Italia este una dintre cele mai vizitate țări și Riviera Italiei una dintre cele mai atractive zone.

Coasta Liguriei, situată în nord-vestul Italiei, este o regiune renumită pentru frumusețea sa naturală și peisajele pitorești care se caracterizează prin golfuri stâncoase, plaje mici și sate de pescari colorate cu străzi înguste și o atmosferă autentică. Este de o frumusețe răpitoare, mai ales pentru iubitorii de mare. Coasta este mărginită de Munții Apenini Ligurici, care oferă o barieră naturală împotriva vânturilor reci, creând un microclimat blând și plăcut – un climat mediteranean cu veri calde și ierni blânde.

Peisajele sunt dintre cele mai variate oferind o combinație de stânci abrupte, golfuri ascunse și stâncoase, plaje cu nisip fin și sate pitorești.

Printre cele mai cunoscute atracții de pe rivieră se numără Cinque Terre, Portofino, Genova și Sanremo. Ultima atracție nu a fost pe lista acestei călătorii, dar va intra pe lista dorințelor cu siguranță. În schimb, de primele trei m-am bucurat, cum de altfel și de zona Toscanei care mi-a încântat sufletul.

Coasta ligurică abundă de activități: de la plajă și înot, drumeții cu peisaje spectaculoase, ideale pentru iubitorii de natură, sporturi nautice, explorarea satelor de pescari, cu străzile lor înguste și casele colorat. Dar și vizitarea podgoriilor locale și degustarea vinurilor liguriene poate fi o activitate plăcută pentru pasionații de vinuri. Liguria este renumită pentru vinurile sale, în special pentru cele produse din struguri cultivați pe dealurile din apropierea coastei.

În câteva zile am reușit să vizităm suficiente locații, care mai de care mai diverse și chiar să ne bucurăm și de o zi de plajă. Vremea a fost fantastică, a plouat noaptea și într-o zi, timp de 30 de minute am folosit umbrela în frumosul orășel Sestri Levante, în drumul nostru spre Genova.

Trei fete și un Fiat Panda

Care au plecat într-o experiență locală într-o țară numai bună de explorat. Noi am vrut să vizităm multe locuri într-un timp relativ scurt, și am reușit. Totuși, recomandarea mea este de a vizita câte o singură regiune pentru a vă bucura de toată zona și a vă putea relaxa în același timp. Eu mai vizitasem înainte câteva destinații italiene, precum Florența, Genova, La Spezia și o parte din coasta ligurică, dar anul acesta au intrat noi destinații pe lista inimii mele. Pentru o experiență locală este recomandat să vă găzduiască localnicii și să aveți parte de activități dedicate stilului de viață local. Interacțiunile și oportunitățiile pe care o experiență locală vi le oferă nu le veți găsi la marile hoteluri pregătite pentru turiști, deoarece cea dintâi este mult mai intimă și autentică, „de-a casei”, așa cum se spune. Acest lucru vă permite să vă conectați la cultura, tradițiile și obiceiurile localnicilor, precum și la învățarea unor rețete tradiționale, vizitarea unor piețe tradiționale și a unor atracții mai puțin cunoscute.

Dar să luăm fiecare loc vizitat în parte…

Pisa sau zona pisană care, pe lângă faimosul turn din Pisa, are și cea mai veche grădină botanică din lume (1543).

Un oraș cu aproximativ 90.000 de locuitori, reședință a provinciei Pisa, din regiunea Toscana, aflat la gura de vărsare a râului Arno în Mediterană. Conform celor mai multe ipoteze, originea numelui Pisa provine din etruscă și înseamnă „gură”, deoarece Pisa se află la gura de vărsare a râului Arno. Este al șaselea oraș al Toscanei după populație și face parte dintr-un teritoriu al provinciei Pisa cu caracteristici omogene (numit „zona pisană”).

În Pisa se găsește cel mai mare aeroport din regiune, Aeroportul Galileo Galilei, unde am aterizat și noi. Se mai poate ateriza pe aeroportul din Bologna, dar distanța se mărește până la coasta ligură.

Pisa găzduiește trei dintre cele mai importante instituții universitare italiene și europene: Universitatea din Pisa, Școala Normală Superioară și Școala Superioară Sant’Anna, precum și Consiliul Național al Cercetării și numeroase institute de cercetare.

Pisa a fost una dintre cele patru Republici Marine ale Italiei împreună cu Genova, Amalfi și Veneția. Orașul era un important centru comercial în Evul Mediu și controla o flotă mediteraneană importantă. Dintre piețele cele mai importante ale orașului se remarcă faimoasa Piață a Domului, cunoscută ca Piața Miracolelor, declarată în 1987 patrimoniu mondial al umanității, cu Catedrala construită cu marmură albă și colorată, între 1063 și 1118, în stil romanic pisan, cu ușile din bronz ale Sfântului Ranieri, operă a lui Bonanno Pisano și amvonul lui Giovanni Pisano. În piață se înalță Turnul înclinat, clopotniță din secolul XII, înaltă de 56 m, care și-a dobândit înclinarea caracteristică la zece ani de la începutul construirii sale, astăzi unul dintre monumentele italiene cele mai cunoscute din lume.

