O nouă rubrică – 3 Recomandări – unde se vor regăsi articole cu cele mai diferite recomandări.
Un articol de început prezintă trei monumente care îmbină istoria, arhitectura și credința, oferind vizitatorilor o fereastră către trecutul încărcat de trăire spirituală. Iubesc să îmbin în scurtele mele călătorii, și ori de câte ori se poate, istoria, spiritualitatea, arhitectura, cultura. Pe scurt, spiritualul cu materialul, dincolo de frumosul care rămâne peste trecerea timpului.
Nu sunt doar monumente istorice, ci și puncte de reper spiritual pentru comunitate. Prezintă caracteristici arhitecturale specifice perioadelor lor de construcție, cu elemente care reflectă tradițiile locale în construcția de lăcașuri de cult.
Curtea de Argeș a rămas pentru mulți oameni un simbol al frumuseții și simplității umane. Chiar dacă orașul și-a pierdut repede titlul de ”capitală”, el a rămas unul dintre cele mai importante centre urbane până în perioada de început a secolului XX-lea.
Iată cele 3 recomandări de lăcașuri de cult cu poveste din Curtea de Argeș:
1. Biserica Olari, ce poartă hramul ”Adormirea Maicii Domnului” care se află în vestitul cartier de odinioară al olarilor, în apropierea Mănăstirii Curtea de Argeș. Este un monument cu aspect rustic, cuprinzând variate elemente de arhitectură din lemn și zidărie îmbinate original. Un punct de atracție turistică prin misterele sale. Dar prea puțin vizitată și admirată de turiști.
Situată pe strada Cuza Vodă în Curtea de Argeș, Biserica Olari este un loc ocrotit, simplu și familiar. Un spațiu mic și umbrit care te invită să admiri picturile atent lucrate dar și construcția străveche. Lăcașul de cult este primitor iar limba care se vorbește este limba sufletului.
Data construcției acestui monument religios nu a fost descoperită de niciun specialist în domeniu. Nu se cunosc meșterii, comanditarii și data construirii bisericii. Biserica olarilor a fost amintită pentru prima dată în 1687. În pofida acestui fapt, ipoteza este că pictura datează din anul 1869 (an care este indicat într-o inscripție din interiorul edificiului).
O inscripție aflată pe o cruce de piatră din vecinătatea construcției menționează câteva nume:
„Tudor, monahia Salomia…, Radul, Voica, Albul, Voina, Neacşa, Albul… Frăncul, Oprişa, Stanciu, Ivani, Rucsanda, Alba, Despa, Voicu“
Aceștia ar putea fi reprezentanții comunității urbane și a breslei olarilor care au contribuit la ridicarea lăcașului de cult.
Printre cercetătorii care au încercat să elucideze misterul datei construirii sale se numără : Nicolae Iorga, Grigore Tocilescu, Victor Brătulescu, Virgil Drăghiceanu și N. Ghika Budești și Grigore Ionescu – numele celor mai mari istorici și oameni care au pus bazele istoriei arhitecturii românești.
Chiar dacă s-a încercat elucidarea misterului datării construcției, a meșterilor sau al edificiilor care au servit model așezământului religios, aceștia nu au reușit. Data construcției rămâne, până în prezent, un mister.
Pe lângă acest lucru, mai există unul supărător, și anume că toată pictura bisericii este într-un stadiu avansat de degradare. Pictura nu se limitează doar la spațiul interior al Bisericii Olari, ea animează și exteriorul bisericii, transformând-o într-un edificiu diferit de cele normale.
Este cu adevărat o frumusețe care merită toată atenția voastră la următoarea oprire prin frumosul orășel din Argeș.
2. Biserica Sân Nicoară păstrează în morfologia denumirii sale, chiar forma arhaică a cuvintelor „Sfântul” – Sân şi „Nicolae” – Nicoară.
Tot ce a mai rămas astăzi din biserică se prezintă sub forma unor ruine aflate pe platoul parcului cu acelaşi nume. Zidurile prezintă o alternanţă de şiruri de piatră de râu şi cărămidă. Săpăturile arheologice au scos la lumină resturi de ceramică smălţuită, monede de argint şi aramă, inele de argint din secolul XIV-XV, vase de sticlă şi fragmente de frescă.
Legenda spune că ar fi fost ctitorită chiar de vestita Doamna Clara, mama vitregă a voievodului Vlaicu-Vodă. Tot legenda spune că doamna a adus mulţi preoţi catolici cu care spera să-i catolicizeze pe români. Reîntors victorios de pe câmpul de luptă, Vladislav Vlaicu s-a mâniat foarte tare la auzul politicii duse de mama sa vitregă şi a dat ordin să se tragă cu tunul cu ghiulele de piatră în biserică. Apoi a alungat-o pe mama sa, într-un car cu boi, în Transilvania. Fiind vară şi foarte cald, atunci când Doamna Clara a ajuns la Domneşti şi boii au văzut apa, au luat-o la fugă spre râu şi au răsturnat carul în râu. Doamna Clara s-a înecat. De atunci râul se numeşte Râul Doamnei.
Printre argeşeni chiar şi acum circulă mai multe zvonuri potrivit cărora între Curtea Domnească, Biserica Sân Nicoară şi Valea Doamnei există un tunel secret, tunel cu ajutorul căruia domnitorii din Argeş se puteau retrage în pădure.
