.

După convertirea sa, a vizitat Lourdes în 1958 și a făcut o călătorie în Țara Sfântă în 1959, care în sine a fost o adevărată aventură. Mai întâi, luând Orient Express-ul, din nou în spatele Cortinei de Fier, prin Iugoslavia și Turcia, a fost introdus ilegal în Țara Sfântă pe o navă americană de transport cereale de la İskenderun la Beirut. Apoi, cu avionul, a mers la Ierusalim. Aici a vizitat locurile Calvarului și mormântul lui Hristos, combinate până atunci în Biserica Sfântului Mormânt; Camera de Sus, locul Cinei Cea de Taină; Grădina Ghetsimani; mormântul lui Lazăr din Betania, de cealaltă parte a Muntelui Măslinilor; și Betleemul, cu Biserica Nașterii Domnului; înainte de a merge pe jos peste fâșia de ținut al nimănui în Israel, conștient tot timpul că traversează pământul sfânt, drumul pe care îl parcursese Sfânta Familie. Experiența sa în Țara Sfântă, care, în ochii lui, se schimbase puțin față de acum două mii de ani, se reflectă în chipurile, locurile și peisajele înfățișate în seria sa Patimile lui Hristos după Sfântul Matei. S-a întors la Londra prin Roma.

 

În 1969, a făcut o călătorie în jurul lumii, oprindu-se în Africa de Sud pentru a o vizita pe sora sa, Sandy, apoi la Calcutta pentru a vizita o școală misionară din Darjeeling și, în final, la Hong Kong pentru a-și vizita copilul adoptiv. În 1970, a făcut prima dintre cele două călătorii pentru a vizita satul tatălui său din Ucraina sovietic. În Canada, a călătorit în toate locurile care apar în picturile sale.

 

În 1971, a pictat „Out of the Maze” , pe care a oferit-o cadou Spitalului Maudsley. Lucrarea îl înfățișează pe Kurelek alături de soția și cei patru copii ai săi rostind rugăciunea la un picnic lângă un iaz din prerie. Aparent o imagine a păcii, pictura conține amintiri ale unei viziuni mai întunecate a lui Kurelek. „Out of the Maze ” este o reamintire a faptului că lucrurile se pot îmbunătăți, chiar dacă pare că orice speranță este pierdută. O reflectare a modului în care lucrurile pot merge mai bine doar după ce au atins fundul. Prin tratamente precum terapia prin artă și credință, acesta a reușit să se recupereze. Această pictură arată viața sa după tratament și cum oricine se poate însănătoși după ce a atins cel mai de jos punct al vieții. O speranță că oricine își poate depăși temerile și își poate schimba viitorul îmbunătățindu-și prezentul și rezolvându-și problemele.

 

În ianuarie 1976, Kurelek a pictat muralul de la Capela Colegiului St. Thomas More din Saskatoon. A fost o culminare a multor influențe, muraliștii mexicani, Breughel și creștinismul său. Având probleme cu înălțimile, asistenta sa, Geralyn Jansen, a urcat până în vârf și l-a pictat pe Dumnezeu în mural, în imaginea aniconică a soarelui.

 

Kurelek a fost numit membru al Academiei Regale Canadiene de Arte. În 1976, a fost numit membru al Ordinului Canadei.

 

A murit de cancer la Toronto în 1977. Arhivele sale și o mare parte din lucrările sale, inclusiv seria „Patimile”, se află la Galeria de Artă Niagara Falls și la Biblioteca și Arhivele Canadei.

 

Surse:

The Maze painting

William Kurelek’s The Maze documentary film

–

Foto: The Maze / Credit Bethlem Royal Hospital Museum Archives

Citește și despre alte articole aici.