Eu vizitasem pentru prima dată turnul din Pisa, cu mulți ani înainte, dar vreau să vă spun că a rămas la fel de fermecător, iar sutele de turiști care erau la fața locului erau fascinați de el. Milioanele de poze demonstrează creativitatea turiștilor de a-l imortaliza în cele mai năstrușnice moduri. Străduțele istorice dimprejurul său sunt primitoare, magazinele tradiționale ofertante, dar găsiți produse mai bune la preț și pe străzile puțin mai depărtate de turn. Parcare găsiți la câteva minute de turn, iar în perioada estivală pregătiți-vă să întâlniți mulți turiști.

Cinque Terre, frumusețe răpitoare

În nordul Italiei, în regiunea Liguria, pe coasta mării, se află cinci sate vechi de secole – Riamaggiore, Vernazza, Corniglia, Monterosso, Manarola, construite pe stâncă, chiar deasupra apei. Se poate ajunge acolo cu trenul, feribotul sau drumul pietonal de pe coastă.

Cinque Terre este menționat în documente care datează din secolul al XI-lea. Monterosso și Vernazza au fost colonizate primele, iar celelalte sate s-au dezvoltat mai târziu, în timp ce se aflau pe teritoriul Republicii Genova.

Accesul la Cinque Terre cu mașina este posibil, dar parcarea este o problemă majoră. Cea mai bună metodă de transport este cu trenul. Trenurile circulă din La Spezia și Genova către toate cele cinci orașe din Cinque Terre, precum și către destinații regionale și naționale importante. Gările de cale ferată Cinque Terre sunt situate pe linia Genova-Pisa. Majoritatea trenurilor de lungă distanță nu opresc în toate cele cinci orașe Cinque Terre, ceea ce face necesar transferul la trenuri regionale sau la Cinque Terre Express.

Noi am ales trenul și a fost cea mai bună opțiune posibilă. Biletul a costat 27 de euro dus-întors, din Levanto cu oprire în cele 5 sate. Am lăsat mașina în gara din Levanto unde parcarea a fost 13 euro pentru 8h și prima oprire a fost pentru noi chiar ultimul sătuc Riomaggioare, apoi Manarola, Corniglia, Vernazza și Monterroso al Mare. Ne-am încadrat numai bine în timpul alocat și ne-am bucucat cu adevărat de tot ce ne-a oferit fiecare sătuc în parte.

Cinque Terre, cu peisajele sale spectaculoase și casele colorate, este o destinație de vis, dar știați că există și câteva lucruri mai puțin cunoscute despre această destinație?

• Contrar percepției populare, satele din Cinque Terre nu au fost fondate de pescari, ci de fermieri și viticultori. Primele așezări au apărut pe dealurile de deasupra mării, în jurul secolului al X-lea. Agricultura a fost principala lor sursă de venit, în special cultivarea viței de vie și a măslinilor, iar vinul local era foarte apreciat încă din secolul al XIV-lea. Pescuitul a devenit o sursă de trai mult mai târziu.
• Celebrul traseu pietonal Via dell’Amore (Calea Iubirii), care leagă satele Riomaggiore și Manarola, nu a fost construit special pentru turiști. El a apărut în anii 1920, ca un depozit pentru explozivii folosiți la construirea liniei de cale ferată. Se spune că a fost creat de muncitorii feroviari ca o scurtătură pentru a se întâlni cu iubitele lor, de unde și numele romantic.
• Dintre cele cinci sate, Corniglia este cel mai „izolat”, fiind situat pe un promontoriu stâncos, la o înălțime de aproximativ 100 de metri deasupra mării. Pentru a ajunge în sat de la gară, trebuie să urci cele 382 de trepte ale scării Lardarina. Datorită acestei particularități, este adesea considerat cel mai liniștit și mai puțin aglomerat dintre toate. Noi am ales transportul local care este oferit gratis de la gară pentru cei care au achiziționat biletul de tren.
• Mai există o a șasea „Cinque Terre” despre care am scris mai jos. Deși cele cinci sate sunt celebre, există și altele în apropiere, la fel de pitorești, care merită explorate. Printre acestea se numără Porto Venere și Lerici, care oferă o atmosferă mai autentică și mai puțin turistică. Porto Venere este adesea menționat ca o alternativă excelentă și este ușor accesibil cu barca din Riomaggiore.
• În ciuda frumuseții sale, regiunea Cinque Terre nu a fost întotdeauna un loc sigur. În secolele XVI și XVII, satele au fost constant amenințate de raidurile piraților turci și berberi, care jefuiau satele și răpeau locuitori. Ca răspuns, localnicii au construit turnuri de apărare și fortificații, ale căror vestigii pot fi văzute și astăzi.