Este un monument aflat în paragină, în care se mai adăpostesc oamenii străzii, neîngrijit, dar care este încărcat cu o energie aparte, o vibrație frumoasă care înconjoară colina pe care se află ruinele bisericii.
3. Mănăstirea Curtea de Argeș construită între 1515-1517 de Neagoe Basarab. Unul dintre cele mai celebre monumente de arhitectură din Țara Românească inclus în Lista monumentelor istorice din România. Este o mănăstire frecvent vizitată de turiști care-i trec pragul datorită bine-i cunoscute legende a Meșterului Manole care povestește despre eroul care a contruit mănăstirea Curtea de Argeș, conform baladei populare. Pentru a încheia construcția, el și meșterii săi au fost obligați să o zidească pe soția lui Manole, Ana, în zidurile mănăstirii. Această jertfă a devenit un mit al creației, fiind o expresie a sacrificiului necesar pentru a naște o operă de artă durabilă. Manole, deși cu inima grea, a supravegheat procesul, dar mai târziu s-a urcat pe acoperișul mănăstirii și a sărit de pe acesta, fiind apoi transformat de către divinație într-un izvor. Legenda Meșterului Manole ilustrează mitul estetic, arătând sacrificiul necesar pentru a crea o operă de artă durabilă. Este o poveste care a intrat în legendele neamului românesc și care a fost pusă în valoare în mai multe versiuni de către Vasile Alecsandri, Tudor Pamfile și Gheorghe Dem Teodorescu.
În afară de misterul baladei populare și a mormintele regale, la Mănăstirea Curtea de Argeș se află și moaștele sfintei Filofteia.
Sfânta Muceniță Filofteia s-a născut la începutul secolului al XIII-lea în apropiere de orașul Veliko Tărnovo, Bulgaria, într-o familie de țărani. Este crescută în dreapta credință și evlavie de mama sa, care moare când Filofteia era încă mică. Copila postea, asculta Scripturile, învăța să-și păzească neîntinată fecioria, iar mai presus de toate era foarte milostivă.
După ce mama sfintei a murit, tatăl ei s-a însurat a doua oară. Mama vitregă nu a iubit-o pe Filofteia, astfel că o bătea și o certa, pârând-o tatălui ei ca și acesta să o certe.
Cu toate acestea, tânăra fecioară nu se oprea din înfăptuirea binelui comunitar și le împărțea săracilor și flămânzilor hainele ei și mâncarea pe care mama vitregă i-o dădea ca să o ducă la țarină tatălui ei. Aflând de faptele ei și văzând că le împărțea săracilor, tatăl ei este biruit de mânie și uitând dragostea părintească, s-a pornit asupra ei, ca totdeauna, apucând-o de cosițe ca să o bată până ce se va liniști. Dar, nemaifiind stăpân pe el, a aruncat în ea cu toporul pe care-l avea la brâu și, lovind-o, a rănit-o la un picior. Iar din această rană sfânta a murit pe loc. Și tot locul acela s-a umplut de lumină. Sfânta era în vârstă de doisprezece ani când a murit.
Venindu-și în fire, tatăl ei a fost cuprins de spaimă și vrând să-i ridice trupul, nu putea nici să-l atingă, nici să se apropie de el. Văzând acestea, a alergat în cetate și le-a spus arhiepiscopului și conducătorilor cetății care au alergat cu făclii, cu tămâie și cu rugăciuni, și văzând sfântul trup strălucind cu acea lumină dumnezeiască, s-au minunat cu toții.
Apoi au încercat, împreună cu arhiepiscopul, să ridice trupul sfintei și o ducă în cetate. Dar n-au putut nici să-l miște, așa încât s-au înspăimântat cu toții. Au început să se roage cu stăruință lui Dumnezeu și Sfintei Filofteia, dar nici așa nu au putut s-o ridice, corpul sfintei fiind îngreunat ca pe o piatră.
Pentru a o putea ridica, tatăl ei și cei care îl ajutau au început să numească țările, mănăstirile, bisericile de peste Dunăre și cele de acea parte a Dunării, pentru a putea ști unde să o odihnească, însă Filofteia era la fel de grea. Cu toate acestea, cum s-a numit Biserica Domnească, cea din Târgul Argeșului, trupul ei a devenit mult mai ușor. Acolo au stat sfintele ei moaște până la zidirea Mănăstirii Curtea de Argeș de către Neagoe Basarab unde au fost mutate și continuă să facă multe minuni, dând tămăduiri de tot felul de boli celor credincioși.
Frumusețea acestor lăcașuri, unicitatea picturilor și misterul care plutește în jurul lor sunt motive care stârnesc curiozitatea de a vizita și admira aceste importante monumente istorice.
Recomandare: se mănâncă bine la restaurantul New House din apropierea Mănăstirii Curtea de Argeș. Mâncarea este gustoasă și porțiile generoase, pot mânca chiar două persoane dintr-o porție dacă nu sunt gurmande. Las și linkul lor AICI pentru a vă orienta mai ușor dacă ajungeți vreodată în zonă.
Surse de inspirație:
Cjarges.ro
Wikipedia.org
Transfagarasan.travel
