În această regresie se accesează două momente importante pe linia timpului, unul în timpul sarcinii și al doilea în primii ani ai copilăriei.

Clienta a dorit să își păstreze identitatea, prin urmare o voi denumi Adela. Ea a solicitat o regresie pentru a identifica de unde provine sentimentul de abandon pe care îl simte profund de când se știe.

O dată regresată, ea a accesat perioada în care se afla în burtica mamei. Descrie un moment din perioada intrauterină.

…

Cum te simți în burtică?

Simt iubirea protectoare, o simt că vine de la inima ei, a mamei… o combinație între senzație și căldură sufletească. Dar am și momente când mă întristez.

Când se întâmplă asta?

Atunci când o simt pe mama că se închide în ea, că o deranjează ceva în exterior și eu o pot simți la nivel înterior… dar și în momentele în care se ceartă cu tata.

Ce altceva mai simți în afară de aceste sentimente?

Aud și mă deranjează când tata îi spune mamei –  ce-o fi să fie, numai băiat să fie – mama se roagă să fiu fată – iar eu îi comunic la nivel telepatic ca SUNT FATĂ – și sunt dezamăgită că nu sunt auzită. Eu aud tot în exterior, simt tot ce se petrece. Dar ea nu mă aude… (moment în care pe fața ei se citește dezamăgirea)

Ce simți mai exact?

Ceartă, care se simte ca o gălăgie infernală, care mă chircește, și mă încolăcesc mai mult, sunt unde pe care le simt, iar când simt undele de iubire, mă simt confortabil, stau bine. Toate discuțiile aprinse le simt, iar orice are legătură cu mine personal le simt mult mai intense… când aud orice discuție mai aprinsă care nu mă privește pe mine, mă deranjează doar zgomotul, pe care îl simt ca undă.

Dar ce vrei tu să simți, ce te face să te simți bine?

Vreau să simt implicare, iubire, atenție, și nu doar implicarea mamei, ci și a tatălui.

Mama ta îți transmite iubire?

Da… dar nu suficient. Simt că mă iubește, dar este o iubire fără formă, eu am nevoie de mângâiere, de comunicare… și asta nu știe să-mi acorde. Îi comunic telepatic când nu este suficient, când vreau mai mult dar ea… dar tot nu mă aude.

Și cum te simți tu când ea nu te aude?

Mă simt singură… și nu înțeleg de ce am ales familia asta, când iubire nu îmi acordă, atenție nu, certuri tot mai dese… simt că vreau să plec.

Unde vrei să pleci?

Înapoi… acasă, în Universul meu.

De ce spui că ai ales această familie?

Pentru că eu am ales-o, mai aveam și alte variante, dar ei erau cea mai bună opțiune din punct de vedere evolutiv.

Dacă te-ai fi hotărât să pleci, știai cum să faci acest lucru?

Nu. Dar mă uit acum și fanta se închide…

La ce te referi prin fantă?

E ca o bandă de lumină, pe care eu am venit și mă uit acum după ea și nu o mai văd. S-a închis calea către ieșire – sunt nevoită să merg doar înainte.

Cum te simți când crești?

Dureros… este ca o extindere și nu mai am spațiu să cresc, să mă întind… dacă mama ar fi în armonie cu ea și aș simți iubirea, să mă mângâie, să vorbească cu mine, ar fi mai bine.

Iubirea din partea tatălui o simți?

Nu… deloc, și nu îmi place că nu o simt. Simt cum se îndepărtează când certurile se intensifică, și nu este doar o întâmplare, se întâmplă des. Lipsa de atenție a mamei, și faptul că ea se implica mult mai mult în treburile casnice decât în comunicarea ei cu mine… m-a determinat să mă mișc atât de mult până ea a pierdut apa.

Și ce ai obținut cu asta?

Ohh exact ce mi-am dorit – ATENȚIE – atât de mult mi-am dorit-o. Și am primit-o în sfârșit… în cele 3 zile în care ea a stat internată în spital. Și totuși nu eram mulțumită în totalitate pentru că acum rugăciunile ei erau îndreptate către faptul de a nu mă pierde.

Care era posibilitatea să te piardă?

Zero…

De unde știi asta?

Fanta era închisă, și chiar dacă mi-ar fi plăcut să mă întorc, nu mai aveam nicio șansă.

Sincer, nici eu nu sunt mulțumită că sunt fată, pentru că energia mea este predominant masculină, eu sunt o fire războinică. Pe planeta de pe care vin aveam misiuni de lupte, de război.

… și continuă (accesează un alt episod, de această dată din copilărie)

La vârsta de 3 ani, după îndelungi certuri ale părinților am decis să plec… nu mai am ce cauta în familia asta.

Doar din cauza certurilor ai decis?

Da, sunt nocivi… tot timpul se ceartă.

Cum ai procedat?

M-am deschis către virusuri, bacterii… mi-am scăzut imunitatea către orice… am făcut-o pur și simplu.

Cum te-a afectat virusul?

Am rezonat cu bacteria salmonela, care mi-a afectat stomacul, din cauza faptului că nu „digeram” multe.