Zona Cinque Terre este o destinație turistică populară. De-a lungul secolelor, oamenii au construit terase pe peisajul accidentat și abrupt, până la stâncile care domină Marea Ligurică. Zona este plină de turiști, cu toate acestea își păstrează farmecul din plin. Populația locală continuă să trăiască în stilul bine cunoscut de sute de ani și ocupându-se, în principal, de pescuit. Bombardamentele și luptele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial au provocat pagube extinse în Cinque Terre. Calea ferată a dus la migrația din zonă și la un declin al industriilor tradiționale până când creșterea turismului din anii 1970 a adus o oarecare prosperitate.

Datorită bogățiilor sale culturale și ecologice excepționale, UNESCO a adăugat Cinque Terre pe lista siturilor Patrimoniului Mondial în 1997.

Vernazza este unul dintre I Borghi più belli d’Italia („Cele mai frumoase sate din Italia”), dar nu la fel de intimă și retrasă ca și Corniglia. Dacă prima este comercială, a doua este mult mai autentică.

Satele care alcătuiesc astăzi Cinque Terre s-au dezvoltat începând cu Evul Mediu, dar zona a fost locuită încă din perioada romană dezvoltându-se sub umbra Genovei, orașul-stat care deținea supremația politico-militară în regiune. Potrivit documentelor, Monterosso și Vernazza au fost primele localități. Vernazza apare în documente încă din anul 1080. Corniglia este atestată în documente ca posesiune a conților de Lavagna, apoi, în 1276, intră sub influența Genovei. Biserica San Lorenzo din satul Manarola a fost atestată în 1338. Cât despre Riomaggiore, ultima localitate, aceasta datează din secolul al XIII-lea, ne spune historia.ro.

Pentru a te putea bucura de frumusețea acestor minunate sătuce poți alege să faci drumul pe jos, de-a lungul coastei. Drumul poartă numele de Sentiero Azzurro (Drumul Albastru, cu o distanță de 12 km). Traseul este considerat un traseu de drumeție, cu unele secțiuni mai dificile, cum ar fi cele care urcă pe dealuri, și altele mai ușoare, cum ar fi Via dell’Amore, porțiunea dintre Riomaggiore și Manarola. Pe lângă Sentiero Azzurro, există și alte trasee care șerpuiesc prin Parcul Național Cinque Terre, oferind diferite niveluri de dificultate și priveliști spectaculoase asupra coastei. Mai există varianta feribotului de pasageri care circulă regulat între Levanto și La Spezia, oprind în toate satele principale, cu excepția Corniglia, care nu are un punct de debarcare, deoarece nu este situat pe coastă. De asemenea, există nave care fac legătura cu Portul Vechi din Genova, Lerici și Porto Venere.

Cinque Terre nu au fost doar o sursă de inspirație pentru Eugenio Montale, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură în 1975 care, prin poeziile sale, descrie Monterosso și cum trebuie descoperite Cinque Terre.

Pentru mulți alții acest loc a fost unul de mare inspirație:

Dante Alighieri a comparat Cinque Terre cu stâncile accidentate ale Purgatoriului din Divina Comedie, Boccaccio le amintește în al doilea roman din ziua a zecea din Decameron, Gabriele D’Annunzio în lucrarea sa Faville del Maglio citează vinul alb DOC „ Sciachetrà ”.

Dar Cinque Terre își face prezența și în lumea filmului și poate cel mai cunoscut film este Lupul de pe Wall Street, regizat de Martin Scorsese, unde în 2013, Cinque Terre a fost una dintre locațiile de filmare ale filmului.

Culturile predominante din zonă au fost strugurii și măslinii. Unii pescari își aveau sediul în Monterosso, dar căsuțele pescărești din zonă, pictate în culori vesele, au fost concepute la sfârșitul anilor 1970 ca o atracție turistică. Având în vedere amplasarea sa pe Marea Mediterană, fructele de mare sunt din abundență în bucătăria locală. Anșoa din Monterosso sunt o specialitate locală desemnată cu Denumire de Origine Protejată din partea Uniunii Europene. Versanții munților din Cinque Terre sunt puternic terasați și sunt folosiți pentru cultivarea viței de vie și a măslinelor. Această zonă, și regiunea Liguria, în ansamblu, este cunoscută pentru pesto, un sos preparat din frunze de busuioc, usturoi, sare, ulei de măsline, nuci de pin și brânză pecorino. Focaccia este un produs de pâine deosebit de comun, copt local. Farinata, o gustare tipică găsită în brutării și pizzerii, este o clătită savuroasă și crocantă făcută pe o bază de făină de năut. Orașul Corniglia este deosebit de popular pentru o înghețată făcută din miere locală (miele di Corniglia).

