Templul săpat în piatră de lângă Brașov, mai exact de la Șinca Veche, este unul care păstrează multe povești pline de mister.
Mai vizitasem în trecut mănăstirea rupestră Șinca Veche, aflată în localitatea cu aceeași nume, dar revin cu drag și bucurie de fiecare dată. Nu foarte departe de Brașov, la numai 45 de kilometri, și 22 de kilometri de Făgăraș se află acest loc cu o puternică încărcătură energetică.
Lăcașul de cult este cunoscut sub mai multe denumiri: ”Templul Dorințelor”, “Templul Ursitelor”, “Templul Împlinirii Rugăciunilor”, “Mănăstirea săpată în piatră”, “Templul de la Șinca Veche”.
Mănăstirea rupestră nu a putut fi datată cu precizie, versiunea mai des întâlnită acceptă ca an al apariției 1742. Este momentul când bisericile ortodoxe sunt interzise și sunt arse din temelii multe biserici și lăcașuri de cult, acesta fiind unul dintre cele care au scăpat de inima neagră a asupritorilor. Fapt ce ne este confirmat și de ghidul din locație. Părerile sunt împărțite, unii spun că mănăstirea există de câteva mii de ani, având origini dacice sau chiar mai înaintate, dar acestea nu sunt confirmate de oamenii care se ocupă de așezământ. Din contră, le consideră pure speculații în goana după senzațional.
În acte, mănăstirea apare numai din secolul al XII-lea și este cunoscută datorită istoricului și filologului roman Gheorghe Șincai, a cărui familie îsi are rădăcinile în zonă.
”Templul Ursitelor” este o denumire cunoscută de majoritatea oamenilor. Cu toate că localnicii susțin că lăcașul de cult ar avea o vechime de 7.000 de ani, ei afirmă și că ar fi aparținut aceleiași civilizații care a întemeiat ”Templul Alb” din Insula Șerpilor.
Un fapt interesant este că pe timpul vizitării templului rupestru uneia dintre persoanele care mă însoțea îi venise permanent în minte un nume: DeCeNeu, nume care se leagă de următoarea legendă a locului, pe care aceasta nu o cunoaștea:
Templul Ursitelor a fost construit de Marele Preot Dac Ascorias și dat în folosință cu ocazia sărbătorii Anului Solar din noaptea de 24 spre 25 decembrie, sărbătoare ce simboliza reînnoirea anului.
Acestea s-au petrecut în anul 34 î.Hr. În acele timpuri, Marele Preot Deceneu care, în ultimii săi ani de viață, se retrăsese în peștera de la Muntele Sfânt.
Deceneu, inspirat fiind de Zalmoxis, îi transmite planul construcţiei Templului Ursitelor lui Ascorias, care era conducătorul religios al zonei Făgăraș. Deci, sub îndrumarea directă a Marelui Preot Deceneu a fost construit Templul Ursitelor și dat în folosință pe 25 decembrie, anul 34 î.Hr, ANUL NAŞTERII MÂNTUITORULUI ISUS CHRISTOS.
Din acele vremuri, conform legendei și până aproape de zilele noastre se cunoaște faptul că Maria Bagiu – Marino, conform pseudonimului literar – este cea care a adus la lumină acest lăcaș. Ea a lucrat ca medic epidemiolog, la Brasov, iar în anul 2004, anul ieșirii sale la pensie a pus bazele Fundației Ortodox-Culturale „Maica Sfântă – Bucuria Neașteptată”. Ea a descoperit grota înecată în vegetația asupra căreia pusese stăpânire șerpii și a reușit să atragă de partea ei autoritățile locale, făcând un parteneriat de pe urma căruia Primăria Șinca Veche i-a concesionat pământul considerat sacru, în timp ce Consiliul Județean Brașov a refăcut drumul din comună până la biserica rupestră. La acestea se adaugă un studiu geotehnic și geofizic asupra locului, întocmit în anul 2005.