Cum ar fi?

Situația în care mă aflu, cu acești părinți. Astfel infecția de la stomac s-a extins în tot corpul și în final au fost afectate urechile care au făcut puroi… iar doctorii nu găsesc sursa, și corpul meu nu reacționează la medicamente… nu mă doare nimic, nu plâng, ci pur și simplu aștept să se întâmple… parcă totul se derulează precum un film… s-au realizat multe investigații și nu puteau depista cauza infecției, știind că ei aplicaseră corect tratamentul pentru salmonela, iar simptomele nu mai existau.

Ce se întâmplă apoi?

Apare o ființă de lumină, un ghid care îi dă peste mână mamei mele și în momentul acela am început să plâng și astfel și-au dat seama că infecția ajunsese la urechi, care trebuiau și ele desfundate. Doctorul a venit, m-a verificat… și astfel a eliminat tot puroiul.

Este îngerul tău protector?

Nu… este o entitate care a venit în funcție de situație apărută. Mă simt dezamăgită…

De ce?

Că nu am reușit să plec… trec într-o stare de acceptare, dar nu în sens pozitiv… ci trece timpul în non-acțiune, și trăiesc cu speranța că până la urmă tot mor.

Cum te-au afectat certurile?

Prin lipsa de atenție asupra mea… tata bea… am nimerit la acești părinți primitivi. (cu o voce plină de reproș)

Și unde te întorceai, dacă reușeai să pleci?

Să rediscut termenii pe care mi i-au dat… nu mi s-au transmis toate condițiile, nu am primit în totalitate detaliile atunci când am venit la întrupare.

La cine te referi?

Entitățile care se ocupă cu întruparea…

Și despre ce detalii în plus vorbești?

Legate de familie, de felul lor de a fi, de lipsa de iubire… nu am minimul de confort.

…

NOTĂ

În discuția ulterioară cu mama ei, care i-a confirmat informațiile primite, Adela a mai aflat că doctorii nu îi dădeau nicio șansă de supraviețuire, nici măcar până a doua zi. Iar mama ei s-a gândit că moare și voia să o pregătească, să fie curată și îmbrăcată… și de oboseală și de plâns i-ar fi căzut mâna peste ureche, când o îmbrăca.

__

ÎN LOC DE CONCLUZII

Unul dintre aspectele manifestate la persoanele care suferă de o rană de abandon este depresia, iar la ea a fost cea care s-a remarcat în viață, din cauza faptului că rana aceasta doare, iar ea simte neputința de a se simți iubită, aşa cum şi-ar dori. Este doar o altă modalitate de a atrage atenția și iubirea mult căutată chiar din perioada intrauterină!

Emoția frecvent întâlnită este tristețea, fără să poată spune de unde provine. De obicei, pentru a evita acest sentiment fie cauți mereu prezența celorlalți, fie te izolezi. Ea a ales a doua variantă. Are momente când se simte bine și fericită, și momente când apare nefericirea și tristețea. Astfel teama de singurătate își face apariția.

În urma accentuării acestei răni de abandon, nevoia de susținere și sprijin este evidentă. Ea se simte părăsită. Astfel își face simțită prezența și teama de a fi abandonată (de cei apropiați), teama de a fi refuzată (fie că ceilalți nu sunt de acord, sau ignoră spusele ori cerințele ei), de a nu fi susținută așa cum se așteptă, de a nu răspunde așteptărilor celorlalți.

La ea, rana de abandon s-a activat când – părinții nu i-au acordat suficient timp și atenție. Dar la rândul lor și părinții ar fi putut trăi aceleași sentimente față de propiii lor părinți, fiind un sentiment de abandon ce se repetă de mai multe generații. Remedierea situației cu părinții poate duce la încetarea reproducerii acestor situații.

Cu cât este mai intensă rana de abandon, cu atât înseamnă că se abandonează mai mult pe ea însăși sau îi abandonează pe ceilalți, diverse situații sau proiecte.

Terapeuta Lise Bourbeau, care a studiat ani de zile comportamentul și corpul omului în vederea identificării rănilor apărute, ne spune că persoana care suferă de abandon are nevoie de atenţia și de prezenţa celorlalţi, dar nu își dă seama de câte ori nu face chiar ea ceea ce ar vrea ca alţii să facă pentru ea. De exemplu, i-ar plăcea să se așeze să citească singură, dar nu ar vrea ca partenerul ei să facă și el așa ceva. Îi place să meargă în anumite locuri singură, dar se simte abandonată dacă partenerul ei face la fel. Își va spune: „Asta e, nu sunt suficient de importantă pentru ca el să vrea să mă ia cu el”.

De asemenea, este dificil pentru o persoană cu o rană de abandon să nu fie invitată la o întâlnire, atunci când, în mod normal ar fi trebuit să fie invitată. Va trăi o mare tristeţe, un sentiment de abandon și de lipsă de importanţă.

Dacă vrei și tu să îți descoperi propria poveste printr-o sesiune de regresie hipnotică, găsești detalii mai jos.