Strugurii din Cinque Terre sunt folosiți pentru a produce două vinuri locale. Cinque Terre, cu același nume, și Sciachetrà, sunt ambele produse din struguri Bosco, Albarola și Vermentino.

Pe lângă vinuri, alte băuturi locale populare includ grappa, un brandy făcut din tescovinele rămase după vinificație, și limoncino, un lichior dulce și cremos făcut din lămâi. Se servește rece după mese și este adesea folosit la prepararea deserturilor.

Florența, eleganța italiană

Despre Florența multe nu ar mai fi de spus. Firenze, după cum îi spun italienii, capitala Toscanei este spectaculoasă în orice perioadă. Mirosul aristocrat, bunul gust frumusețea elegantă abundă străzile centrului vechi. Revederea a fost plăcută, după ani buni, de la prima întâlnire cu ea, pe când eram destul de tânără. Nu că acum nu aș fi, dar pot spune că altfel am gustat din farmecul ei la 40 de ani, față de acum 20 de ani.

Podurile numeroase care conectează diversele zone ale orașului își păstrează magia timpurilor străvechi, timpuri care au păstrat „acel ceva” aparte care nu poate fi descris în cuvinte.

De vizitat Ponte Vecchio, cel mai vechi pod din Florența, situat în partea inferioară a fluviului Arno. Se află pe locul în care au existat cel puțin trei poduri anterior: unul în epoca romană, unul care s-a dărâmat în 1117, și unul care fost distrus de inundațiile fluviului Arno în 1333.

Podul a fost construit de Neri di Fioravante (1345). Are o structură solidă cu trei arcade. Se caracterizează prin casele mici care sunt aliniate pe ambele părți ale podului. În secolul XIV aceste clădiri au avut o arhitectură compactă, dar pe măsura trecerii timpului au intervenit schimbări care au condus la imaginea pitorească din zilele noastre.

Extrem de aglomerat, mulți și diverși turiști a căror privire încântată de magazinele bijutierilor din zonă, preumblă nestingheriți. Abia am reușit să facem câteva poze și să ne bucurăm de atmosfera încărcată de zumzet și voie bună. La mijlocul podului, peste râu, strada care separă aceste clădiri se îngustează oferind o priveliște asupra râului Arno și a altor poduri.

Coridorul Vasari traversează podul deasupra clădirilor. Acesta îi permitea lui Cosimo I să ajungă la Palazzo Pitti din Palazzo Vecchio în siguranță. Începând cu secolul al XVI-lea magazinele de pe pod au devenit ateliere-magazine ale bijutierilor. Anterior unele din aceste magazine au fost măcelării. Evoluția este evidentă…

La mică distanță de Ponte Vecchio se află impresionantul Palat Pitti, un palat în stil renascentist situat pe partea de sud a râului Arno. Partea principală a palatului datează din 1458 și a fost inițial reședința din oraș a lui Luca Pitti, un ambițios bancher florentin.

Palatul a fost cumpărat de familia Medici în 1549 și a devenit reședința familiilor care conduceau Marele Ducat al Toscanei. A crescut transformându-se într-o casă-comoară, deoarece generațiile care au urmat mai târziu au adus aici picturi, plăci, bijuterii și posesiuni de lux.

La sfârșitul secolului al XVIII-lea, palatul a fost folosit ca sediu al puterii de către Napoleon, iar mai târziu a servit pentru o scurtă perioadă ca palatul regal principal al Italiei recent unite. Palatul și conținutul său au fost donate italienilor de către Regele Victor Emanuel al III-lea în 1919 și ușile au fost deschise pentru public ca fiind una dintre cele mai mari galerii de artă din Florența. Astăzi, găzduiește mai multe colecții minore în plus față de cele ale familiei Medici și este complet deschis pentru public.

În apropiere de Piazza della Signoria din Centrul Istoric din Florența se află Galeria Uffizi care ocupă locul 25 între cele mai vizitate muzee de artă din lume, cu cca. 2 milioane de vizitatori anual.

Colecția sa de pictură renascentistă, găzduită de un palat din secolul al XVI-lea, este cu adevărat deosebită și conține lucrări ale celor mai celebri pictori ai epocii, inclusiv Michelangelo, Leonardo da Vinci și Botticelli.

Este cel mai vechi muzeu din Europa și deține cea mai mare pinacotecă renascentistă, conform UNESCO și unul dintre primele muzee moderne. Galeria a fost deschisă vizitatorilor la cerere începând cu secolul al XVI-lea, iar în 1765 a fost deschis oficial publicului, devenind în mod oficial un muzeu în 1865.

Clădirea complexului Uffizi a fost începută de Giorgio Vasari în 1560 pentru Cosimo I de’ Medici, pentru a găzdui birourile magistraților florentini, de unde numele de uffizi (în traducere birouri). Construcția, continuată de Alfonso Parigi și Bernardo Buontalenti, a fost finalizată în 1581. Eu l-am vizitat cu mulți ani înainte, de această dată am ales să mă bucur de împrejurimile pe care nu le văzusem anterior.