Cel puțin acestea sunt informații pe care le cunoaștem, dar nu putem contesta nici vechimea locației, din cauza faptului că nu s-au realizat cercetări aprofundate asupra asezământului. Imposibilitatea datării și a stabilirii originilor sale, a autorilor însemnelor de pe pereți, ci și de arhitectura au condus la multe controverse de-a lungul vremurilor.
Fereastra deschisă spre cer
Ce mai cunoaștem cu certitudine este că în anul 1789 pastorul reformat din Făgăraș scria despre mănăstire: „Mănăstirea este tăiată în întregime în piatră de carieră și deci nu are acoperiș. Este săpată cu pricepere, cu o muncă uriașă, demnă de mirare. Ferestrele sunt tăiate lateral, atât de înguste încât călugării când slujesc se plimbă cu cărțile după razele soarelui”. Fapt confirmat și de măicuța ghid ce ne-a descris povestea lăcașului.
Templul are două altare, ceea ce îi face pe mulți să susțină că nu are o origine creștină. Alții sunt de părere ca în timp pereții s-au surpat si au fost unite cele două biserici, care au existat atunci când comunitatea de monahi și-a mărit numărul. Dar poate că exista de pe vremea când încă slujeau și femeile, astfel încât cele două principii – masculin și feminin – vegheau și slujeau împreună în cel mai simplu și autentic mod. Nu știu, dar putem presupune multe variante!
Astăzi, templul Ursitelor de la Șinca Veche înseamnă cinci încăperi cu două altare şi o deschidere spre cer prin care pătrund razele soarelui, atunci când trec pe deasupra. Un spațiu care vine să confirme legendele și poveștile locului. Pereţii grotei sunt desenaţi cu texte şi simboluri străvechi, dar și multe bazaconii.
Aici au fost săpate două încăperi, unite între ele prin galerii. Câteva încăperi s-au surpat cu mult timp în urmă, din cauza ploilor care au săpat în stâncă auzim pe de o parte, și din cauza indivizilor care au spulberat pereți întregi, în căutarea de comori, pe de altă parte.
Sătenii vorbesc despre căutătorii de comori care au spart pereții în speranța că vor da de aur. Căutătorii de comori au săpat cu îndârjire în podeaua templului, crezând că lumina indică vreo comoară a dacilor, dar au uitat de faptul că singura și cea mai de preț comoară a „templului“ este chiar sufletul lor.
Pe pereți se găsesc și mesaje de genul: ”Mimi plus Titi egal love”, care au distrus adevarate icoane ”desenate” în stâncă. În a doua încăpere este altarul, unde apare un simbol asemănător lui Yin-Yang despre care se spune că datează de mii de ani, precum și Steaua lui David. Măicuța ghid care a avut amabilitatea să ne împărtășească povestea locului ne spune că aceste semne nu au mai mult de câteva decenii, și că nu există nici o scriere despre acestea.
Turnul interior, pe unde intră lumina zilei, este înalt de 10 metri și seamănă cu o turlă fără acoperiș ridicată din interior, în gresia moale, iar vârful seamănă cu o fereastră, de unde razele de lumină luminează exact în altar.
Din popor știm că pe acolo coboară energiile și că dedesubt, în pământ, ar exista un tunel de comunicare până la Cetatea Râșnovului. Sună interesant și misterior!
Tradiții și împlinirea dorințelor
Fenomenele paranormale, viziuni și vise premonitorii – sunt doar câteva dintre fenomenele povestite de oamenii care au trecut pragul așezământului. Acestea, spre întărirea misterului, sunt dublate de apariția pe pelicula fotografică a unor sfere albe, invizible în momentul fotografierii.
Templul Ursitelor este construit pe Dealul Pleșu, locul unde tinerii din zonă aruncă, din cele mai vechi timpuri, o roată pe care leagă paie cărora le dau foc. Localnicii au credința că astfel își vor afla ursita și se vor căsători până la sfârșitul anului. Tradiția se respectă de trei ori pe an, de Sfântul Gheorghe, la Lăsata Secului, înainte de Paște și la Schimbarea la Față a Domnului.