De la Florența ne-am îndreptat spre…

San Gimignano, un orășel medieval încântător înscris și el în anul 1990 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Cu o populație de cca. 7500 de locuitori acest mic oraș medieval de pe deal este situat în provincia Siena fiind înconjurat de ziduri. Cunoscut sub numele de Orașul celor Cinci Turnuri, San Gimignano este renumit pentru arhitectura sa medievală, unică prin conservarea a aproximativ o duzină dintre casele sale turn.

Orașul este înconjurat de trei ziduri și are în punctul său cel mai înalt, la vest, ruinele unei fortărețe demontate în secolul al XVI-lea. Există opt intrări în oraș, amplasate în al doilea zid, care datează din secolele al XII-lea și al XIII-lea. Străzile principale sunt Via San Matteo și Via San Giovanni iar în inima orașului se află patru piețe: Piazza Duomo, pe care se află Biserica Colegiată; Piazza della Cisterna, Piazza Pecori și Piazza delle Erbe. La nord de oraș se află o altă piață semnificativă, Piazza Agostino, pe care se află Biserica Sant’ Agostino.

În interiorul zidurilor, clădirile bine conservate includ arhitectură romanică și gotică, cu clădiri seculare, precum și biserici. San Gimignano a rămas păstrat în starea sa medievală până în secolul al XIX-lea, când statutul său de stațiune turistică și artistică a început să fie recunoscut.

Este un orășel cochet de toată frumusețea. Magazinele de-o parte și de alta a străzii principale îți fură privirile, obiectele realizate de artizani locali sunt de bun gust și nu găsești mai nimic care să fie de prin alte părți ale locului. Locuitorii respectă tradiția și respectă munca artizanilor locali, ceea ce și oferă turiștilor. Terasele erau pline, râsetele și voia bună înveseleau zona încărcată de istorie.

Știm că în secolul al III-lea î.Hr., un mic sat etrusc se afla pe locul orașului San Gimignano. Numele orașului Silvia a fost schimbat în San Gimignano în anul 450 d.Hr., după ce episcopul Geminianus, sfântul din Modena, a intervenit pentru a cruța castelul de la distrugerea lui Attila Hunul. Drept urmare, o biserică a fost dedicată sfântului, iar în secolele al VI-lea și al VII-lea a crescut în jurul său un sat împrejmuit cu ziduri, numit ulterior „Castelul din San Gimignano” sau Castelul Pădurii datorită pădurilor extinse care îl înconjurau. Din 929, orașul a fost condus de episcopii din Volterra.

În Evul Mediu și în epoca Renașterii, a fost un punct de oprire pentru pelerinii catolici în drumul lor spre Roma și Vatican, deoarece se află pe Via Francigena medievală. Dezvoltarea orașului a fost îmbunătățită și prin comerțul cu produse agricole de pe dealurile fertile din vecinătate, în special șofranul, folosit atât în gătit, cât și în vopsirea țesăturilor, și vinul Vernaccia, despre care se spune că i-a inspirat pe papi și poeți. Orașul este cunoscut și pentru șofran, șunca aurie maturată uscat și infuzată cu șofran, brânza pecorino și vinul său alb, Vernaccia di San Gimignano, produs din soiul antic de struguri Vernaccia cultivat pe dealurile de gresie din zonă.

În 1199, orașul și-a câștigat independența față de episcopii de Volterra. Cu toate acestea, pacea orașului a fost tulburată în următoarele două secole de conflictul dintre guelfi și ghibelini și de rivalitățile familiale din San Gimignano. Acest lucru a dus la construirea de case turn de înălțime din ce în ce mai mare între familii rivale. Spre sfârșitul perioadei medievale, existau 72 de case turn, înalte de până la 70 de metri. Rivalitatea a fost în cele din urmă înăbușită când consiliul local a ordonat ca niciun turn să nu fie mai înalt decât cel adiacent Palazzo Comunale.

Deși patronul oficial este Sfântul Geminianus, orașul o onorează și pe Sfânta Fina, cunoscută și sub numele de Seraphina și Serafina, care s-a născut în San Gimignano în 1238 și a cărei zi de prăznuire este 12 martie.

Pe 8 mai 1300, San Gimignano l-a găzduit pe Dante Alighieri în rolul său de ambasador al Ligii Guelfe în Toscana.

San Gimignano este locul de naștere al poetului Folgore da San Gimignano (1270–1332).

Franco Zeffirelli a folosit San Gimignano ca înlocuitor pentru orașul Assisi în filmul său biografic din 1972 despre Sfântul Francisc de Assisi, „Fratele soare, sora lună”. Majoritatea scenelor din „Assisi” au fost filmate aici. O versiune a orașului din secolul al XV-lea este prezentată în jocul video Assassin’s Creed II din 2009.

O versiune fictivă a orașului San Gimignano este prezentată în romanul lui E. M. Forster din 1905, „Unde îngerii se tem să calce”, în rolul lui Monteriano.

În timp ce în alte orașe, cum ar fi Florența, majoritatea sau toate turnurile au fost distruse de războaie, catastrofe sau renovări urbane, San Gimignano a conservat 14 turnuri de diferite înălțimi, pentru care este cunoscut la nivel internațional.

Ce să mai, mi-a plăcut nespus de mult acest orășel medieval. Dar să ne continuăm călătoria…

Sestri Levante

Sestri Levante este orășelul care ne-a întâmpinat cu picăturile de ploaie. Este un orășel minunat și cu un iz fermecător aparte traversat de noi în drum spre Genova. Este menționat de Dante Alighieri (ca „Siestri”) în Cantul 19 din Divina Comedie și este cunoscut pentru Bagnun, o supă preparată cu hamsii proaspete, ceapă și busuioc. În trecut, era de obicei asociată cu sezonul estival și cu numeroșii marinari din Sestri Levante, dar în zilele noastre este savurată pe tot parcursul anului de către tot felul de locuitori, de obicei însoțită de pâine țărănească. De atunci, Bagnun a dat naștere unui festival local care are loc în penultimul weekend din iulie, pe care noi tocmai l-am ratat.

Se pare că anul acesta am tot omis festivalurile. Un alt festival omis din cauza faptului că am ajuns prea târziu a fost sâmbătă seara – cel mai așteptat festival de muzică al verii, Nopțile de Vară – Radio Subasio Music Club 2025, la Brugnato 5Terre Outlet Villag care l-a găzduit pe Francesco Renga, una dintre cele mai îndrăgite voci din muzica italiană.

Revenind la Sestri, situat pe Marea Mediterană, se află la aproximativ 40 km sud-est de Genova și este așezat pe un promontoriu (fâșie de pământ înaltă și abruptă care înaintează în mare sau în alt corp de apă). În timp ce Portofino și Cinque Terre, aflate în apropiere, sunt probabil cele mai cunoscute destinații turistice de pe Riviera Italiană, Sestri Levante a devenit popular printre italieni. Acest sat pescăresc odinioară liniștit s-a transformat încetul cu încetul într-un punct de atracție turistică, dezvoltând un oraș vechi și unul nou.

Sestri Levante se află aproximativ la jumătatea distanței dintre Genova și La Spezia. Orașul are două golfuri: Baia delle Favole (Golful Fabulelor) și Baia del Silenzio (Golful Tăcerii). Partea originală a orașului Sestri Levante se află de fapt pe o peninsulă, cu Baia del Silenzio (cunoscută și sub numele de „Portobello”) pe o parte și Baia delle Favole pe cealaltă. Baia delle Favole sau „Golful Basmelor” a fost numită în onoarea scriitorului danez Hans Christian Andersen, care a locuit în Sestri Levante pentru o scurtă perioadă de timp în 1833.

Sestri Levante își are originile ca un antic centru maritim și comercial. Inițial o mică insulă cu un promontoriu, a fost ulterior conectată la continent. În epoca romană, era cunoscută sub numele de Segesta Tigullorum (sau Tigulliorum) sau pur și simplu Segesta, dar locul a fost aproape abandonat odată cu prăbușirea Imperiului Roman.

De la Sestri Levante am dorit să mergem pe coastă spre Porofino, așa că GPS-ul ne-a ajutat să urmăm calea dorită, astfel să evităm să fim private de ceea ce coasta avea să ne ofere.

Portofino, locul unde frumusețea lumii a zâmbit pentru ultima oară

O faimoasă stațiune în nord-vestul Italiei, pe țărmul Mediteranei, la poalele Apeninilor Ligurici care devine o destinație preferată pentru mediile aristocratice și intelectuale din Germania și Marea Britanie încă de la finele secolului XIX. La nord de oraș, pe vârful unei coline ce domină golful Portofino, se află mănăstirea medievală San Girolamo (sec.XIII) cu una din cele mai romantice grădini din Europa. Peisajul de excepție, vegetația luxuriantă și arhitectura rafinată fac din Portofino una din cele mai elegante și fascinante locuri din bazinul Mediteranei.

Chiar dacă eu am ajuns să vizitez Portofino vara, cele mai bune perioade pentru a-l vizita sunt primăvara și toamna, mai ales pentru cei care vor să se bucure de spațiu și de liniște. În timpul verii, orășelul poate deveni supraaglomerat pentru că este luat cu asalt de turiștii din întreaga lume. Ceea ce s-a și întâmplat, dar să nu uităm că și vara are avantajele ei, mai ales pentru cei care preferă plaja și croazierele. Cca.500 de oameni trăiesc astăzi în Portofino, familii de pescari, proprietari de magazine, hoteluri sau restaurante și câțiva locuitori.