Din legendele locului aflăm că biserica rupestră mai poartă denumirea și de Templul Ursitelor, datorită faptului că aici ni se împlinesc dorințele spuse din inimă, de Templul Cristalelor, datorită faptului că aici s-au găsit foarte multe cristale de cuarț încrustate în șanțurile luminoase care traversează pereții până la altar, și, mai nou, de Templul Iubirii Divine, datorită faptului că toți cei care vin aici simt în inima lor acea comuniune tainică și inefabilă cu Dumnezeu.
Se spune că aici dorințele se împlinesc, dacă ai inima curată. Și musai trebuie să fii așezat în turnul de unde se vede cerul pe unde coboară energiile din cer.
Dar oare se împlinesc cu adevărat dorințele aici? Eu consider că se împlinesc numai dorințele la care se lucrează cu drag zilnic și care se hrănesc prin tot ceea ce reprezintă viața pentru fiecare.
Măicuța ghid a avut un răspuns și la această întrebare: „Este doar goana după senzațional!” Și s-a mai spulberat un mit, conform spuselor ei. Cu toate că, omul nu a trecut vreodată în vreun lăcaș de cult, fără să nu adreseze o rugăciune ca o dorință să-i fie împlinită, fie ea legată de sănătate, copii, bunăstare sau fericire.
Nu degeaba anumite structuri externe au arătat un mare interes de a face un studiu amănunțit asupra acestui loc. Dar nu s-a mai auzit nimic despre asta. Și se dorea acest lucru tocmai din cauza faptului că pe vremuri grota ar fi fost plină cu cristale de cuarț si că într-un sigur moment din zi, când lumina solară intra prin acea fereastră deschisă spre cer se crea o imagine feerică și se întâmplau diferite fenomene inexplicabile.
Cât privește fenomenele paranormale, este relatat cazul unui reporter de la Monitorul de Brașov care, venit în 1996 să facă un reportaj aici, a avut surpriza ca aparatul său de filmat să se declanșeze singur, iar la vizionarea imaginilor să constate că apar sfere de lumină și o siluetă îmbrăcată în veștmânt de culoare închisă.
Totuși, cei care se ocupă de așezământ nu cred că acolo s-ar împlini dorințe. Mai mult, consideră că goana după senzațional a făcut ca acest lucru să se perpetueze. Asta este ceea ce ghidul locului, măicuța care ne-a introdus în povestea locului, ne-a explicat. Cum, de altfel nu crede nici în datarea lui veche de mii de ani, cu toate că se cunoaște faptul că încă înainte să fie cunoscut de lume, cu mult timp în urma exista doar o mică peșteră a cărei istorii adevărate rămâne încă un mister.
Un alt obicei al oamenilor din zonă este legat de puterea energetică a acestor grote. Ei aduceau icoane, alimente și haine pe care le lăsau un timp aici. Apoi le recuperau, mâncau alimente, se îmbrăcau cu hainele și duceau icoanele acasă în speranța că vor transfera o parte din puterea acestui loc.
Sfântul Nectarie Taumaturgul
Mai sus de complexul locașului rupestru s-a înființat si o mănăstire în cinstea Sfântului Nectarie Taumaturgul, cunoscut și ca Sfântul Nectarie de la Eghina. El a fost un ierarh ortodox grec, episcop de Pentapolis, și un mare făcător de minuni. Câteva din minunile lui AICI.
Întâmplător sau nu, Sfântul are legătură TOT cu minunile!
Imagini găsiți pe internet, eu de aceasta dată nu am folosit telefonul în incinta mănăstirii. Cu toate că se recomandă a nu se fotografia sau filma, am observat că oamenii nu respectă acest lucru. La intrare o doamnă chiar era contrariată spunând: „Păi cum să nu fotografiez? Cum pot eu să promovez altfel locul?” Și mă gândeam, poate că acesta este unul dintre locurile care nu are nevoie de promovare, se promovează singur prin starea de spirit a oamenilor care împărtășesc.
Mai multe informații găsiți aici:
https://www.manastirea-sincaveche.ro/
https://peurmelestrabunilor.wordpress.com/sinca-veche-templul-ursitelor/
Foto. David Ionuț