Cel mai emblematic pictor din Portofino a fost Giuseppe Amisani, cunoscut sub numele de “Pictorul regilor”, căruia Portofino i-a dedicat o plimbare pe faleza mării, “Promenada Amisani”. Când treci prin Bocche și urmezi drumul principal care coboară spre Portofino Mare, într-un punct determinat al traseului se poate vedea, încorporată în conglomerat, o placă de marmură cu inscripția: “Aici frumusețea lumii a zâmbit pentru ultima oară”. Giuseppe Amisani și-a petrecut timpul în acest loc în 1941 și obișnuia să picteze în aer liber.

În epoca romană locul era cunoscut sub numele dat de istoricul Plinius: Portus Delphini – adică Portul Delfinilor. Benedictinii au înființat aici o mănăstire, după anul 1400, în locul pe care astăzi se află Hotelul Splendido. Au fost nevoiți să abandoneze mănăstirea, după circa 100 de ani, din cauza atacurilor repetate ale piraților. Clădirea a rămas o ruină, până la 1800, când o familie de nobili europeni a restaurat-o, transformând-o în vilă de vară. În jurul anului 1850, localitatea a devenit foarte cunoscută, după ce aristocrații britanici au lansat zvonul că relicvele Sfântului Gheorghe, sfântul patron al Angliei, se odihneau în biserica parohială.

Splendido a atras un număr mare de celebrități, de-a lungul timpului, printre care actorul Richard Burton, Elizabeth Taylor, cântăreața Avril Lavigne, Rex Harrison sau cântăreața Kylie Minogue sunt doar câțiva dintre ei. Dintre cei 500 de oameni care trăiesc astăzi în Portofino, unii reprezintă familii de pescari, proprietari de magazine, hoteluri sau restaurante și câțiva locuitori care lucrează la Genova. Cea mai frumoasă priveliște este pe drumul în trepte lungi și ușoare de la port până la Fortul Sf. George, construit în secolul al XVI-lea.

Nu am fost fascinată atât de Portofino, cât de toată coasta de la Sestri Levante, Chiavari, Zoagli, Rapallo și până în Portofino. Casele elegante de pe coastă, hotelurile splendide, viața diferită pe care acei proprietari de superbe locuințe o trăiesc îi determină să se desprindă de majoritatea oamenilor și să trăiască la un cu totul alt nivel. Un nivel care îi separă de ochii privitorilor plini de gelozie și invidie. Oameni care își permit un alt stil de viață, încărcat de cele mai fine și scumpe dorințe. Un loc unde predomină bogăția, finețea și eleganța.

Și dacă tot eram în zonă ne-am gândit să vizităm și capitala regiunii Liguria, și anume Genova.

Genova, capitala Liguriei (Genova în italiană, Zena in genoveza) este un oraș și un port maritim în Italia de nord și pricipal port de deservire al insulelor Corsica și Sardinia. Are o populație de cca. 700.000 locuitori și este capitala culturală europeană din 2004.

Ne-am parcat mașina și am luat-o la pas prin centrul vechi. Parcarea aproape de port și decentă de numai 2 euro pe oră, spre deosebire de 10 euro pe oră în locuri precum Florența centru sau Portofino. La Florența găsești ușor alte alternative, dar la Portofino este singura parcare.

Zena este un oraș mare și vibrant care, cândva a fost înconjurat de un zid continuu, a căror porțiuni mai pot fi zărite și astăzi. Un oraș care poate fi cu ușurință străbătut dacă timpul vă permite. Noi ne-am plimbat prin centru istoric și prin port, iar porțiuni din laturile sale periferice le-am remarcat din faimosul nostru Fiat – mic el mic, dar s-a așezat extrem de bine la drum lung. Am fost mulțumită de mașinuța asta mică și cochetă.

Orașul vechi din Genova este unul dintre cele mai mari din Europa. În anii de după al doilea război mondial a fost tot mai abandonat. Din cauza problemelor grave economice, cum ar fi declinul portului și șantierului naval, lipsei de muncă și a emigrației, au lipsit pe de o parte bani pentru a-l conserva. Pe de altă parte, de asemenea, tot mai puțini genovezi au vrut să locuiască în cartierul istoric.

Orașul s-a dezvoltat în jurul portului vechi (porto antico), un fost golf semi-circular, care adăpostește astăzi un muzeu al marinei și un mare acvariu public, cel mai mare din Italia și al doilea din Europa, după cel din Valencia.

„Strada Nuova” (în prezent via Garibaldi) și „Palazzo dei Rolli” din Genova au fost înscrise în anul 2006 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Cele mai vechi dovezi găsite în zona orașului sunt un așezământ din Neolitic (în zona Brignole) din mileniul V sau IV î.Hr. și locuințe din Epoca Bronzului (un perete aproape de râul Bisagno).

Un contrast mare cu orașul vechi medieval sunt clădirile aristrocrate și palatele fastuase din Le Strade Nuove din secolul al XVI-lea. Pe Via Garibaldi și Via Balbi cu palatele sale, curți interioare și grădini, s-a aflat clar întreaga bogăție de odinioară ca putere maritimă și financiară a Europei. În primul rând este Palazzo Ducale, menționat din secolul al XIII-lea, care este situat, la capătul estic al Via di San Lorenzo. În Via Garibaldi sunt, de asemenea, cele mai importante muzee de artă din oraș, Palazzo Rosso și Palazzo Bianco în Via Balbi, clădirea principală a Universității din Genova.

În jurul portului Genova s-a obișnuit până în ziua de azi, tradiția Trallalero, o formă de creație muzicală pe mai multe voci fără instrumente.

Piazza De Ferrari reprezintă centrul orașului care deține o fermecătoare imagine aristocrată. Iar în apropiere de Porta Soprana, fosta poartă a orașului, se află presupusa casă în care s-a născut Cristofor Columb.

O altă zi, o nouă aventură… și pentru asta am ales următoarea destinație:

Porto Venere care se află la aproximativ 3,2 kilometri sud de La Spezia și la 72 de kilometri sud-est de Genova.

Portovenere se afla în Golful Poeților, și este considerat a fi un soi de “poartă de intrare” în Cinque Terre. Unii îl consideră “satul zero” din Cinque Terre sau chiar al 6-lea.

Este un oraș și o comună (municipiu) situată pe coasta ligurică a Italiei, în provincia La Spezia. Acesta cuprinde cele trei sate Fezzano, Le Grazie și Porto Venere și cele trei insule Palmaria, Tino și Tinetto. În 1997, Porto Venere și satele din Cinque Terre au fost desemnate de UNESCO drept Patrimoniu Mondial UNESCO.

Parcul Natural Regional din Portovenere oferă un peisaj unic, cu coastele sale înalte, peșteri și vegetație care pătrunde atmosfera în orice anotimp, cu nuanțe schimbătoare de culoare. Un element care îmbină și armonizează fiecare detaliu este marea, uneori calmă și limpede, astfel încât să reflecte ca o oglindă stânci multicolore fermecate și pescăruși, alteori agitați și aproape furioși. Arhipelagul parcului este încoronat de trei insule: Palmaria, Tino și Tinetto, care sfidează marea albastră într-un vârtej de arome și privesc spre infinit. Dar parcul nu este doar natură, istoria sălășluiește aici din timpuri preistorice, cu Peștera Porumbeilor, până în trecutul recent, în care Guglielmo Marconi a experimentat în fața satului studiile sale inovatoare

Se crede că vechiul Portus Veneris datează cel puțin de la mijlocul secolului I î.Hr. Se spune că numele se referă la un templu dedicat zeiței Venus, care era situat pe promontoriul unde se află acum biserica Apostolului Petru. Numele a fost, de asemenea, legat de cel al pustnicului Sfântul Venerius. În epoca romană, orașul era în esență o comunitate de pescari.

Printre locurile naturale din Porto Venere se numără faimoasele peșteri marine Byron (Cala dell’Arpaia), Azzurra sau Peștera Albastră (semi-scufundată) și Tinetto; cavitatea Porumbeilor și zidul Tino, bancul de nisip al lui Dante și pâraiele Mic și Mare. Peștera Byron, numită după poetul englez George Gordon Byron, care a găsit aici inspirație și meditație pentru operele sale literare. Este situată la pintenul stâncos de sub biserica Sf. Petru și vechea poziție defensivă, peștera marină are o adâncime minimă de cinci metri și maximă de douăzeci de-a lungul laturii.

Aici ne-am relaxat în prima parte a zilei la plajă, urmând ca restul zilei să ne-o petrecem în La Spezia unde am vizitat centrul și portul, am mâncat și ne-am odihnit după câteva zile intense de mers câte 12 km pe zi.

Apusul ne-a întâmpinat în portul orașului La Spezia, unde ne-am plimbat până seara târziu.

La Spezia este al doilea oraș ca mărime din regiunea Liguria, după Genova și unul dintre principalele porturi militare și comerciale italiene, fiind o bază importantă a Marinei Italiene și a fost locuită împreună cu provincia sa încă din timpuri preistorice.

La Spezia a devenit punctul de plecare pentru supraviețuitorii lagărelor de concentrare naziste. Din vara anului 1945 până în primăvara anului 1948, peste 23.000 de persoane evreiești strămutate au reușit să părăsească Italia clandestin pentru Mandatul Palestinian. După lungi vicisitudini, navele Fede, Fenice și Komemiut au reușit să evacueze pe toată lumea din Golfo di La Spezia, în măsura în care pe hărțile israeliene, La Spezia este numită Shaʿar Zion, în ebraică „Poarta către Sion ”.

La Spezia este un punct de plecare către satele din Cinque Terre, fie cu trenul, fie cu barca. De aici, ca și din Genova, navele de croazieră pleacă spre țărmuri și povești noi.